DECIZIE nr. 26 din 18 ianuarie 2012

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate



În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 23 decembrie 2011, un grup de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi un grup de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal au solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.290 din 23 decembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.615A/2011.Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palaşcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Adriana Diana Tuşa, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Matei-Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chiriţă, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioana Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea Gheorghe Drăghici, Sonia Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian Florin Luca, Mircea Silvestru Lup, Costică Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcă, Carmen Ileana Moldovan, Radu Emil Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacşu, Cătălin Ioan Nechifor, Robert Sorin Negoiţă, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan-Nicolae Niculescu-Duvăz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţă, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Răţoi, Cornel Cristian Resmeriţă, Cristian Rizea, Ioan Sorin Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Ioan Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupăceanu, Viorel Ştefan, Horia Teodorescu, Angel Tîlvăr, Radu Costin Vasilică, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Mădălin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea.În motivarea sesizării de neconstituţionalitate au fost aduse următoarele argumente:În maniera în care sunt redactate, art. 54 şi următoarele din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate produc efecte în mod retroactiv, aplicându-se şi actelor şi faptelor juridice ce au fost încheiate sau ivite înainte de intrarea sa în vigoare, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Principiul neretroactivităţii legii este un principiu fundamental pentru legiuitor, care nu poate legifera în mod contrar decât în cazurile expres prevăzute de Constituţie. Se constată, astfel, că dispoziţiile legii criticate ar trebui să se aplice inclusiv situaţiilor juridice ivite înaintea intrării în vigoare a acestuia, aspect interzis de prevederile imperative ale Constituţiei.De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, reprezentanţii autorităţilor locale au posibilitatea să pătrundă pe proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice în scopul desfiinţării mijloacelor de publicitate, încălcându-se astfel principiul inviolabilităţii domiciliului. O astfel de măsură constituie în sine o gravă încălcare a principiului inviolabilităţii domiciliului persoanelor, fiind astfel în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 27 din Legea fundamentală. Atât în vechiul Cod civil (art. 5), cât şi în noul Cod civil (art. 1.169) a fost instituit, respectiv menţinut principiul constituţional al libertăţii contractuale în conformitate cu care părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora în limitele impuse de lege, ordinea publică şi bunele moravuri. Or, dispoziţiile art. 56 din legea supusă controlului are efecte retroactive, aplicându-se şi contractelor care au fost legal încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, încălcând totodată şi principiul libertăţii contractuale prin modificarea contractelor existente, cu toate că între părţi există deja un acord de voinţă cu privire la reglementarea unui raport juridic dintre ele.În continuare, având în vedere dispoziţiile art. 54 şi coroborând prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) cu art. 56, se observă că mijloacele de publicitate, autorizate şi legal amplasate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, urmează să fie desfiinţate la expirarea termenului prevăzut în lege, deşi acestea au necesitat investiţii financiare importante. Este evidentă încălcarea dreptului de proprietate privată în condiţiile în care statul nu protejează investiţiile financiare realizate în mod legal de agenţii economici, aceştia previzionându-şi recuperarea investiţiei şi obţinerea unui profit numai după trecerea unei anumite perioade de timp, perioadă care este în mod nepermis scurtată de legiuitor.În final, se observă că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate prevăd cuantumul amenzilor aferente contravenţiilor. Astfel, amenzile ating un maximum de 50.000 lei pentru fapte care, în sine, nu reprezintă un pericol social care să justifice un asemenea prag. În consecinţă, prevederile menţionate sunt neconstituţionale, încălcând art. 15 alin. (1) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I.9 din data de 6 ianuarie 2012, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Se susţine că Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate reglementează cadrul general privind regulile de amplasare şi de autorizare a mijloacelor de publicitate şi a fost adoptată cu scopul de a acoperi lipsa normelor unitare referitoare la mijloacele de publicitate. Intrarea în vigoare a acestui act normativ conduce la clarificarea prevederilor legale şi a procedurilor de aprobare şi amplasare a mijloacelor de publicitate, printr-un cadru normative clar, unitar şi explicit, ce reglementează inclusiv ceea ce se întâmplă cu raporturile juridice tranzitorii, născute sub efectul vechii reglementări. Totodată, legea criticată nu are un caracter retroactiv, ea reglementând numai pentru viitor exercitarea dreptului născut în temeiul vechii legislaţii aplicabile în domeniu.De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea încălcării inviolabilităţii domiciliului, se susţine că aceasta nu poate fi reţinută. Dispoziţiile art. 56 din legea dedusă controlului de neconstituţionalitate se constituie într-o limitare a principiului inviolabilităţii domiciliului, justificată de necesitatea respectării unor reglementări legale ce au în vedere necesitatea apărării ordinii publice.Cu privire la susţinerea potrivit căreia amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate încalcă dreptul de proprietate privată, consacrat din punct de vedere constituţional de art. 44, se arată că nici aceste critici nu sunt întemeiate. Faţă de conţinutul normativ al legii deduse controlului, nu poate fi reţinută o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44, în condiţiile în care dispoziţiile criticate, şi anume art. 56 din lege, au în vedere panouri publicitare care nu sunt autorizate potrivit legii. Or, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, în sensul că acesta se exercită în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. În acest context, este mai mult decât evident că, în condiţiile nerespectării legii, statul nu poate garanta ori proteja un drept născut şi exercitat cu încălcarea legii.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/29 din 5 ianuarie 2012, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Se arată că prevederile art. 54 din Legea criticată reglementează o cu totul altă situaţie decât cea invocată de autorii sesizării, şi anume asigurarea respectării prevederilor regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren. Astfel, dispoziţia din legea criticată reglementează regimul legal al mijloacelor de publicitate care au fost amplasate în fapt pe teren cu nerespectarea regulamentelor locale emise în domeniu. Aşa fiind, nu se poate pune problema retroactivităţii, atâta timp cât fapta ilegală este continuă şi continuată de la data amplasării neregulamentare a mijloacelor de publicitate în cauză şi până la adoptarea legii criticate.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 27 din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi primită. Potrivit prevederilor constituţionale invocate, domiciliul şi reşedinţa unei persoane sunt inviolabile şi nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. Legea fundamentală reglementează în art. 27 alin. (2) excepţiile de la principiul inviolabilităţii domiciliului, astfel că măsurile prevăzute de art. 27 alin. (2) nu încalcă acest principiu. Prin amplasarea ilegală a unor mijloace de publicitate se încalcă ordinea publică, iar măsura prevăzută de art. 5 alin. (2) din legea criticată nu poate fi decât constituţională.În continuare, se arată că, potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) şi (2) din legea criticată, mijloacele de publicitate autorizate legal anterior intrării în vigoare a legii criticate pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor deja încheiate, dacă aceste contracte expiră anterior datei de 1 ianuarie 2012, iar, dacă ele trebuie să îşi producă efecte şi după această dată, ele vor înceta pe această dată. Încetarea se va putea produce doar în situaţia în care ele nu vor fi modificate sau completate, conform procedurilor prevăzute de legea criticată. Aşa fiind, se poate constata că dispoziţiile de lege criticate nu au efecte retroactive, întrucât ele se aplică de la data intrării în vigoare a legii criticate şi nicidecum anterior acestui moment.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44, se arată că nici această critică nu poate fi reţinută. În plus, raporturile dintre părţi în legătură cu amplasarea mijloacelor de publicitate vor fi guvernate tot de contractele care au fost sau vor fi încheiate.Totodată, se arată că legea criticată restrânge exercitarea unor drepturi, fiind respectate cumulativ toate condiţiile prevăzute de prevederile art. 53 din Constituţie. Astfel, restrângerea se face prin lege; pentru apărarea ordinii publice; este necesară într-o societate democratică; este proporţională cu situaţia care a determinat-o; se aplică nediscriminatoriu şi nu afectează drepturile sau libertăţile cetăţenilor, ele rămânând reglementate corespunzător.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/7.596/E.B. din 9 ianuarie 2012, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Se arată că mijloacele de publicitate vizate de legea criticată constituie construcţii cu caracter provizoriu, cu durată de existenţă limitată. Astfel, ţinând seama, pe de o parte, de caracterul provizoriu al construcţiilor în cauză, iar, pe de altă parte, de faptul că nu numai construcţiile provizorii viitoare, dar şi cele existente la data intrării în vigoare a legii criticate, trebuiau executate numai în baza şi în conformitate cu autorizaţia de construire, se apreciază că dispoziţiile art. 54 nu sunt de natură a contraveni art. 15 alin. (2) din Constituţie, aflându-se în situaţia în care legea nouă se poate aplica efectelor viitoare ale situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării noii legi în vigoare.În continuare, se arată că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia legea încalcă principiul inviolabilităţii domiciliului. În cauza de faţă, dispoziţiile legii respectă exigenţele impuse de prevederile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, reglementarea este de nivelul legii, iar restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului se impune pentru apărarea ordinii publice, reprezentanţii autorităţilor publice având posibilitatea de a pătrunde pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice tocmai în scopul apărării ordinii publice, ca stare de legalitate, de echilibru şi pace socială prin care se asigură liniştea publică, siguranţa persoanei, a colectivităţilor şi a bunurilor, a cărei menţinere, potrivit principiilor şi normelor statornicite prin Constituţie, se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliţiei.În ceea ce priveşte raportarea dispoziţiilor art. 56 la prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie în sensul că textul criticat încalcă exigenţele impuse de prevederea constituţională, se arată că aceasta nu poate fi reţinută. Prin specificul acestora, contractele vizate îşi produc efectele între părţi, dar au ca destinatar publicul, astfel că limitarea libertăţii contractuale este justificată de respectarea unui interes general. Or, scopul şi motivele de ordine publică ce au determinat legiuitorul să adopte legea în cauză rezultă în mod expres din art. 1 al legii.Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 se arată că acestea nu sunt încălcate de dispoziţiile legii criticate. Apreciază că dispoziţiile legii criticate sunt în concordanţă cu prevederile art. 53 coroborat cu cele ale art. 44 din Constituţie, restrângerea dreptului de proprietate fiind justificată de imperative de ordine publică. În continuare, face referire la Decizia nr. 656 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2006, şi Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei.În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale prevăzute de art. 49 din legea criticată, precum şi critica aferentă acestora, se arată că aceasta nu poate fi reţinută. Dispoziţiile art. 49 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15, stabilirea faptelor a căror încălcare constituie contravenţii şi a sancţiunilor aferente realizându-se în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.În data de 13 ianuarie 2012, pe adresa Curţii Constituţionale a fost transmis un înscris nesemnat. Din cuprinsul său rezultă că acesta a fost înregistrat cu nr. 15/547 din data de 13 ianuarie 2012 la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Înscrisul a fost înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 290 din 13 ianuarie 2012.Prin acest înscris se solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, înscrisurile depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din adresa de comunicare a sesizării de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, îl constituie dispoziţiile Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. În realitate, se constată că, potrivit sesizării de neconstituţionalitate, constituie obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (2): "În situaţia în care, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de încetare a funcţionării mijlocului de publicitate autorizat, prevăzut la art. 4 alin. (2), proprietarul construcţiei suport de publicitate nu a îndeplinit obligaţiile prevăzute la alin. (1), primarul/primarul general al municipiului Bucureşti dispune desfiinţarea acestuia pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti.";– Art. 49 alin. (2): "Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează după cum urmează:a) cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, cele prevăzute la lit. a), b) şi e); … b) cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la lit. f), g) şi i); … c) cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, cele prevăzute la lit. c), d), h), j) şi m); … d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. k), l) şi n); … e) cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, cea prevăzută la lit. o)."; … – Art. 54: "În vederea asigurării respectării prevederilor regulamentului local privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren, autorităţile administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la adoptarea acestuia, vor identifica şi notifica proprietarii de mijloace de publicitate a căror amplasare nu mai corespunde cu noile reglementări, astfel:a) pentru panourile situate pe domeniul public şi privat al statului şi autorităţilor publice locale, care nu sunt autorizate în conformitate cu prevederile legale sau care au fost amplasate fără respectarea prevederilor legale ori care nu au inscripţionate informaţiile privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscală a acestuia şi numărul autorizaţiei de construire, se va dispune dezafectarea; … b) pentru panourile situate pe proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care nu au fost autorizate sau care nu au contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi ori care nu au inscripţionate informaţiile privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscală al acestuia şi numărul autorizaţiei de construire, se va dispune dezafectarea."; … – Art. 56: "(1) Mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012.(2) Contractele existente la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi completate şi modificate conform procedurilor acesteia. … (3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (2), contractele valabile pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la expirarea perioadei de valabilitate. … "Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 15 referitor la universalitate, art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. Până în prezent regulile care guvernau amplasarea şi autorizarea mijloacele de publicitate erau prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.Totodată, Curtea constată că unele dintre unităţile administrativ-teritoriale au deja adoptate regulamente locale referitoare la amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Exemple în acest sens sunt localităţi precum Cluj-Napoca şi Braşov.Analizând conţinutul acestor regulamente locale, se poate observa că există diferenţe între cerinţele impuse pentru amplasarea mijloacelor de publicitate, precum şi între obligaţiile operatorilor de publicitate referitoare la elementele ce trebuie inscripţionate pe respectivele obiective. Din corelarea şi analiza conţinutului actelor normative ce reglementează amplasarea şi autorizarea mijloacele de publicitate şi a regulamentelor locale în domeniu rezultă că regulile impuse de dispoziţiile legale în vigoare sunt minimale, lăsându-se posibilitatea reglementării la nivel local a unor reguli în acest domeniu. Această situaţie a dus la posibilitatea adoptării la nivel local a unor reglementări diferite în domeniu.Curtea reţine, în continuare, că legea criticată prevede obligaţia autorităţilor administrativ-teritoriale locale de a adopta regulamente locale referitoare la amplasarea mijloacelor de publicitate sau de a pune de acord regulamentele deja existente cu dispoziţiile legii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 52 din legea criticată, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura elaborarea ori, după caz, actualizarea regulamentelor locale şi identificarea amplasamentelor aflate pe domeniul public şi privat al statului şi al autorităţii locale pe care se pot amplasa mijloace de publicitate, precum şi aducerea acestora la cunoştinţa publicului.Totodată, dispoziţiile legii criticate prevăd în sarcina operatorilor de publicitate obligaţii noi în ceea ce priveşte identificarea panourilor publicitare prin inscripţionarea acestora cu informaţii privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscală a acestuia şi numărul autorizaţiei de construire, precum şi reguli tehnice de amplasare a mijloacelor publicitare.II. Una dintre criticile aduse proiectului de lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este aceea că dispoziţiile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii.În legătură cu această critică, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a arătat că principiul neretroactivităţii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepţie pe care o îngăduie norma constituţională priveşte legea penală sau contravenţională mai favorabilă. (Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007).În continuare, Curtea constată că raporturile ce se nasc în domeniul reglementat de actul normativ criticat pot fi definite ca raporturi tripartite, participanţii la aceste raporturi fiind: proprietarul amplasamentului (persoană de drept public sau de drept privat), operatorul de publicitate şi beneficiarul mijlocului de publicitate. Aceste raporturi sunt dublate de existenţa unor contracte încheiate, pe de-o parte, între proprietarul amplasamentului – persoană de drept public şi operatorul de publicitate (contracte de închiriere/concesiune) sau între proprietarul amplasamentului – persoană de drept privat şi operatorul de publicitate şi, pe de altă parte, între operatorul de publicitate şi beneficiarul mijlocului de publicitate. Totodată, în ceea ce priveşte contractele existente la data adoptării legii criticate, există prezumţia că acestea au fost încheiate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii acestora.Având în vedere cele expuse la pct. I, se constată că operatorilor de publicitate le sunt impuse obligaţii noi referitoare la amplasarea mijloacelor de publicitate. Totodată, se constată că actul normativ criticat nu reglementează dispoziţii tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru îndeplinirea noilor obligaţii impuse de legiuitor. Astfel, prin aplicarea imediată a noului act normativ operatorii de publicitate care, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, au obţinut eliberarea unei autorizaţii referitoare la amplasarea unui mijloc de publicitate şi au încheiat contracte cu beneficiarii mijloacelor de publicitate sunt puşi în faţa unei situaţii legislative noi, fiindu-le impuse condiţii şi efecte pe care nu le-au avut şi nici nu le-ar fi putut avea în vedere la momentul încheierii contractelor. Regulile prevăzute de dispoziţiile legii noi nu erau reglementate în trecut, iar noile reguli, pentru a fi în acord cu Legea fundamentală, ar trebui aplicate numai pentru viitor, pentru a răspunde exigenţelor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi inclusiv exigenţelor statului de drept.Impunerea de reguli şi obligaţii noi în sarcina operatorilor de publicitate nu reprezintă în sine o încălcare a prevederilor constituţionale. Cu toate acestea, impunerea de reguli şi obligaţii noi fără reglementarea unui termen adecvat care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerinţe legislative reprezintă o încălcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime care impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea.Mai mult, prevederile art. 56 din legea criticată dispun că mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012. Astfel, Curtea constată că, indiferent de îndeplinirea obligaţiilor impuse de noile dispoziţii legale, atât operatorii de publicitate, cât şi beneficiarii mijloacelor de publicitate vor fi afectaţi în sensul că acele contracte care se derulau la momentul adoptării legii noi nu îşi mai pot produce efectele, fiind desfiinţate.Desfiinţarea unui contract valabil încheiat prin aplicarea imediată a legii noi nu corespunde exigenţelor principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, Curtea, a statuat că, potrivit principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea nouă.A permite unui act normativ să aibă efecte retroactive ar duce la negarea însăşi a principiului statului de drept. Din această perspectivă Curtea Constituţională a Republicii Cehe a statuat că principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege, precum şi principiul conex care interzice efectele retroactive ale normelor juridice, se numără printre principiile de bază care definesc statul de drept. (2004/03/09 – PL. US 2/02)În continuare, Curtea observă că scopul legii, astfel cum acesta este prezentat la art. 1, este acela de a asigura condiţiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur şi sănătos, pentru protecţia valorilor mediului natural şi antropic, pentru prezervarea calităţii peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii. Totodată, potrivit expunerii de motive, actele normative în vigoare ce se aplică acestui domeniu nu oferă un cadru coerent şi corelat, determinând o ocupare excesivă şi haotică a spaţiului public, cu mijloace de publicitate care au efect negativ asupra calităţii mediului de viaţă al locuitorilor. Deşi este evident că societatea românească se confruntă cu toate aceste probleme, reglementarea unui cadru coerent în orice domeniu trebuie să ţină seama de exigenţele Legii fundamentale, legiuitorul având obligaţia de a legifera doar în cadrul şi limitele stabilite de aceasta.Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori, în mod justificat, să înlăture sau să atenueze unele situaţii, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional. Consecinţele înscrierii principiului neretroactivităţii în Constituţie sunt foarte severe şi, probabil, tocmai de aceea soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţări, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, precum şi datorită faptului că blochează nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. În acest sens, s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994. În aceeaşi gândire, Curtea Constituţională a Republicii Cehe a statuat că "principiile care caracterizează un stat de drept necesită, în fiecare caz posibil de retroactivitate, prevederea acesteia în mod expres în Constituţie sau într-un statut, cu scopul de a elimina posibilitatea unei interpretări retroactive a unui statut, […] astfel încât drepturile dobândite să fie protejate în mod corespunzător." În continuare, Curtea Constituţională a Republicii Cehe a afirmat că "printre caracteristicile unui stat de drept se numără în mod obligatoriu principiul securităţii juridice şi al protejării încrederii cetăţenilor în lege, şi că acest proces include interzicerea aplicării retroactive a normelor juridice sau a interpretării lor retroactive". (2002/03/12 – PL. US 33/01)III. Analizând în continuare prevederile legii criticate, Curtea observă că, potrivit art. 52 din lege, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii criticate, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura elaborarea ori, după caz, actualizarea regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate şi identificarea amplasamentelor.Totodată, potrivit art. 54 şi 55 din legea criticată, în vederea asigurării respectării prevederilor regulamentului local privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren, autorităţile administraţiei publice locale, în termen de 30 de zile de la adoptarea acestuia, vor identifica şi notifica proprietarii de mijloace de publicitate a căror amplasare nu mai corespunde cu noile reglementări în sensul dezafectării acestora.Interpretarea coroborată a acestor dispoziţii de lege induce ideea reglementării unui termen în care persoanele cărora legea se adresează şi-ar putea corecta conduita prin aducerea la îndeplinire a tuturor obligaţiilor impuse de noile dispoziţii. Totuşi, dispoziţiile art. 56 din legea criticată prevăd că mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a legii criticate pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012, ceea ce determină lipsa de eficienţă a unui eventual termen acordat subiectului de drept pentru a răspunde noilor cerinţe legislative.Existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei.Referitor la principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea a reţinut că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că "unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice". (Hotărârea din 6 iunie 2005 pronunţată în Cauza Androne împotriva României; Hotărârea din 7 octombrie 2009 pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României).Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, "odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (…)". (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României).În ceea ce priveşte aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea constată că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000 pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998 pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).În continuare, Curtea constată că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”.Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea constată că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară.Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, "în România, respectarea […] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea constată că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.IV. În ceea ce priveşte invocarea art. 27 şi 44 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile legii criticate nu contravin acestor prevederi constituţionale. Astfel, faptul că primarul/primarul general al municipiului Bucureşti dispune desfiinţarea mijlocului de publicitate pe cale administrativă, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti nu este de natură a încălca prevederile constituţionale menţionate. Desfiinţarea mijloacelor de publicitate este posibilă numai cu privire la acele obiective care nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de lege sau pentru care termenul de funcţionare a expirat. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că exercitarea drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie trebuie să se realizeze cu bună- credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, precum şi a interesului public. Totodată, Curtea constată că persoana care se consideră vătămată de actul administrativ al primarului prin care se dispune desfiinţarea mijlocului de publicitate se poate adresa, potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. De asemenea, potrivit art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, persoana interesată poate solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral.În continuare, în ceea ce priveşte desfiinţarea unor construcţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, Curtea reţine că desfiinţarea construcţiei este o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei obţinerii autorizaţiei de construire, al cărei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare. Sancţiunea vizează în egală măsură toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, acestea neputându-se apăra prin invocarea principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii, de vreme ce exercitarea acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de faţă cele referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii. (Decizia nr. 1.344 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 decembrie 2009).V. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 49 din legea criticată sunt neconstituţionale deoarece cuantumul amenzii prevăzute nu este corespunzător cu gradul de pericol social al faptei, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Astfel, măsura în care fapta contravenţională aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite printr-un act normativ şi implicit stabilirea pericolului social al faptei săvârşite pentru care legea a prevăzut că este necesară aplicarea unei forme de constrângere, respectiv cea a sancţiunii contravenţionale, intră în competenţa legiuitorului. Existenţa pericolului social impune măsuri adecvate de apărare a societăţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care legiuitorul poate adopta dispoziţii sancţionatorii şi implicit poate legifera cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile. Totodată, în ceea ce priveşte cuantumul amenzii prevăzut în textul criticat, Curtea constată că acesta se încadrează în limitele prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care dispune că limita minimă a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita maximă nu poate depăşi 1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterile au avut loc la data de 18 ianuarie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește