DECIZIE nr. 250 din 12 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank – S.A. – Sucursala Constanta în Dosarul nr. 3.416/COM/2002 al Tribunalului Constanta – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 110C/2003, având în vedere ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este identic cu cel al cauzei menţionate.La apelul nominal este prezenta Maersk Sealand, prin avocat, şi Societatea Comercială "Fruvimed" – S.A., prin consilier juridic.Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Părţile prezente nu se opun conexarii dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 110C/2003 la Dosarul nr. 107C/2003, care este primul înregistrat.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât, prin suspendarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 64/1995, la cererea instituţiei publice implicate, se paralizeaza orice posibilitate a creditorilor de a-şi exercită drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele de la debitori. Se arata ca aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 49 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece obliga judecătorul-sindic sa dispună închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului la cererea instituţiei publice implicate în privatizarea societăţii. Şi, în sfârşit, se mai arata ca dispoziţiile legale atacate sunt în contradictie şi cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece creează un regim preferenţial instituţiilor publice şi defavorizeaza celelalte categorii de creditori.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata. Se arata ca art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 permite judecătorului-sindic sa suspende procedura judiciară a falimentului.Aceasta măsura este temporară, fiind luată până la privatizarea societăţii sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate. În consecinţa, nu sunt incalcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 17 octombrie 2002 şi din 13 ianuarie 2003, pronunţate în dosarele nr. 3.416/COM/2002 şi nr. 212/COM/2001, Tribunalul Constanta – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank – S.A. – Sucursala Constanta şi Maersk Sealand.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 au fost adoptate cu încălcarea principiului liberului acces la justiţie, deoarece prin aceste dispoziţii legale se paralizeaza orice posibilitate a creditorilor de a-şi exercită drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele de la debitorii indicaţi în cuprinsul normei menţionate. În opinia autorilor excepţiei accesul la justiţie este blocat „atâta timp cat, potrivit art. III, la cererea instituţiei implicate, judecătorul-sindic va fi obligat sa dispună închiderea procedurii în temeiul contractului de vânzare-cumpărare”. Autorii excepţiei susţin ca sunt incalcate şi prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece textul legal criticat creează o serie de privilegii de care beneficiază proprietatea privată a statului în defavoarea proprietăţii persoanei juridice de drept privat.Se mai susţine ca, pe de o parte, dispoziţiile criticate încalcă art. 49 alin. (2), precum şi art. 123 alin. (2) din Constituţie, prin obligarea judecătorului-sindic de către "o instituţie implicata" de a dispune iniţial suspendarea şi ulterior închiderea procedurii, iar pe de altă parte, creditorul se găseşte în faţa unei imposibilitati obiective de a realiza creanta împotriva debitorului.Autorii excepţiei apreciază, de asemenea, ca sunt incalcate şi prevederile art. 134 din Constituţie, întrucât se creează un regim preferenţial instituţiilor publice, defavorizand toate celelalte categorii de creditori şi punându-i pe aceştia din urma în imposibilitatea realizării creanţelor lor, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege.Şi, în fine, se susţine ca aceste dispoziţii contravin şi principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece "o dată cu vânzarea acţiunilor prin contractul de vânzare-cumpărare se va stabili şi soarta creanţelor debitorului, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului urmând să fie închisă de către judecătorul-sindic, instituţia implicata în privatizare se va substitui nepermis puterii judecătoreşti, singura competenţa sa infaptuiasca justiţia".Instanţa de judecată considera ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, contravenind art. 21, art. 41 alin. (2), art. 49 şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Guvernul apreciază ca dreptul unei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti este, în acest caz, doar suspendat, iar nu suprimat. Măsura suspendării exercitării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin. (1) al art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002. Atât deschiderea, cat şi închiderea procedurii de suspendare se realizează pe cale judiciară, fie în condiţiile prevăzute de art. 117 şi următoarele din Legea nr. 64/1995, republicată, fie în condiţiile art. III alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002.Titularii drepturilor de creanta au posibilitatea ca, la închiderea procedurii prevăzute la art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, să îşi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau în condiţiile dreptului comun. Pentru aceste motive se arata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 21 şi nici art. 49 din Constituţie.Referitor la încălcarea art. 123 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arata ca acesta nu este încălcat, deoarece, prin dispunerea suspendării, judecătorul-sindic se supune legii în vigoare, iar nu unei "instituţii implicate", cererea acestei instituţii fiind necesară, din punct de vedere procedural, pentru suspendarea, respectiv pronunţarea de către instanţa a unei încheieri prin care se va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor.Se mai arata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, măsura suspendării răspunzând tocmai exigenţelor formulate de Legea fundamentală. Referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, Guvernul arata ca nici acesta nu este încălcat.În concluzie se arata ca excepţia este neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 211 din 10 iulie 2002.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, ulterior sesizării, Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Aceste modificări privesc şi alin. (1) al art. III din aceasta ordonanţa.În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca, atunci când, după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legală a fost modificată, excepţia poate să fie examinata dacă textul legal, în noua sa redactare, conserva substanţa reglementării iniţiale. De aceea, având în vedere ca aceasta cerinţa este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, în forma modificată prin Legea nr. 82/2003, dispoziţii care au următorul conţinut:"(1) Exerciţiul acţiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 se suspenda, la cererea instituţiei publice implicate, faţă de societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine majoritatea din capitalul social, care înregistrează obligaţii bugetare de peste jumătate din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creşterea atractivităţii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni.(2) Suspendarea va fi pronunţată de instanţa competenţa pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an. … (3) În termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituţiei publice implicate un raport cu privire la ansamblul operaţiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară. … (4) În urma privatizării societăţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, judecătorul-sindic va pronunţa, la cererea instituţiei publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor." … Critica de neconstituţionalitate a textelor de lege menţionate se bazează, în esenta, pe susţinerea potrivit căreia instituirea acestui motiv de suspendare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 încalcă dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, dispoziţiile art. 49 alin. (2) privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) şi b), potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, raportate la textele din Constituţie invocate de autorul excepţiei, s-a pronunţat prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002, şi Decizia nr. 115 din 18 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003. În considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut ca suspendarea exercitării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie, dat fiind ca, prin însăşi natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată, potrivit art. III alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiaşi articol.În acelaşi sens, Curtea a reţinut ca procedura, suspendată pe cale judiciară, urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condiţiile prevăzute de art. 117 şi următoarele din Legea nr. 64/1995, republicată, dacă nu s-a realizat privatizarea, fie în condiţiile prevăzute de art. III alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni.De asemenea, Curtea a reţinut ca titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, să îşi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condiţiile dreptului comun, de la succesorii societăţii privatizate.Asadar, atât măsura suspendării, cat şi închiderea procedurii prevăzute de lege au loc într-un cadru judiciar, în faţa instanţei competente, neputându-se retine, în consecinţa, ca prin textul de lege care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate s-ar restrânge exerciţiul dreptului sau însuşi dreptul de liber acces la justiţie.Pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţională a statuat ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu sunt contrare prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât textul criticat este un text de procedura – deci fără efect cu privire la dreptul substanţial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementarea procedurilor judiciare este de competenţa legiuitorului.Şi, în sfârşit, prin aceeaşi decizie a statuat ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, deoarece măsura suspendării răspunde tocmai exigenţei formulate de Legea fundamentală, fiind menita sa salveze societăţile comerciale în dificultate şi capitalurile acestora, pentru a-şi putea îndeplini în continuare funcţiile economice pentru care au fost create – deci pentru a asigura libertatea comerţului -, precum şi toate obligaţiile ce decurg din aceste funcţii, inclusiv aceea de a-şi achită obligaţiile faţă de creditori.Atât considerentele, cat şi soluţia din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank – S.A. – Sucursala Constanta şi de Maersk Sealand în dosarele nr. 3.416/COM/2002 şi nr. 212/COM/2001 ale Tribunalului Constanta – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește