referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penalLucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica -...
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal
Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă avocat Gheorghe Badica, pentru autorul excepţiei, lipsind Regionala Cai Ferate Cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) şi i), precum şi cu cele ale art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se susţine ca termenii funcţionar şi funcţionar public, definiţi prin textul de lege criticat, au un alt înţeles decât cel avut în vedere de legiuitor în anul 1968, când nu mai existau societăţi comerciale, economie de piaţa sau funcţionari publici, iar toate raporturile de muncă erau reglementate prin contract. Pentru aplicarea legii penale, la acea data s-au introdus în Codul penal dispoziţiile art. 147. Se mai susţine ca Statutul funcţionarilor publici "nu este conţinut de o singura lege", ci reprezintă un ansamblu de norme ce reglementează drepturile, obligaţiile, precum şi răspunderea acestora. Or, Codul penal nu poate fi considerat ca făcând parte din acest statut al funcţionarilor publici. Se mai arata ca din anul 1992 în România exista economie de piaţa (piaţa de capital, de mărfuri şi piaţa muncii), iar în cadrul pieţei muncii, şi anume al raporturilor individuale, intra mai multe categorii de relaţii de muncă, printre care se afla şi cele ale funcţionarilor publici care au un statut propriu. În înţelesul Codului penal (art. 147) funcţionarul public nu are nici un fel de statut, deoarece, potrivit acestei definiţii, orice persoană care primeşte un salariu este considerată "funcţionar public". Textul art. 147 din Codul penal este, prin urmare, în vădită contradictie cu dispoziţiile art. 134 din Constituţie, deoarece instituie o alta definire a funcţionarului public, diferita de cea avută în vedere de prevederile Legii fundamentale. Acest termen definit de legea penală în textul de lege criticat devine astfel o instituţie a Codului penal. Se mai considera ca art. 147 din Codul penal este contrar Constituţiei încă din anul 1991, dar din considerente de oportunitate acesta nu a fost încă abrogat. Aceste considerente nu se mai justifica însă începând din anul 1999, când legislaţia a fost completată cu Legea privind Statutul funcţionarilor publici. Se apreciază ca jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a referit la alte aspecte decât cele care rezultă din motivarea excepţiei în prezenta cauza.Reprezentantul Ministerului Public considera ca fundamentarea excepţiei de neconstituţionalitate pe prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, lege organică, este neconcludenta, deoarece şi Codul penal este, de asemenea, o lege organică, astfel încât prevederile constituţionale referitoare la obligativitatea adoptării prin lege organică a Statutului funcţionarilor publici nu sunt incalcate de dispoziţiile art. 147 din Codul penal. Pe de altă parte, aceste dispoziţii deroga de la legea funcţionarilor publici, întrucât la art. 140 din Codul penal se prevede că, ori de câte ori legea penală foloseşte termenii cuprinşi în titlul VIII din Codul penal, înţelesul acestora este cel din aceste articole. Se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 192/2000. Instituţia funcţionarilor publici din legea penală este omonima doar cu cea din dreptul administrativ, dar nu are acelaşi înţeles cu aceasta. Se mai face referire la Decizia nr. 130/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 28/1995, precum şi la Decizia nr. 81/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76/1997, prin care Curtea Constituţională a stabilit ca notiunile funcţionar public şi funcţionar sunt de domeniul legii, iar nu de nivel constituţional şi, prin urmare, nu se încalcă nici o prevedere din Legea fundamentală.Având cuvântul în replica, reprezentantul autorului excepţiei precizează ca Statutul funcţionarilor publici nu este o lege, ci un ansamblu de norme juridice. Se mai arata ca neconstituţionalitatea textului de lege criticat este invocată în raport cu prevederile Constituţiei, iar nu cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999. Se mai considera ca legea penală nu poate constitui o norma juridică referitoare la Statutul funcţionarilor publici.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 4 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.220/1999, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic, prin apărător.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca de la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care la art. 2 (alin. 1) prevede că ” este persoana numita într-o funcţie publică”, dispoziţiile art. 147 din Codul penal, prin care este explicat înţelesul termenilor funcţionar public alin. (1) şi funcţionar (alin. 2), nu mai sunt constituţionale, deoarece deroga de la Legea nr. 188/1999, lege organică, fiind astfel incalcate prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie. Textul de lege menţionat este considerat neconstitutional şi în raport cu prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se apreciază ca subiect al infracţiunilor de serviciu, în special al infracţiunii de luare de mită, nu poate fi decât funcţionarul public, iar nu şi funcţionarul, asa cum este definit prin art. 147 alin. 2 şi cum se prevede în art. 254 din Codul penal. Este invocat ca argument Codul penal de la 1936, care prevedea ca infracţiunea de luare de mită nu putea fi săvârşită decât de un funcţionar public.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Se arata ca explicarea termenilor funcţionar public şi funcţionar, data prin art. 147 alin. 1 şi, respectiv, alin. 2 din Codul penal în vigoare, îşi are corespondentul în art. 183 pct. 4 din Codul penal de la 1936, care prevedea ca "Funcţionar public este acela care exercită, în mod voluntar sau obligatoriu, permanent sau temporar, în serviciul Statului, comunei sau instituţiilor publice dependente, oricare ar fi modul lor de administrare, o funcţie sau o însărcinare, de orice natura, fie chiar electiva, retribuită sau nu şi indiferent de chipul în care a fost investit". Se mai considera ca dispoziţiile art. 147 din Codul penal au aplicabilitate restrânsă în domeniul unor activităţi infractionale comise de o anumită categorie de persoane din servicii de interes public sau cu însărcinări în serviciul unor alte persoane juridice, asa încât nu pot contraveni nici art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie şi nici altor norme din Legea fundamentală, după cum nu contravin nici Legii privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, se arata ca această lege organizează funcţia publică în plan socioeconomic şi juridic, cuprinzând dispoziţii normative de principiu din alte domenii ale dreptului, iar art. 69 al cap. VIII, privitor la Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici, face trimitere la legea penală pentru angajarea răspunderii penale în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice de către funcţionarul public.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal este neîntemeiată. Se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale (menţionându-se în acest sens Decizia nr. 35/1994 rămasă definitivă prin Decizia nr. 108/1994, Decizia nr. 130/1994 rămasă definitivă prin Decizia nr. 28/1995, Decizia nr. 81/1996 rămasă definitivă prin Decizia nr. 76/1997), prin care s-a statuat ca reglementările referitoare la notiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de persoanele care îndeplinesc aceste funcţii, sunt de nivelul legii. Reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul atât a funcţionarilor publici, cat şi a funcţionarilor, nu poate fi considerată ca fiind neconstitutionala atâta vreme cat reglementările privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii. De asemenea, se arata ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 134 alin. (1) din Constituţie. În finalul opiniei exprimate de Guvern se precizează ca atât Codul penal, cat şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta dintre art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999, invocată de autorul excepţiei, nu ridica o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare a legii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul acestei excepţii îl constituie dispoziţiile art. 147 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Prin <> se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.Prin <> se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat."Criticile de neconstituţionalitate vizează încălcarea prin dispoziţiile legale menţionate a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 72 alin. (3) lit. i), referitoare la Statutul funcţionarilor publici, precum şi a celor cuprinse în art. 134 alin. (1), referitoare la economia de piaţa, texte care au următorul conţinut:– Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează: […]i) statutul funcţionarilor publici;" ; … – Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piaţa."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata că nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 147 din Codul penal a prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, referitoare la obligativitatea reglementării prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, deoarece Codul penal este, de asemenea, o lege organică, potrivit art. 72 alin. (3) lit. f) din Legea fundamentală (reglementand "infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora"). Asa fiind, sub acest aspect cerinţa constituţională este respectata de dispoziţiile legale criticate.Pe de altă parte, Curtea constata ca reglementările privitoare la notiunile funcţionar public şi funcţionar, precum şi cele privitoare la infracţiunea de luare de mită sunt de nivelul legii, iar nu de nivel constituţional, astfel încât este de atributul exclusiv al legiuitorului sa determine conţinutul acestor notiuni. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 130 din 16 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 2 august 1995) asupra excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi dispoziţii legale (art. 147 din Codul penal), respingând, ca vadit nefondata, excepţia. Prin aceasta decizie Curtea a subliniat ca reglementările legale referitoare la noţiunea funcţionar sunt de nivelul legii. O argumentare similară a fost exprimată de Curte şi prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997, în considerentele căreia se precizează, de asemenea, ca "Extinderea răspunderii penale pentru faptele de corupţie şi la alţi salariaţi din cadrul societăţilor comerciale, prin Legea nr. 65/1992, nu poate fi considerată neconstitutionala atâta vreme cat reglementările privitoare la notiunile de <> şi <>, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ nemijlocit, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii".În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate respinse prin deciziile menţionate autorii au invocat, ca şi în cauza de faţa, dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Constituţie, referitoare la economia de piaţa, pentru a se demonstra că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită decât funcţionarul public, iar nu orice funcţionar, astfel cum acesta este caracterizat prin art. 147 alin. 2 din Codul penal. Din aceasta perspectiva reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, atât pentru funcţionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi considerată ca fiind neconstitutionala, atâta timp cat reglementările privind notiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt rezervate prin Constituţie domeniului legii.Curtea retine ca atât soluţia adoptată, cat şi considerentele deciziilor amintite îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Pe de altă parte, Curtea constata ca prevederea constituţională cuprinsă în art. 134 alin. (1) ("Economia României este economie de piaţa."), invocată în motivarea excepţiei, nu are nici o legătură cu problema constituţionalităţii sau a neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal (care definesc înţelesul termenilor funcţionar public şi funcţionar, înţeles specific numai pentru legea penală, potrivit art. 140 din Codul penal).Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––
