DECIZIE nr. 253 din 9 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Bălăceanu Stolnici în Dosarul nr. 2.682/Cv/2005 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 martie 2006, în prezenţa avocatului autorului excepţiei, Lavinia Mincu, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 9 martie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.682/Cv/2005, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Bălăceanu Stolnici.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat înfrânge principiul constituţional privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Astfel, el creează grave diferenţe de tratament între cei care au redobândit imobilele preluate de statul comunist, în temeiul Legii nr. 10/2001, până la modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, şi cei care nu au reuşit acest lucru până la acea dată. Spre deosebire de vechea reglementare, actuala prevedere nu oferă posibilitatea redobândirii în natură a imobilelor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, chiar dacă acestea au fost preluate de stat fără titlu valabil, iar privatizarea societăţii comerciale a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale. Mai mult, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcă şi principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate, deoarece, prin efectul său, se legalizează deposedările de imobile efectuate fără titlu valabil, prin voinţa statului totalitar, în detrimentul foştilor proprietari ale căror cereri de retrocedare nu au fost încă soluţionate.Tribunalul Argeş – Secţia civilă apreciază că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 44 alin. (1), întrucât creează grave diferenţe de tratament între cei care au reuşit să îşi redobândească imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 înainte de modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, faţă de cei care nu au reuşit acest lucru până la intrarea acesteia în vigoare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu privează persoanele îndreptăţite la restituirea imobilelor de dreptul de a solicita retrocedarea în natură, ci diferenţiază posibilitatea de restituire prin acordarea unei despăgubiri în echivalent, în condiţiile speciale prevăzute de legiuitor pentru situaţia în care imobilele solicitate se află în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 di n Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dispoziţii care, după republicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, au devenit art. 29 alin. (1) şi au următorul conţinut: „Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), privitoare la egalitatea în drepturi, art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi art. 44 alin. (1), care consacră garantarea dreptului de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate şi prevederile internaţionale ale art. 17 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi referitoare la protecţia proprietăţii.În urma modificării Legii nr. 10/2001 prin titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi a republicării legii, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 şi care fac parte din patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate. Dacă în art. 27 se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispoziţiile art. 29 prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a acestora.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat, în forma aflată în vigoare, nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobile preluate de către stat în mod abuziv, evidenţiate, în prezent, în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.În ceea ce priveşte pretinsa discriminare rezultată în urma modificării legii, respectiv diferenţa de tratament între cei care au redobândit imobilele preluate de statul comunist, în temeiul Legii nr. 10/2001, până la modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, şi cei care nu au reuşit acest lucru până la acea dată, Curtea reţine că aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de succesiune în timp a legii. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. De altfel, a considera întemeiată o atare critică ar însemna să negăm posibilitatea oricărei modificări a legislaţiei în vigoare, întrucât de fiecare dată aceasta antrenează o modificare a regimului juridic şi deci un tratament juridic diferit pentru persoane aflate, aşa cum consideră autorul excepţiei, în situaţii identice, ceea ce desigur este de neconceput.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 44 din Constituţie, Curtea observă că, deşi dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate de stat fără titlu valabil nu a ieşit din patrimoniul persoanelor îndreptăţite la restituire, acestea păstrând, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de proprietar avută la data preluării, legiuitorul poate reglementa exceptarea de la restituirea în natură a unora dintre aceste imobile, în vederea asigurării stabilităţii raporturilor juridice deja create în cadrul circuitului civil. Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a acorda despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate nu vine în contradicţie cu spiritul Legii nr. 10/2001, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, fiind în deplină concordanţă cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Cu privire la dreptul la despăgubiri, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 70/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001), Curtea Constituţională a statuat că un drept de creanţă se bucură de aceeaşi protecţie ca şi dreptul de proprietate. În sprijinul acestei teze a fost invocată practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în cazul „Pressos Compania Naviera – S.A. şi alţii împotriva Belgiei”, 1995, a decis că „dreptul la despăgubiri se naşte o dată cu producerea prejudiciului. Un drept de creanţă de această natură constituie un «bun» şi deci reprezintă un «drept de proprietate» în înţelesul avut în vedere de art. 1 alin. 1 teza întâi din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană”. Aşa fiind, prin plata despăgubirilor corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor se respectă dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite, drept garantat de art. 44 din Constituţie.Faţă de cele arătate Curtea constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 17 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Bălăceanu Stolnici în Dosarul nr. 2.682/Cv/2005 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește