Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 143 din 6 iunie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Notă …
*) Definitivă prin nerecurare. Ioan Muraru – preşedinteFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistent.Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, ridicată de apelanta pirita Societatea Comercială "Euroconf" – S.A. Sibiu, în dosarul nr. 1867/1993 al Tribunalului Sibiu. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 martie 1994, în prezenta reclamantei Muller Luciana şi a piritei Societatea Comercială "Euroconf" – S.A. Sibiu, concluziile acestora şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea cu aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru 23 martie 1994. Curtea Constituţională, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 1992 sub nr. 9774, completată ulterior, reclamanta Muller Luciana, în contradictoriu cu piritele S.C. "Euroconf" – S.A. Sibiu, S.C. "Mondostar" – S.A., S.C. "Mondovizion" – S.A., Suciu Silvia, Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă (R.A.G.C.L.) Sibiu şi Comaniciu Silvia, a solicitat Judecătoriei Sibiu ca prin sentinta pe care o va pronunţa sa dispună radierea numitei Comaniciu Silvia din contractul de închiriere nr. 1668/1993, obligarea piritei S.C. "Euroconf" – S.A. sa încheie contract de vînzare-cumpărare pentru garsoniera situata în Sibiu, b-dul Victoriei nr. 44 B, ap. 13, judeţul Sibiu, iar în caz de refuz, sa pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vînzare-cumpărare, anularea contractului de închiriere nr. 421/1992 şi evacuarea piritei Suciu Silvia din garsoniera în litigiu. Judecătoria Sibiu, prin Sentinta civilă nr. 4458 din 2 iulie 1993, a admis, în parte, acţiunea reclamantei Muller Luciana şi a dispus : anularea contractului de închiriere nr. 421 din 4 noiembrie 1992 şi evacuarea piritei Suciu Silvia din garsoniera situata în Sibiu, b-dul Victoriei nr. 44 B,ap. 13; obligarea piritei S.C. "Euroconf" – S.A. sa întocmească formalităţile necesare încheierii cu reclamanta a contractului de vînzare-cumpărare şi sa consimtă la vânzarea locuinţei, iar în caz de refuz, sentinta pronunţată va tine loc consimtamintului şi formalităţilor legale; obligarea piritei R.A.G.C.L. Sibiu, prin O.J.C.V.L., sa încheie contract de vînzare-cumpărare între reclamanta şi S.C. "Euroconf" – S.A.; respingerea celorlalte capete din acţiunea principala, precum şi cererea neconventionala introdusă de S.C. "Euroconf" – S.A. Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel S.C. "Euroconf" – S.A. şi piritele Suciu Silvia şi Comaniciu Silvia, iar în faţa Tribunalului Sibiu, la termenul de 23 noiembrie 1993, S.C. "Euroconf" – S.A. a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992. Tribunalul Sibiu, prin Încheierea din 23 noiembrie 1993, a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate şi, totodată, a dispus suspendarea judecaţii până la pronunţarea deciziei. În opinia exprimată, tribunalul apreciază excepţia neîntemeiată întrucît obligaţia vinzarii locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice a fost stabilită în mod imperativ prin art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi ca, în speta, chiar dacă blocul de locuinţe este proprietatea societăţii, unicul acţionar este statul şi, în consecinţa, prin vânzarea garsonierelor nu se aduce atingere drepturilor de proprietate privată ale societăţii. În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere al Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale în dosarul nr. 52C/1993, având acelaşi obiect, Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu poate fi admisă deoarece aceste prevederi nu contravin art. 41 din Constituţie. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca, urmărind evoluţia reglementărilor legale în materie, în inlantuirea lor logica, rezultă opţiunea constanta a puterii legiuitoare de a crea, prin lege, posibilitatea ca orice chiriaş al unei locuinţe construite din fondurile statului ori din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sa devină proprietar al locuinţei respective, prin cumpărare, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 15/1990, întreprinderile transformate în societăţi comerciale sau regii autonome au devenit proprietare ale locuinţelor construite din fondurile proprii. Senatul, în punctul sau de vedere comunicat în acelaşi dosar, considera ca prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt constituţionale şi, în consecinţa, excepţia este vadit neîntemeiată. Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd dosarul cauzei, încheierea de sesizare, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, care a fost formulată şi înaintată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din legea sa organică. Prin art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat s-a stabilit ca: "Locuintele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decît locuintele de intervenţie, vor fi vîndute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător. Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare. Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1, conform Decretului-lege nr. 61/1990 şi prezentei legi, se fac de către unităţile proprietare sau de către unităţile specializate în vânzarea locuinţelor, pe bază de contract de prestări de servicii cu un comision de 1% calculat la preţul de vînzare. Prin locuinţe de intervenţie se înţelege locuintele situate în incinta unităţilor economice sau bugetare de stat, cît şi cele legate nemijlocit de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale persoanelor care le ocupa." Ca atare, acest articol stabileşte, în principal, următoarele: obligaţia vinzarii locuinţelor către chiriaşii lor, chiar dacă aceştia nu sunt angajaţii unităţilor proprietare; exceptarea locuinţelor de intervenţie; definirea locuinţelor de intervenţie. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, S.C. "Euroconf" – S.A. Sibiu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 85/1992, susţinând ca aceasta contravine prevederilor art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie potrivit cărora: dreptul de proprietate, precum şi creanţelor asupra statului sunt garantate; proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular; nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreapta şi prealabilă despăgubire. Apreciază ca S.C. "Euroconf" – S.A. Sibiu a fost expropriata, deşi vânzarea locuinţelor către chiriaşi nu constituie o cauza de utilitate publică şi, totodată, a fost privată şi de dreptul constituţional de a fixa preţul de vînzare – art. 41 alin (5) din Constituţie -, acesta fiind stabilit, prin Legea nr. 85/1992, la nivelul preţurilor din anul 1990. De asemenea, susţine ca art. 7 din lege este contrar şi prevederilor art. 49 din Constituţie întrucît societăţii respective i-au fost restrânse drepturile asupra proprietăţii, dobândită în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi al art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, drepturi prevăzute de art. 475, 480, 481, 942, 948, şi 953 din Codul civil. În opinia sa, tribunalul, asa cum s-a mai arătat, considera excepţia neîntemeiată deoarece "obligaţia vinzarii locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice a fost stabilită în mod imperativ prin art. 7 din Legea nr. 85/1992. Ca urmare a acestui fapt, Consiliul imputernicitilor statului al S.C. "Euroconf" – S.A. Sibiu nu poate hotărî ca astfel de locuinţe sa nu fie vîndute, mai ales că nu fac parte din categoria locuinţelor de intervenţie. Chiar dacă acest bloc de locuinţe este proprietatea societăţii, fiind construit din fondurile acesteia, unicul acţionar este statul. În aceste condiţii, prin vânzarea locuinţelor în litigiu nu se aduce atingere drepturilor de proprietate privată ale societăţii şi vânzarea nu poate fi considerată nici o expropriere fără o dreapta şi prealabilă despăgubire". Guvernul, în punctul sau de vedere, motiveaza constituţionalitatea art. 7 din Legea nr. 85/1992 prin succesiunea reglementărilor legale privind vânzarea acestor locuinţe prin operaţiunea legală (exprimată de Decretul-lege nr. 61/1990) de "vînzare a tuturor locuinţelor construite din fondurile statului, în noi condiţii de preţ şi de creditare", prin reluarea acestei optiuni în Legea nr. 85/1992 ca o preocupare "constanta a puterii legiuitoare de a crea, prin lege, posibilitatea ca orice chiriaş al unei locuinţe construite din fondurile statului ori din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sa devină proprietar al locuinţei respective, prin cumpărare". Trebuie reţinută şi precizarea din acest punct de vedere, precizare corecta, ca deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau regiilor autonome au intrat şi locuinţe construite din fondurile proprii "legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a opţiunii ca fiecare chiriaş din asemenea locuinţe sa devină proprietar nu poate fi privată decît numai ca o limita stabilită de lege (art. 41 din Constituţie) a dreptului de proprietate exercitat de societatea comercială în al carei patrimoniu se afla locuintele construite din fondurile proprii ale întreprinderii, asa cum, de altfel, este o limita şi exceptarea de la vînzare a locuinţelor de intervenţie construite din aceleaşi fonduri şi care, de asemenea, au intrat în patrimoniul societăţii comerciale". Totodată, în punctul sau de vedere, Senatul caracterizează excepţia ca vadit neîntemeiată, art. 7 din Legea nr. 85/1992 stabilind condiţiile vinzarii-cumpărării apartamentelor. Argumentele juridice invocate de către Tribunalul Sibiu, Guvern şi Senat sunt evident întemeiate. Într-adevăr, dacă art. 41 din Constituţie garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, tot el statuează ca legea stabileşte "conţinutul şi limitele acestor drepturi". Este în afară oricărei îndoieli ca aceasta împuternicire data legii trebuie exercitată fundamentat şi nu arbitrar. Ca atare, legiuitorul, determinînd "conţinutul şi limitele acestor drepturi", are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabileşte dimensiuni şi limite. Astfel, dacă ne raportam la cazul dedus judecaţii, trebuie menţionată obligaţia statului de a crea condiţii necesare pentru creşterea calităţii vieţii [art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie] şi, mai ales, de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent [art. 43 alin. (1) din Constituţie]. Prin art. 7 din Legea nr. 85/1992, legiuitorul realizează o măsura în acest sens, asigurind chiriaşilor dreptul şi prioritatea în cumpărarea de locuinţe, măsura legitima prin funcţiile ce sunt stabilite în Constituţie. Din examinarea textului rezultă ca aceste locuinţe: sunt construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii; se vînd titularilor contractelor de închiriere, indiferent dacă aceştia sunt sau nu angajaţii unităţilor proprietare; nu trebuie să fie locuinţe de intervenţie. O asemenea măsura este luată fără indoiala în litera şi în spiritul Constituţiei. Nu trebuie neglijat ca legislaţia de după 22 decembrie 1989 a transformat practic un drept de administrare pe care întreprinderile şi instituţiile bugetare îl avea asupra patrimoniului lor într-un drept de proprietate. Aceasta transformare nu poate fi o măsura arbitrară prin care unii cetăţeni să fie defavorizati în beneficiul altora, ştiut fiind ca aceste bunuri erau rezultatul eforturilor tuturor. Ar fi contrar principiilor dreptului şi chiar regulilor traditionale privind proprietatea ca, deodată, o unitate economică "transformata" într-o societate comercială sa devină proprietara absolută asupra unor bunuri "moştenite", cu înlăturarea abuzivă a cetăţenilor care, în calitatea lor de angajaţi sau fosti angajaţi, au contribuit la formarea acestui patrimoniu. Dacă legiuitorul ar fi admis un asemenea lucru, chiar el s-ar fi situat în afară legitimităţii. De aceea legiuitorul, prin art. 7, stabileşte o norma de justiţie socială şi economică, dând posibilitatea chiriaşilor sa cumpere locuintele la construirea cărora, direct sau indirect, în vechiul sistem statal-juridic, au contribuit. Ca atare, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 41 din Constituţie, ci şi legitimate din punct de vedere economic, social şi moral. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85 din 22 iulie 1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile societăţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 29 iulie 1992, sunt constituţionale. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată de către S.C. "Euroconf" – S.A. Sibiu, în faţa Tribunalului Sibiu, în dosarul nr. 1867/1993 şi trimisa de către aceasta Curţii Constituţionale prin Încheierea din 23 noiembrie 1993. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 martie 1994. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Constantin Burada