DECIZIE nr. 259 din 20 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1 alin. (1) şi art. 16 din aceeaşi lege



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Acord din Târgu-Mureş în Dosarul nr. 2.732/102/2010 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 698D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 şi nr. 1.081D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, respectiv ale art. 1 alin. (1) şi art. 16 din Legea nr. 118/2010, excepţie ridicată de Sindicatul Acord din Târgu-Mureş şi Sindicatul Poliţiştilor Lege şi Onoare din Târgu-Mureş în dosarele nr. 3.530/102/2010 şi nr. 4.993/102/2010 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă, respectiv de Cristian Dima în Dosarul nr. 42.358/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 şi nr. 1.081D/2011 la Dosarul nr. 698D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 şi nr. 1.081D/2011 la Dosarul nr. 698D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 4 mai 2011, 20 mai 2011 şi 27 aprilie 2011, pronunţate în dosarele nr. 2.732/102/2010, nr. 3.530/102/2010, nr. 4.993/102/2010 şi nr. 42.358/3/2010, Tribunalul Mureş – Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, respectiv ale art. 1 alin. (1) şi art. 16 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Sindicatul Acord din Târgu Mureş, de Sindicatul Poliţiştilor Lege şi Onoare din Târgu Mureş, respectiv de Cristian Dima în cauze având ca obiect restituirea sumelor aferente drepturilor salariale reţinute în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că promulgarea Legii nr. 118/2010 în interiorul termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992 încalcă art. 77 şi art. 146 lit. a) din Constituţie.Se susţine că textele legale criticate produc efecte retroactive asupra raporturilor juridice de muncă aflate în desfăşurare, iar, prin efectul lor, măsura temporară de diminuare a salariilor cu 25% devine una permanentă, dovadă fiind că după 1 ianuarie 2011 salariile nu au revenit la cuantumul lor iniţial. Se mai consideră că, în atari condiţii, nivelul salariului acordat nu mai reprezintă o contravaloare a muncii prestate. În consecinţă, menţinându-se diminuarea drepturilor salariale şi după 31 decembrie 2010, se ajunge la o retrogradare nelegală din funcţie a personalului plătit din fonduri publice.Se arată că salariul reprezintă un bun, astfel încât măsură criticată reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al salariaţilor din sfera publică. Totodată, se consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la egalitate, nivelul de trai şi dreptul la muncă.În fine, se apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 137-139 din Constituţie, întrucât sumele de bani aferente diminuărilor salariale prevăzute de Legea nr. 118/2010 erau cuprinse în cheltuielile bugetare pe anul 2010, statul având obligaţia corelativă de a asigura sursele de finanţare pentru această cheltuială publică, fapt ce nu s-a întâmplat.Tribunalul Mureş – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Deciziei nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, reţinând că prevederile legale criticate au avut drept scop degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate şi profunde, precum şi crearea premiselor necesare unei relansări economice reale. Se mai arată că textul criticat nu are caracter retroactiv, aplicându-se numai pentru viitor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, fiind invocate deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, precum şi Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011.Avocatului Poporului, în Dosarul nr. 1.081D/2011, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu mai este în vigoare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 16 din Legea nr. 118/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, având în vedere că în motivarea excepţiei sunt aduse critici de neconstituţionalitate extrinseci, Curtea constată că obiectul acesteia vizează atât Legea nr. 118/2010, în ansamblul său, cât şi, în special, art. 1 alin. (1) şi art. 16 din aceeaşi lege. Textele legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1): "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”;– Art. 16: "(1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum şi cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat şi ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.” … Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul supremaţiei Constituţiei, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind principiul egalităţii în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind dreptul la un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 77 privind promulgarea legii, art. 137 privind sistemul financiar, art. 138 privind bugetul public naţional, art. 139 privind impozitele, taxele şi alte contribuţii, precum şi art. 146 lit. a) privind atribuţiile Curţii Constituţionale, cu referire la controlul de constituţionalitate a priori. De asemenea, se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Deşi dispoziţiile legale criticate, referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, sau Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2012*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii), Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este admisibilă.–––*)Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012.II. Criticile de neconstituţionalitate extrinseci se circumscriu faptului că decretul de promulgare a legii a fost emis în interiorul termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992. Curtea reţine că natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept (a se vedea chiar Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010). Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării (ceea ce s-a şi întâmplat).Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011).De asemenea, Curtea, în deciziile citate, a subliniat că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.Nu în ultimul rând, în legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.În consecinţă, nu se pot reţine criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 146 lit. a) din Constituţie; totodată, pe cale de consecinţă, Curtea constată că nici art. 77 din Constituţie nu este încălcat, legea respectând ipoteza sa normativă.III. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, precum şi prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, Curtea a constatat, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.În plus, în acest context legislativ, Curtea a observat că, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%.O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.În sensul de mai sus, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011. Prin aceeaşi decizie Curtea a ajuns la concluzia că statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar; astfel, Curtea a constatat că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, răspunzând astfel unei situaţii de gravă criză economică ce afectează statul.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile (a se vedea, în acelaşi sens, mutatis mutandis, consideraţiile Curţii Constituţionale referitoare la pensii – Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011).Curtea a mai constatat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile (a se vedea Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011).De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se poate cu greu considera ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea publică” (paragraful 19).Rezultă că, în cauză, autorii excepţiei nu pot invoca protecţia dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri şi, prin urmare, textele constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii nu au incidenţă în cauză.În privinţa criticilor de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, textele legale criticate aplicându-se numai cu privire la drepturile salariale viitoare.În privinţa pretinsei încălcări a art. 137-139 din Constituţie, Curtea reţine că art. 137, art. 138 alin. (1)-(4) şi art. 139 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, ipoteza lor normativă fiind una distinctă de problemele ridicate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte însă art. 138 alin. (5) din Constituţie, se constată că, deşi la momentul aprobării Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 şi 60 bis din 27 ianuarie 2010, sursa de finanţare a cheltuielilor de personal era prevăzută, legiuitorul a înţeles să reducă aceste cheltuieli. O atare situaţie se explică prin faptul că sumele prevăzute în buget sunt prognozate, ele urmând a fi executate pe măsura realizării încasărilor şi, corespunzător, efectuării cheltuielilor prevăzute. De aceea legiuitorul, în funcţie de condiţiile economico-financiare apărute în cursul anului, deci pe parcursul execuţiei bugetare, are posibilitatea rectificării atât pozitive, cât şi negative a bugetului de stat, fapt ceea ce, în mod indirect, s-a şi realizat prin Legea nr. 118/2010, lege care a redus cheltuielile bugetare de la capitolul cheltuieli de personal.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1 alin. (1) şi art. 16 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Sindicatul Acord din Târgu Mureş în dosarele nr. 2.732/102/2010 şi nr. 3.530/102/2010 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă, de Sindicatul Poliţiştilor Lege şi Onoare din Târgu Mureş în Dosarul nr. 4.993/102/2010 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă, precum şi de Cristian Dima în Dosarul nr. 42.358/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Karoly–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește