DECIZIE nr. 257 din 17 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Marin Puciu în Dosarul nr. 2.796/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, întrucât considera ca textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii private şi la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ci constituie o sancţiune pentru nerespectarea unor dispoziţii legale, în acest sens invocandu-se jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin Încheierea din 24 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.796/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Marin Puciu într-o cauza civilă, având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin art. 41 şi 49 din Constituţie. În esenta, se arata ca prin aplicarea acestor dispoziţii de lege constructorul sancţionat printr-un proces-verbal de contravenţie este obligat sa demoleze construcţia edificata pe un teren proprietate privată, cu respectarea regulilor de urbanism în vigoare la acea data, "deşi din diverse motive nu a fost obţinută autorizaţia de construcţie", ceea ce încalcă prevederile art. 41 din Constituţie privitoare la dreptul persoanei de a dispune de proprietatea sa. Textele de lege criticate contravin şi art. 49 din Constituţie prin aceea ca atingerea şi limitarea dreptului de proprietate privată sunt "vadit disproportionate cu situaţia data", iar "aplicarea unei astfel de măsuri desfiinţează practic dreptul de proprietate asupra unui imobil deja edificat".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arata ca "cele susţinute de recurent prin excepţia de neconstituţionalitate vizează o chestiune ce tine de legalitate, iar nu de constituţionalitate", precum şi ca "prin ultima modificare a Legii nr. 50/1991, prin Legea nr. 453/2001, textul art. 25 conţine un singur alineat în actuala reglementare, iar nu trei sau mai multe, astfel ca excepţia de neconstituţionalitate ar trebui respinsă ca fiind lipsită de obiect”. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b), se arata ca acestea „reprezintă tocmai o restrictie legală, proporţională cu încălcarea comisă de o persoană prin edificarea unei construcţii în condiţii de nelegalitate şi cu ignorarea unor sarcini puse de partea sa chiar printr-un text constituţional – art. 41 alin. (6) – şi care-i revin în calitate de proprietar al terenului, ţinând de respectarea Legii nr. 50/1991, asigurarea unei bune vecinătăţi, protecţia mediului etc.”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, în legătură cu invocarea încălcării art. 41 din Constituţie, arata ca regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate, în măsura în care dobândirea sau exercitarea acestui drept se abate de la prevederile imperative ale legii.În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea art. 49 din Constituţie, arata ca sancţiunea desfiinţării construcţiilor realizate fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate, ci instituie obligaţia de a construi în condiţii corespunzătoare. În final, se menţionează jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată, sunt constituţionale. În acest sens, în esenta, se arata ca, potrivit art. 41 din Constituţie, invocat chiar de autorul excepţiei, limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar nerespectarea este sancţionată cu desfiinţarea construcţiilor. Se invoca, de asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 593 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, şi Decizia nr. 243 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7 noiembrie 2002, precum şi Decizia nr. VII din 20 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 19 februarie 2001, prin care Curtea Suprema de Justiţie a statuat, cu valoare de aplicare şi interpretare unitară a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, republicată, ca „obţinerea autorizaţiei de construire pe parcursul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi al căror conţinut este următorul:– Art. 25 alin. (3): "Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.";– Art. 27 alin. (1) lit. b): "În cazul în care persoanele sancţionate contraventional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1), autoritatea administraţiei publice locale în a carei raza teritorială s-a constatat contravenţia va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: […] b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal."În opinia autorului excepţiei aceste prevederi contravin art. 41 şi 49 din Constituţie, prevederi potrivit cărora:– Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire. … (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie. … (6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma. … (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea retine:În esenta, critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea potrivit căreia sancţiunea desfiinţării unei construcţii, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată, este contrară prevederilor constituţionale ale art. 41 şi 49, în condiţiile în care construcţia a fost edificata pe un teren proprietate privată şi cu respectarea regulilor de urbanism în vigoare la data executării ei, dar fără autorizaţie de construcţie.Aspectul sub care sunt criticate dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, republicată, a mai fost supus controlului de constituţionalitate şi Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 259 din 25 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 11 ianuarie 2002. Deşi prin acea decizie a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. a) şi ale art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, Curtea constata ca acestea sancţionează, de asemenea, cu desfiinţarea totală sau parţială lucrările de construcţie executate fără autorizaţie. Asa fiind, în prezenta cauza îşi menţin valabilitatea cele statuate prin decizia menţionată, în sensul că „regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ca şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apara invocand principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii”.Tot astfel a hotărât Curtea prin Decizia nr. 243 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7 noiembrie 2002, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din legea criticata, sub aceleaşi aspecte ca şi în cauza de faţa.În plus, în acest dosar se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, referitoare la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi". Cu privire la aceasta, Curtea retine ca prin textele de lege criticate se instituie obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie, al carei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii – desfiinţarea construcţiei – nefiind contrară art. 49 din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Marin Puciu în Dosarul nr. 2.796/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește