DECIZIE nr. 251 din 6 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepţie ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 430/302/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepţie ridicată de Iosif Jager – în recurs, într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, atât în sistemul constituţional dinainte de 1991, cât şi în sistemul constituţional actual, aplicarea termenului de 3 ani începând cu data de 1 ianuarie 1990 nu reprezintă o îndeplinire întocmai şi cu bună credinţă a obligaţiei Statului Român de a mă lipsi în mod arbitrar de proprietatea mea, având în vedere că eu puteam să-mi valorific dreptul numai din momentul chemării titlurilor de plată, caz în care termenul de prescripţie urma să curgă de la acea dată". În continuare, arată că, "dat fiind că titlurile nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor asupra statului, precum şi ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece "prin aceste reglementări nu sunt încălcate tratatele şi alte acte internaţionale pe care România s-a angajat să le respecte şi chiar dacă acest articol ar încălca aceste reglementări, fiind un aspect de aplicare a legii şi nu de neconstituţionalitate, instanţele de judecată pot face aplicarea art. 20 din Constituţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de text", precum şi că dreptul de proprietate nu este încălcat "deoarece instituirea acestui termen este conform art. 125 din Constituţie".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 216 din 13 martie 2007 şi nr. 296 din 8 iulie 2003, prin care aceasta s-a pronunţat asupra unor critici asemănătoare celor din prezenta cauză.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt constituţionale. În acest sens, arată că „instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească dreptul de proprietate privată”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Încheierii de sesizare din 10 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, "art. 3 din Decretul nr. 147/1958". În realitate, potrivit criticilor formulate, excepţia priveşte dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins: „Termenul prescripţiei este de 3 ani.” Aşadar, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea art. 3 din Decretul nr. 167/1958.Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat este neconstituţional prin raportare la: "dispoziţiile art. 15 şi 17 din Constituţia din anul 1923 – repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul 1948″, ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”, ale art. 1 – „Protecţia proprietăţii” din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la prevederile constituţionale ale art. 11 – „Dreptul internaţional şi dreptul intern”, ale art. 20 – „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, ale art. 21 alin. (3) – „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil” şi ale art. 44 alin. (1) – „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei susţine că, întrucât titlurile de stat la purtător "nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor asupra statului, precum şi ale celorlalte documente internaţionale invocate.Din analiza acestor critici, Curtea constată că, pentru motive asemănătoare şi prin raportare, pe lângă alte texte constituţionale, şi la art. 44 din Constituţie, s-a mai pronunţat, de exemplu, şi prin deciziile nr. 216 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, şi nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 216 din 13 martie 2007, în legătură cu susţineri privind încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că „recunoaşterea, prin lege, a dreptului la despăgubiri numai pentru anumite bunuri preluate abuziv în timpul regimului comunist reprezintă o opţiune a legiuitorului, care este în concordanţă cu caracterul reparator al acestei legi, pe de o parte, şi care ţine de politica legislativă fiscală a statului, pe de altă parte”, precum şi că „această opţiune este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”.De asemenea, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, Curtea a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.Curtea constată că şi susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la "dispoziţiile art. 15 şi 17 din Constituţia din anul 1923 – repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul 1948″, urmează a fi respinse, întrucât Curtea Constituţională înfiinţată potrivit Constituţiei din anul 1991 are rolul de garant al ordinii constituţionale create de această Constituţie. Ca atare, legile şi alte acte normative emise înainte într-o altă ordine constituţională puteau fi examinate sub aspectul constituţionalităţii numai în raport cu acea ordine constituţională şi de organismele pe care Constituţia atunci în vigoare le prevedea.În sfârşit, Curtea constată că celelalte dispoziţii din Constituţie şi documentele internaţionale invocate ca fiind încălcate nu sunt incidente în cauză.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia exctinctivă, excepţie ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește