Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 4 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, excepţie ridicată de Mihaela Popescu-Nistorescu în Dosarul nr. 12.721/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilorκ faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Argumentează, în acest sens, că susţinerile autorului excepţiei nu au natura unor reale critici de neconstituţionalitate, ci vizează interpretarea textului de lege examinat. În plus, dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 nu operează niciun fel de distincţie între puterea executivă şi cea legislativă în ceea ce priveşte accesul la beneficiul legii, constând în acordarea unei locuinţe de serviciu.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 12.721/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice.Excepţia a fost ridicată de Mihaela Popescu-Nistorescu într-o cauză civilă având ca obiect evacuarea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine că dispoziţiile de lege criticate operează o delimitare nejustificată între demnitarii din sfera executivului şi cei din sfera legislativului, în sensul că cei din ultima categorie nu pot beneficia de locuinţă de serviciu din fondul R.A.A.P.P.S. Discriminarea este instituită fără o motivare temeinică între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, dar în cadrul unor cabinete de demnitari diferite, aceasta având drept consecinţă şi încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie şi a dreptului la un nivel de trai decent. Exemplifică, în acest sens, situaţia consilierului parlamentar la cabinetul secretarului general adjunct al Camerei Deputaţilor, care ar trebui să se înscrie în ipoteza art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001. Mai mult, susţine că fondul locativ al R.A.A.P.P.S., proprietate a statului, este doar administrat de Guvernul României prin intermediul acestei regii, iar alte instituţii publice menţionate în Constituţie, cum ar fi Parlamentul, Avocatul Poporului sau Curtea Constituţională, nu beneficiază de fond de locuinţe de serviciu propriu.Cât priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (2) din ordonanţa criticată, se arată că textul este "inexact, dă naştere unor situaţii cu important răsunet social" şi instituie "o gravă confuzie", deoarece "a avea un domiciliu nu echivalează cu deţinerea unui spaţiu de locuit în baza unui contract de închiriere". A avea domiciliul stabilit într-un spaţiu anume nu este identic cu a fi proprietar al acelui spaţiu, astfel că textul stabileşte o "vădită inegalitate între cei cu domiciliul în localităţi din ţară şi cei cu domiciliul în Bucureşti" şi afectează, de asemenea, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la viaţa privată şi de familie, care includ şi dreptul la domiciliu, consacrat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Textele legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece persoanele care se află în cadrul autorităţii executive au o situaţie diferită faţă de cele din sfera legislativului, iar tratamentul egal se impune numai în condiţii egale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 sunt constituţionale. Nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, dat fiind că demnitarii din sfera executivului şi cei din sfera legislativului se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică adoptarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit. În plus, apreciază că autoarea excepţiei a formulat critica de neconstituţionalitate din perspectiva unei omisiuni de reglementare, ceea ce contravine prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001. Textul de lege criticat a fost modificat prin articolul unic pct. 2 al legii de aprobare a ordonanţei – Legea nr. 717/2001 -, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 decembrie 2001, şi are următoarea redactare:"Art. 2. – (1) Pot beneficia de locuinţă de serviciu, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi secretarii generali, directorii generali şi persoanele care sunt încadrate pe funcţii din cabinetul demnitarului în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice.(2) Nu beneficiază de locuinţă de serviciu persoanele care au domiciliul sau deţin în proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti." … Autoarea excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale contravin, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 26 alin. (1) referitoare la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, art. 47 alin. (1) consacrate obligaţiei statului de a asigura cetăţenilor săi un nivel de trai decent, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, art. 1 alin. (5) cu privire la obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) care stabileşte obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte şi ale art. 20 în legătură cu tratatele internaţionale privind drepturile omului.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că autoarea acesteia apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 sunt neconstituţionale, deoarece exclud din sfera de aplicare a beneficiului constând în atribuirea, temporar, a unei locuinţe de serviciu din fondul locativ aflat în administrarea R.A.A.P.P.S. persoanele încadrate în funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora, din sfera puterii legislative.În plus, apreciază ca fiind neconstituţional criteriul de atribuire a unei astfel de locuinţe, stabilit la alin. (2) al art. 2, acela de a nu avea domiciliu sau de a nu deţine în proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti, deoarece a avea domiciliul stabil în Bucureşti, pe baza unui contract de închiriere sau a unei convenţii de luare în spaţiu, nu echivalează cu deţinerea în proprietate a acelui spaţiu.Cât priveşte prima critică de neconstituţionalitate, formulată de autoarea excepţiei, Curtea observă că aceasta se fundamentează exclusiv pe o anumită modalitate subiectivă de interpretare a textului de lege criticat. Textul de lege criticat nu cuprinde, în conţinutul său, nicio excepţie expresă cu privire la sfera persoanelor care pot beneficia de locuinţă de serviciu, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001. Acestea sunt: persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi secretarii generali, directorii generali şi persoanele care sunt încadrate pe funcţii din cabinetul demnitarului în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice. Prin urmare, Curtea constată că „raţionamentul” motivării excepţiei de neconstituţionalitate se bazează pe o deducţie personală a autoarei excepţiei, extrasă din contextul faptic specific litigiului dedus judecăţii în faţa instanţei.Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004, că „neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operaţie care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis”.Aşadar, rezultă că aspectele semnalate de autorul excepţiei, pretinse a fi de ordin neconstituţional, urmează a fi supuse controlului judecătoresc şi analizate în cadrul speţei asupra căreia se va pronunţa instanţa de judecată.Cât priveşte cel de-al doilea aspect de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001, constând în criteriul „confuz” de atribuire a unei locuinţe de serviciu, Curtea constată că nici acesta nu poate fi reţinut. Condiţia ca persoanele prevăzute în ipoteza alin. (1) al art. (2), eventuali beneficiari ai unei locuinţe de serviciu, să nu aibă domiciliul sau să nu deţină în proprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti reprezintă un criteriu obiectiv, aplicabil în egală măsură tuturor celor vizaţi de ipoteza normei, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.Curtea observă, însă, că aspectele semnalate de autorul excepţiei, constând în crearea unei posibile confuzii între a avea domiciliul stabilit în municipiul Bucureşti pe baza unui contract de închiriere a unui imobil sau a unei convenţii de luare în spaţiu şi a deţine acel spaţiu cu titlu de proprietate nu reprezintă chestiuni de neconstituţionalitate a textului de lege. Acestea reprezintă aspecte de fapt, ce urmează a fi examinate de instanţa de judecată pe parcursul soluţionării litigiului, şi nu pot fi disociate de operaţiunile de interpretare şi aplicare a textului la elementele specifice speţei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, excepţie ridicată de Mihaela Popescu-Nistorescu în Dosarul nr. 12.721/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Krupenschi_________