DECIZIE nr. 250 din 20 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



    Ioan Vida – preşedinţe    Nicolae Cochinescu – judecător    Aspazia Cojocaru – judecător    Acsinte Gaspar – judecător    Kozsokar Gabor – judecător    Ion Predescu – judecător    Şerban Viorel Stănoiu – judecător    Tudorel Toader – judecător    Ion Tiucă – procuror    Irina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Kende (Salamon) Margit în Dosarul nr. 2.625/112/2006 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent arată că succesorul în drepturi al autoarei excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.625/112/2006, Tribunalul Bistriţa-Năsăud Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Kende (Salamon) Margit într-o cauză având ca obiect judecarea contestaţiei formulate de contestatoare împotriva Deciziei nr. 315/2006 emise de Primăria Oraşului Beclean, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unui imobil-construcţie.În motivarea excepţiei se arată că prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul de proprietate privată, deoarece instituie un termen scurt pentru depunerea notificărilor în vederea restituirii imobilelor ce cad sub incidenţa actului normativ criticat, termen ce nu a fost prelungit prin Legea nr. 247/2005.Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele legii, iar legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestui drept.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel încât art. 21 a devenit art. 22, cu acelaşi conţinut, şi anume:"(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.(2) Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia. … (3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunică persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării. … (4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul. … (5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi art. 44 alin. (2) teza întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular.Analizând excepţia, Curtea constată că aceasta a mai fost analizată în jurisprudenţa sa recentă, prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 388 din 9 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 12 iunie 2006, s-a statuat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 22 şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor – terenuri sau construcţii – de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau prin dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituirea imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului. Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, în Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, s-a statuat că „recunoaşterea fără termen a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare […]”.Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept […]". În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005, şi prin Decizia nr. 655 din 8 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2006.Aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Kende (Salamon) Margit în Dosarul nr. 2.625/112/2006 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește