Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 18 mai 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liviu Năstase în Dosarul nr. 218/828/2008 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului nr. 455 D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 984 D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Horticola Dunărea" – S.A. în Dosarul nr. 1.649/196/2010 al Tribunalului Brăila – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 455 D/2011 şi nr. 984 D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 984 D/2011 la Dosarul nr. 455 D/2011, care a fost primul înregistrat.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 218/828/2008, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liviu Năstase în cadrul unei cereri de recuzare.Prin Încheierea din 11 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.649/196/2010, Tribunalul Brăila – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Horticola Dunărea" – S.A. în cadrul unei cereri de recuzare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate stabilesc un dezechilibru între justiţiabil şi judecător, în sensul că justiţiabilul care recuză un judecător nu poate participa la judecarea cererii de recuzare, deci nu-şi poate susţine în mod adecvat cererea, în vreme ce judecătorul are dreptul de a se apăra în faţa instanţei respective. Dispoziţiile legale criticate stabilesc astfel un regim discriminatoriu şi împiedică accesul liber la justiţie. Se încalcă şi dreptul la apărare, deoarece dispoziţiile "fără prezenţa părţilor" înseamnă şi în lipsa unui avocat.Tribunalul Argeş – Secţia civilă şi Tribunalul Brăila – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Se arată că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în care arată că îşi menţine opinia reţinută "în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.339, nr. 971, nr. 606 şi nr. 231 din 2009, nr. 1.074 şi nr. 268 din 2008, respectiv nr. 1.080, nr. 1.018, nr. 736 şi nr. 193 din 2007".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 şi art. 34 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 31: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.";– Art. 34: "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.Când instanţa superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că textele de lege criticate au mai fost examinate de Curtea Constituţională din perspectiva unor critici similare.Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicată, constatând că nu sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie. În cuprinsul deciziei s-a reţinut că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a reţinut că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac.În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 31 şi ale art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat, de exemplu prin Decizia nr. 1.074 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 1 noiembrie 2011, că şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziţii procedurale nu conţin discriminări de natură a duce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. Totodată, faptul că cererea de recuzare se soluţionează în absenţa autorului acesteia şi că interogatoriul nu este permis ca mijloc de probă nu contravine nici dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. De altfel, în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liviu Năstase în Dosarul nr. 218/828/2008 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă iar, în ceea ce priveşte art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de Societatea Comercială "Horticola Dunărea" – S.A. în Dosarul nr. 1.649/196/2010 al Tribunalului Brăila – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–-