DECIZIE nr. 26 din 23 februarie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteIoan Muraru – judecătorCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 538/1998 al Judecătoriei Orastie, judeţul Hunedoara.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru 4 februarie 1999, 9 februarie 1999 şi 23 februarie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Orastie, prin Încheierea din 1 octombrie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu într-o cauza penală având ca obiect judecarea infracţiunii de ultraj, comisă de autorul excepţiei împotriva părţii vătămate Olaru Liana.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, în sensul că încalcă actele internaţionale la care România este parte, respectiv art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, texte referitoare la libertatea de exprimare. Autorul excepţiei mai susţine ca textul de lege contestat încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât instituie discriminări între cetăţeni şi privilegii în favoarea funcţionarilor publici.Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, deoarece "prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal ocrotesc relaţiile sociale care se referă la asigurarea autorităţii funcţiei, precum şi la prestigiul funcţionarilor însărcinaţi cu îndeplinirea unor atribuţii care implica exercitarea autorităţii de stat".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul sau de vedere în sensul că excepţia invocată este neîntemeiată, deoarece săvârşirea unei infracţiuni nu poate constitui temei pentru invocarea limitării libertăţii de exprimare. Potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Pe de altă parte, potrivit art. 1 din Codul penal, legea penală apara împotriva infracţiunilor, deopotrivă cu alte valori sociale, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia. În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arata în acelaşi punct de vedere ca, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1997, principiul egalităţii în faţa legii "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite". Tratamentul diferit instituit în funcţie de calitatea persoanei insultate, calomniate ori amenintate nu încalcă acest principiu.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale. Dispoziţiile criticate au drept scop apărarea funcţiei publice, care implica exercitarea autorităţii de stat, ceea ce presupune o ocrotire specială a anumitor persoane. Prin aceasta nu sunt incalcate principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici reglementările internaţionale invocate.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Conform art. 239 alin. 1 din Codul penal, "insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani".Autorul excepţiei susţine ca aceasta incriminare contravine prevederilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, referitoare la libertatea de exprimare, precum şi dispoziţiilor constituţionale care consacra egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Se apreciază totodată ca prin dispoziţiile atacate este exclusa posibilitatea aplicării art. 207 din Codul penal în cazul săvârşirii infracţiunii de ultraj.1. În legătură cu primul aspect, s-a solicitat Curţii Constituţionale ca, în temeiul art. 20 din Constituţie, sa examineze constituţionalitatea prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal în raport cu textele incidente din actele internaţionale referitoare la dreptul şi libertatea de exprimare, la care România este parte.Art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere". Pct. 2 însă precizează ca "Exercitarea acestor libertăţi, ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora …".Art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reglementează libertatea de exprimare, care "cuprinde libertatea de a cauta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel", iar pct. 3 prevede că exercitarea libertăţilor respective comporta îndatoriri şi raspunderi speciale şi poate fi supusă anumitor limitări necesare pentru respectarea drepturilor sau reputaţiei altora, stabilite expres prin lege.Curtea constata asadar ca reglementările internaţionale invocate obliga la garantarea şi asigurarea liberei exprimari a ideilor şi opiniilor. Aceste libertăţi însă pot fi supuse unor restrangeri sau sancţiuni necesare pentru apărarea ordinii publice, iar exercitarea lor nu poate leza drepturile fundamentale ale altor persoane.Prevederile internaţionale examinate nu sunt în discordanta cu dispoziţiile din Constituţia României referitoare la libertatea de exprimare. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile". Alin. (6) al aceluiaşi art. 30 stabileşte ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", iar alin. (7) prevede că sunt interzise de lege manifestările contrare bunelor moravuri.Faţa de cele de mai sus Curtea constata ca reglementarea legală atacată, prin excepţia care face obiectul acestei cauze, nu încalcă libertatea de exprimare a ideilor şi opiniilor, prevăzută în actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.2. Autorul excepţiei mai susţine ca reglementarea art. 239 alin. 1 din Codul penal creează o situaţie privilegiată funcţionarilor de stat în comparatie cu ceilalţi cetăţeni, pentru care, în cazul comiterii aceloraşi fapte, tratamentul penal este diferit. Prin aceasta se încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 205 şi 206 din Codul penal incrimineaza insulta şi, respectiv, calomnia, fapte care aparţin categoriei de infracţiuni contra demnităţii unei persoane, iar art. 193 din Codul penal prevede ameninţarea în cadrul acelor infracţiuni care aduc atingere libertăţii persoanei. Spre deosebire de acestea, obiectul juridic al infracţiunii de ultraj nu vizează în exclusivitate insulta, calomnia şi ameninţarea. De această dată, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptelor de insulta, calomnie ori ameninţare o reprezintă exercitarea autorităţii de stat. Între acceptiunile notiunii "autoritate de stat" este şi aceea de persoana investită cu anumite atribuţii şi care se afla în exerciţiul funcţiunii. În cazul acestei autorităţi nu poate exista o disociere între autoritatea ca atare şi persoana care o reprezintă şi în numele căreia îşi îndeplineşte atributia legală. Aceasta justifica situarea infracţiunii de ultraj în cadrul titlului V din Codul penal, intitulat "Infracţiuni contra autorităţii". Protecţia penală asigurata autorităţii reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce îi revin şi nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa deriva din însăşi legitimitatea existenţei autorităţii. Prin urmare, tratamentul juridic diferit aplicat unor condiţii diferite este justificat şi admisibil tocmai de necesitatea ca egalitatea în faţa legii sa nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii. Acestea sunt argumentele care stau la baza constituţionalităţii prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal.3. O alta critica formulată în susţinerea excepţiei consta în faptul ca persoanele care savarsesc infracţiunea de ultraj prin insulta sau calomnie nu pot face proba verităţii afirmaţiilor sau a imputatiilor, conform art. 207 din Codul penal.Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 239 din Codul penal califica drept infracţiune de ultraj insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Rezultă deci ca pentru a se putea retine existenta acestei infracţiuni trebuie stabilite trei împrejurări esenţiale, şi anume:a) Dacă s-a comis infracţiunea de insulta, de calomnie ori de ameninţare, aceasta implica verificarea şi stabilirea tuturor elementelor definitorii ale fiecărei infracţiuni în parte. Când ultrajul se săvârşeşte prin insulta sau calomnie, urmează să fie examinata, evident, şi incidenţa prevederilor art. 207 din Codul penal, asadar dacă este sau nu admisibilă proba verităţii, aplicându-se, după caz, dispoziţia din teza a doua a acestui articol, potrivit căreia "Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie". … b) Calitatea subiectului pasiv al infracţiunii, şi anume: dacă este funcţionar public şi dacă îndeplineşte o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat. … c) Împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta: în timpul exercitării funcţiunii de către funcţionarul public lezat ori în afară acestui timp, dar în legătură cu faptele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. … Toate aceste elemente constituie situaţii de fapt a căror stabilire aparţine competentei organelor de urmărire penală şi, după caz, a instanţelor de judecată, neavând nici o implicatie în privinta constituţionalităţii textului de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 538/1998 al Judecătoriei Orastie.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește