DECIZIE nr. 253 din 10 mai 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vitivinicola Basarabi” – S.A. în Dosarul nr. 4.827/COM/2004 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 aprilie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 10 mai 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.827/COM/2004, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vitivinicola Basarabi” – S.A. într-o cauză având ca obiect o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. În acest sens arată că, analizând prevederile art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se poate concluziona că legiuitorul a făcut o distincţie între creditorii persoane fizice ori juridice şi creditorii organe fiscale, constând în aceea că numai prima categorie de creditori poate fi obligată la plata unei cauţiuni până la judecarea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995. Prin urmare, creditorii persoane fizice ori persoane juridice sunt supuşi unui tratament discriminatoriu în raport cu creditorii organe fiscale, consecinţa fiind încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege”.Posibilitatea obligării creditorului la plata unei cauţiuni, în cazul în care introduce cerere pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, a fost instituită cu scopul de a preveni formularea cu rea-credinţă a cererii şi pentru a acoperi eventualul prejudiciu pe care debitorul l-ar putea suferi. Aceste garanţii nu mai există atunci când creditorii sunt organe fiscale, care nu au obligaţia consemnării cauţiunii.Principiul procesului echitabil este, de asemenea, încălcat în ceea ce priveşte egalitatea de tratament a părţilor, respectiv "egalitatea de arme procesuale", în măsura în care unul dintre participanţii la proces este favorizat prin dispoziţiile textului de lege criticat.Autorul excepţiei concluzionează că lipsa totală a cauţiunii va genera lipsa totală a existenţei exerciţiului dreptului la recuperarea pierderilor suferite. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004.Tribunalul Constanţa – Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, prin raportare la art. 16 alin. (2) din Constituţie, este neîntemeiată, întrucât textul constituţional vizează cetăţenii şi nu persoanele juridice, sens în care este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale.În ceea ce priveşte critica adusă art. 172 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în raport cu art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, arată că principiul constituţional al procesului echitabil nu este încălcat, deoarece cauza urmează să fie soluţionată cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, fiecare dintre părţi dispunând de posibilităţi suficiente şi echivalente pentru a-şi susţine poziţia asupra stării de insolvenţă, fără ca vreuna dintre părţi să fie defavorizată în raport cu cealaltă. Debitoarea are dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru repararea eventualelor pagube suferite ca urmare a introducerii cu rea-credinţă de către creditoare a cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la art. 16 alin. (2) din Constituţie, întrucât acesta vizează cetăţenii şi nu persoanele juridice.Cu privire la problema exercitării cu rea-credinţă, de către organele fiscale de executare, a dreptului de a cere instanţei judecătoreşti începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, face următoarele precizări: din prevederile Codului de procedură fiscală reiese că, în cazul debitelor fiscale ale comercianţilor, societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice, organele fiscale de executare au obligaţia de a cere instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii, în considerarea interesului public, şi anume colectarea creanţelor fiscale.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora "părţile au dreptul la un proces echitabil", apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece scutirea organelor fiscale de executare de la plata cauţiunii în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, ca de altfel şi scutirea de la plata oricăror taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal (art. 197 din Codul de procedură fiscală), reprezintă o consecinţă a naturii activităţii desfăşurate de acestea, a cărei finalitate o constituie colectarea creanţelor fiscale în vederea asigurării resurselor financiare ale bugetului consolidat.În sensul celor arătate invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 512 din 18 noiembrie 2004.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie se aplică numai cetăţenilor, persoanele juridice fiind excluse din sfera sa de aplicare.Textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, deoarece nu este de natură să oprească părţile interesate de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică un proces echitabil. Totodată, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii particulare, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, care au următorul conţinut:– Art. 172 alin. (2): "Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";– Art. 21 alin. (3) teza întâi: "Părţile au dreptul la un proces echitabil […]."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, judecătorul-sindic, la cererea debitorului, îi poate obliga pe creditorii care au introdus cereri privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor este admisă, iar în ipoteza respingerii acesteia, poate fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor.Aşadar, cauţiunea are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, iar pe de altă parte, preconstituirea unui disponibil financiar care să-i asigure debitorului, în eventualitatea prejudicierii sale, ca urmare a declanşării unei asemenea proceduri, posibilitatea unei desdăunări efective.Prin art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula menţionată în ceea ce priveşte organele fiscale, ale căror cereri de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.Excepţia îşi găseşte justificarea în aceea că, în ipoteza în care calitatea de creditor aparţine statului, riscul ca debitorul prejudiciat prin efectul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului să nu poată obţine repararea acestuia datorită insolvabilităţii creditorului nu există, potrivit principiului că statul nu este niciodată în încetare de plăţi.De altfel, un atare debitor beneficiază în valorificarea dreptului său la dezdăunare de prevederile art. 195 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 care instituie răspunderea patrimonială a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în cadrul atribuţiilor de serviciu, ceea ce lipseşte de suport susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia „lipsa totală a cauţiunii va genera lipsa totală a existenţei exerciţiului dreptului la recuperarea pierderilor suferite”.O altă raţiune a instituirii excepţiei rezidă în aceea că posibilitatea obligării statului la plata cauţiunii, ca o condiţie a admisibilităţii cererilor formulate prin prepuşii săi de începere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, consacrată cu titlu de regulă de art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, ar impune alocarea şi deci indisponibilizarea unor fonduri bugetare substanţiale.Chiar independent de raţiunile evidenţiate, care au impus şi justificat consacrarea unui regim juridic derogatoriu pentru stat, în această materie, susţinerea neconstituţionalităţii reglementării legale în cauză în raport cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege", este lipsită de temei, de vreme ce reglementarea criticată este instituită printr-o ordonanţă, act juridic asimilat legii.Nici critica de neconstituţionalitate cu privire la prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie nu poate fi reţinută, tratamentul juridic diferit aplicat statului în această materie nefiind de natură să afecteze caracterul echitabil al procesului astfel declanşat, inclusiv egalitatea de arme între părţile litigante, aşa cum rezultă din ansamblul prevederilor Legii nr. 64/1995.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vitivinicola Basarabi” – S.A. în Dosarul nr. 4.827/COM/2004 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește