DECIZIE nr. 260 din 22 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Viorel Rădulescu în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Bogdan Viorel Rădulescu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât în litigiile care au ca obiect încetarea unor raporturi de muncă sau în cele de "drept administrativ nu sunt reglementate 3 grade de jurisdicţie, respectiv două căi de atac", iar prin faptul că alte persoane beneficiază, în alte materii, de două căi de atac, respectiv de 3 grade de jurisdicţie se instituie o discriminare, fiind astfel înfrânte art. 16 şi 21 din Constituţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul este abilitat să le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca acestea să nu contravină principiilor consacrate de Legea fundamentală. Tribunalul consideră că atât accesul, cât şi folosirea căilor de atac se exercită în formele şi condiţiile procedurale instituite prin lege.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul cuprins: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010, s-a reţinut că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar din hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.Cu acelaşi prilej, Curtea a stabilit că legiuitorul este suveran în a reglementa diferit accesul la o cale extraordinară de atac în raport cu căile extraordinare de atac, întrucât aceasta, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.De altfel, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin decizia menţionată, cât şi considerentele acesteia sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Viorel Rădulescu în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește