DECIZIE nr. 251 din 20 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Weah Tony în Dosarul nr. 8.038/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.337D/2006.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză desemnat în cauză, doamna Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.338D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Griris Rachid în Dosarul nr. 8.040/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează Curtea că şi în acest dosar partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.338D/2006 la Dosarul nr. 2.337D/2006, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost integral abrogată prin Legea nr. 122/2006, iar dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) din aceasta au fost preluate de art. 81 alin. (1) lit. b) din noua reglementare în materie, în timp ce soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanţă nu se mai regăseşte în noul act normativ. În consecinţă, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin deciziile civile din 30 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”. Excepţiile au fost ridicate de Weah Tony şi Griris Rachid în dosare având ca obiect soluţionarea unor recursuri împotriva unor încheieri de şedinţă prin care Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.337D/2006, autorul susţine că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.În esenţă, acesta arată că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticată, înăuntrul căruia instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt faţă de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluţionate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate şi discriminare între cele două categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluţionării cauzei.Totodată, potrivit textului de lege criticat, instanţa de judecată soluţionează plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1) din ordonanţă, ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însă fără a putea acorda vreuna dintre formele de protecţie umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, spre reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie încă o dată, însă în procedură ordinară.Pe de altă parte, în Dosarul nr. 2.338D/2006, autorul excepţiei susţine contrarietatea art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţă de prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 18 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din aceasta, precum şi faţă de art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991. În esenţă, se arată că textul de lege criticat instituie o diferenţă de tratament juridic, în sensul că refugiatul nu poate obţine pe cale judecătorească recunoaşterea statutului său de refugiat, ci doar o calificare a cererii sale ca trebuind să fie analizată în procedură accelerată sau în procedură ordinară, însă poate pierde posibilitatea de a solicita statutul de refugiat pe fond prin aceeaşi hotărâre. Totodată, solicitantul de azil a cărui cerere a fost respinsă în procedura accelerată nu are dreptul de a obţine în justiţie modificarea pe fond a hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, ceea ce înseamnă un tratament mai puţin favorabil în raport cu cetăţenii români.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconsti-tuţionalitate ca neîntemeiată, "deoarece argumentele autorilor nu pun în discuţie în niciun fel dreptul suveran al statului de a stabili condiţiile concrete în care legislaţia internă să reglementeze procedurile de analiză ale cererilor formulate de solicitanţii de azil".Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile civile au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România este neîntemeiată şi invocă, în acest sens, jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 389/2004 şi nr. 140/2005.Avocatul Poporului precizează, mai întâi, că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006, iar dispoziţiile art. 21 alin. (4), criticate iniţial, se regăsesc reglementate parţial în art. 81 din noua lege, conţinutul acestora fiind însă modificat în mod substanţial. Având în vedere că unul dintre aspectele esenţiale supuse criticii de neconstituţionalitate îl reprezintă procedura reexaminării cererii de către Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, în urma admiterii de către instanţă a plângerii, procedură ce nu mai este însă reglementată în noua lege în materie, rezultă că textul de lege criticat iniţial nu mai este în vigoare. Prin urmare, apreciază, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând deciziile civile, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, ordonanţă ce a fost însă abrogată în mod expres prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din analiza comparativă a celor două acte normative se constată că soluţia legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. a) se regăseşte la art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006, în timp ce conţinutul juridic al art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanţa abrogată nu a fost preluat în mod identic în noul act normativ. Prin urmare, obiectul excepţiei îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România şi ale art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Aceste texte au următorul conţinut:– Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006: „(1) Instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: […]b) menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi." … – Art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000: „b) admite plângerea şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară.”În motivarea excepţiei autorii acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (2), referitor la dreptul de azil, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".Prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, sunt invocate, de asemenea, şi normele art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată de România prin Legea nr. 46/1991, texte ce consacră dreptul oricărui refugiat de a beneficia de acelaşi tratament ca oricare cetăţean în ce priveşte dreptul de acces liber şi facil în faţa tribunalelor.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică. Astfel, prin deciziile nr. 675/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, şi nr. 103/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 14 martie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, arătând, în esenţă, că acestea nu contravin principiilor unicităţii, independenţei şi egalităţii justiţiei, statuate de art. 124 din Constituţie. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, Curtea a constatat, prin aceleaşi decizii menţionate mai sus, că acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluţia legislativă nu a fost preluată de noua lege în materie, Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, astfel că a respins excepţia ca inadmisibilă.Întrucât faţă de cauzele soluţionate prin deciziile amintite nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa în materie a Curţii, rezultă că atât soluţia, cât şi considerentele ce au stat la baza acesteia se menţin şi în prezenta cauză.În consecinţă, criticile de neconstituţionalitate referitoare la îngrădirea liberului acces la justiţie şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil au rămas, practic, fără obiect, deoarece soluţia legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, potrivit căreia instanţa de judecată chemată să soluţioneze plângerea solicitantului împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat o admite şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară, nu se mai regăseşte în actul normativ în vigoare de reglementare a azilului în România.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Weah Tony şi Griris Rachid în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește