DECIZIE nr. 256 din 24 septembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curţii de Apel Oradea într-un litigiu având ca obiect contestaţia la desfacerea contractului individual de muncă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondata. Arata ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii constituie pentru angajator o clauza facultativă pentru desfacerea contractului individual de muncă. Prezumţia de nevinovatie acţionează în dreptul penal, nu şi în dreptul muncii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.918/CA/2002, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j ) din Codul muncii, excepţie ridicată de Alexandru Iosif Ghitea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii încalcă prezumţia de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât permit desfacerea contractului de muncă din iniţiativa celui care angajează pe simplul motiv ca angajatul este arestat mai mult de 60 de zile, fără ca vinovăţia sa sa fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi fără sa existe vreo incompatibilitate între fapta ce i se imputa şi funcţia deţinută. Considera ca, atâta vreme cat "sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut de către unitatea angajatoare pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu serviciul", măsura desfacerii contractului individual de muncă este abuzivă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/1998 şi ale art. 79 din Legea nr. 188/1999, unitatea trebuia sa dispună suspendarea contractului de muncă, iar nu desfacerea acestuia.Curtea de Apel Oradea apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, întrucât dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii "acorda efecte juridice sanctionatoare de prezumţie de vinovăţie în cazul unei arestari prelungite şi, astfel, această măsură de desfacere a contractului de muncă contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie care instituie prezumţia de nevinovatie".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este intemeiata, întrucât dispoziţia legală criticata nu este contrară prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii prevede o clauza de desfacere a contractului de muncă, facultativă pentru angajator, măsura care "este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenţionale a angajatului şi este determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de muncă datorată stării de deţinere". Întrucât în speta nu se pune în discuţie stabilirea vinovatiei sau nevinovăţiei celui încadrat în munca, nu se poate considera ca se încalcă prezumţia de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţie.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând ca prin acestea "s-a urmărit asigurarea unei duble garanţii: pe de o parte, a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut, prin voinţa angajatorului, decât dacă a lipsit de la locul de muncă, fiind arestat mai mult de 60 de zile, iar pe de altă parte, a angajatorului, care nu este obligat sa ţină un loc de muncă neocupat şi, deci, să se lipsească de muncă angajatului sau o perioadă nedeterminată, cu prejudicii serioase pentru activitatea sa". Retine, de asemenea, ca, "întrucât desfacerea contractului de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu are legătură cu vinovăţia sau nevinovatia angajatului în săvârşirea faptei pentru care este arestat, apare ca lipsită de suport afirmatia facuta atât de contestator, cat şi de instanţa ca acest text contravine dispoziţiei din art. 23 alin. (8) din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, potrivit cărora "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii, în cazul când: […]j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile." … Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale criticate încalcă prezumţia de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţie, conform căruia, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:Prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie au aplicabilitate în cadrul raporturilor de drept penal şi procesual penal. Prin ele s-a statuat ca, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana căreia i se imputa săvârşirea unei fapte penale este considerată nevinovată. Aceasta nu poate avea nici o influenţa asupra constatării vinovatiei sale în cazul săvârşirii abaterilor ce au alt caracter. Prin urmare, nu influenţează nici derularea, nici încetarea raporturilor de muncă.Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au ca ipoteza vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni. Aceste dispoziţii permit angajatorului sa dispună, din proprie iniţiativă, desfacerea contractului de muncă al celui care este arestat mai mult de 60 de zile. Arestarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile constituie o condiţie suficienta pentru a se putea lua măsura desfacerii contractului de muncă, dar este, în acelaşi timp, şi necesară pentru legalitatea măsurii dispuse.Indiferent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii au menirea de a proteja interesele legitime ale angajatorului, acesta nefiind obligat sa păstreze neocupat un post pe o perioadă îndelungată şi incerta.În cazul în care nu va interveni o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, ci se va stabili ca arestarea persoanei a fost nelegală ori nejustificată, pentru eventualele erori judiciare nu va fi angajata răspunderea angajatorului, ci a statului, în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituţie, care prevede că "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale", şi în condiţiile prevăzute de art. 504 şi următoarele din Codul de procedură penală.Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 30 ianuarie 1998, „În cazul săvârşirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, directorul general al Direcţiei Generale a Vamilor dispune prin decizie suspendarea din funcţie”. Reglementări identice, aplicabile tuturor categoriilor de salariaţi, conţine şi art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţi. Aceste reglementări însă au în vedere cazurile în care însuşi angajatorul face sesizarea şi cere declanşarea urmăririi penale împotriva salariatului care a săvârşit o infracţiune ce este incompatibilă cu funcţia deţinută. Art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii are în vedere, în schimb, arestarea pe timp de peste 60 de zile, indiferent cine a sesizat organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească şi indiferent de natura faptei.Susţinerea autorului excepţiei ca, în cazul sau, angajatorul a sesizat organul de urmărire penală nu ridica probleme de constituţionalitate, ci probleme de fapt a căror stabilire intră în competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti, ca, de altfel, şi a legii aplicabile în cauza [dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii ori cele ale art. 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/1998].Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curţii de Apel Oradea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește