DECIZIE nr. 251 din 12 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMadalina Stefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Popescu în Dosarul nr. 348/2003 al Judecătoriei Targoviste.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât folosirea notiunii de "contravenient" şi procedura prevăzută pentru plângerea împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor nu aduc atingere prezumţiei de nevinovatie şi nici nu echivaleaza cu răsturnarea sarcinii probei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 348/2003, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată, prin avocat, de Ion Popescu într-o cauza având ca obiect o plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor este „aproape în întregime neconstitutionala şi contrară spiritului tratatelor şi pactelor internaţionale la care România a aderat, privind cadrul general de judecare al cauzelor civile şi penale”. Considera ca, în mod special, dispoziţiile criticate rastoarna prezumţia de nevinovatie, recunoscută de Constituţie, iar „utilizarea în mod constant a notiunii de contravenient semnifica şi aduce în faţa instanţei petentul ca pe o persoană vinovata de săvârşirea unei fapte prevăzute şi sancţionate de lege, fapta care prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie”. Prin urmare, ca efect al dispoziţiilor legale criticate, se rastoarna şi sarcina probei, în defavoarea persoanei care ar trebui să se bucure de prezumţia de nevinovatie.Judecătoria Targoviste apreciază ca excepţia ridicată nu este intemeiata, deoarece prezumţia de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţie, se aplică doar în cadrul procesului penal, fiind prevăzută şi de art. 66 din Codul de procedură penală, iar în materie contravenţională se aplică regulile procedurii civile.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale, iar critica potrivit căreia dispoziţiile ordonanţei ar încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, este nefondata, deoarece acest text constituţional „este aplicabil exclusiv în dreptul penal, nefiind valabil şi în materia contravenţiilor, care nu mai fac parte, potrivit sistemului nostru de drept, din sfera ilicitului penal”.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale. Apreciază ca sunt nefondate criticile formulate de autorul excepţiei, având în vedere ca prezumţia de nevinovatie, cu privire la care statuează art. 23 alin. (8) din Constituţie, „este proprie doar procesului penal, neavând nici o legătură cu cauzele de natura civilă, comercială sau de contencios administrativ, fapt reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 20 noiembrie 2001”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. În esenta, prin aceste dispoziţii legale se reglementează următoarele:– art. 16 se referă la conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei;– art. 17 se referă la lipsa menţiunilor care atrag nulitatea procesului-verbal de contravenţie;– art. 19 se referă la semnarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei;– art. 21 se referă la aplicarea sancţiunii contravenţionale;– art. 24 se referă la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;– art. 25 se referă la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei;– art. 26 se referă la comunicarea înştiinţării de plată;– art. 27 se referă la comunicarea prin posta a procesului-verbal şi a înştiinţării de plată;– art. 38 se referă la sancţionarea cu avertisment;– art. 44 se referă la contravenţii săvârşite de militari în termen.Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:– art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."De asemenea, a fost invocată şi încălcarea art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, reglementări care au următorul conţinut:"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. […]2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, Curtea retine ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată şi urmează sa o respingă.În jurisprudenta sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invederat faptul ca noţiunea de "materie penală în sensul Convenţiei" este una autonomă în raport cu sensul dat în legislatiile naţionale, iar în scopul aplicării art. 6 din convenţie trebuie să se ţină seama de trei criterii: 1. calificarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de severitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. În acest sens Curtea a statuat, în cauza Engels şi alţii contra Olandei, 1976, ca "statului nu îi este suficient sa califice o faptă ca disciplinară pentru a o sustrage obligaţiei fundamentale de a asigura un proces echitabil în materie penală". Prin urmare, cu toate ca statul în cauza atribuie un caracter administrativ-disciplinar sau contraventional unei fapte date, aceasta poate fi considerată, în sensul convenţiei, ca aparţinând de domeniul penal, prin prisma criteriilor mai sus menţionate. De asemenea, în cauza aztSrk contra Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esenţiale fiind celelalte doua criterii (natura faptei şi gravitatea sancţiunii), oricărui "acuzat" garantandu-i-se dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În mod similar Curtea s-a pronunţat şi în cauzele Campbell şi Fell contra Regatului Unit, 1984, Demicoli contra Maltei, 1991, Garyfallou Aebe contra Greciei, 1997, Lauko contra Slovaciei, 1998, precum şi Kadubec contra Slovaciei, 1998.Referitor la textele criticate de autorul excepţiei, Curtea retine ca, în conformitate cu art. 23 alin. (8) din Constituţie, utilizarea de către legiuitor a notiunii de "contravenient" în dreptul administrativ sau de "infractor" în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie. Acest principiu constituţional este aplicabil atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoană care a săvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale atât timp cat nu exista o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.Autorului contravenţiei i se asigura, fără nici o ingradire, dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Într-o asemenea situaţie este firesc ca el trebuie să dovedească netemeinicia ori nelegalitatea constatării contravenţiei sau a sancţiunii aplicate. Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general al procedurii civile, potrivit căruia cel ce face o afirmatie în cadrul judecaţii trebuie să o dovedească.Săvârşirea contravenţiei se constata nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenţiei, iar procesul-verbal de constatare are forta probanta până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se imputa săvârşirea contravenţiei are calitatea de contravenient.De altfel, cu privire la constituţionalitatea textelor criticate de autorul excepţiei, cu aceeaşi motivare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, şi a respins acea excepţie de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Deoarece în cauza de faţa nu s-au invederat elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în aceasta materie, soluţia data în decizia mai sus menţionată îşi menţine valabilitatea.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Popescu în Dosarul nr. 348/2003 al Judecătoriei Targoviste.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Madalina Stefania Diaconu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește