DECIZIE nr. 25 din 23 februarie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorPaul Mihai Cotta – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef şi Gulyas Alexandru în Dosarul nr. 715/1998 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 1999, în lipsa părţilor legal citate şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 februarie 1999, apoi pentru 9 februarie 1999 şi 23 februarie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Oradea – Secţia penală, prin Încheierea din 2 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef şi Gulyas Alexandru într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de autorii excepţiei şi de ceilalţi inculpaţi, trimişi în judecata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 208 şi art. 209 lit. a) şi i) din Codul penal.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 4 şi 16 din Constituţie. Art. 81 alin. 3 din Codul penal creează un regim discriminatoriu între cetăţeni, întrucât unii infractori care savarsesc infracţiunea de furt în forma simpla, prin sustragerea unor valori importante, pot beneficia de suspendarea executării pedepsei, iar alţii, care au săvârşit infracţiuni de furt în forma calificată, chiar dacă pericolul social al faptei este redus, sunt excluşi de la aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal, deşi ar exista posibilităţi de îndreptare mai bune decât prin executarea pedepsei într-un penitenciar. O sancţiune penală trebuie să fie echitabila, sa existe un raport între fapta săvârşită şi pedeapsa aplicată. Or, dispoziţiile atacate ingradesc dreptul cetăţeanului de a beneficia de suspendarea executării pedepsei, deşi pericolul social al faptei este uneori extrem de redus.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece reglementările art. 81 alin. 3 din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 4 şi 16 din Constituţie, întrucât nu creează un regim discriminatoriu faţă de cetăţenii care comit o infracţiune de furt simplu în dăuna avutului privat sau alte fapte penale pentru care limita maxima a pedepsei este de până la 12 ani închisoare, aceasta fiind în conformitate cu politica penală a statului.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 4 şi 16 din Constituţie, invocate de autorii excepţiei, nu au nici o legătură cu dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal. Art. 4 din Constituţie reglementează o situaţie străină de instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, iar prevederile atacate nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal este neîntemeiată şi din considerentul ca stabilirea regimului suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi mecanismul în care funcţionează concret acest mijloc de individualizare legală sunt de resortul exclusiv al legii penale, deoarece la stabilirea acestora se tine seama atât de pericolul social al faptei, specific unor categorii de infracţiuni, cat şi de obiectivele politicii penale dintr-o anumită perioada.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Autorul excepţiei susţine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 4 şi 16 din Constituţie, deoarece prin aplicarea reglementărilor art. 81 alin. 3 din Codul penal se creează o stare de inegalitate între persoanele care savarsesc infracţiunea de furt în forma simpla şi alţi infractori care comit infracţiuni de furt calificat.Examinând susţinerea, Curtea constata ca problema care, în esenta, constituie fondul cauzei este aceea de a se stabili dacă regula imperativa cuprinsă în conţinutul art. 81 alin. 3 din Codul penal, cu privire la aplicarea măsurii de suspendare condiţionată a executării pedepsei, este sau nu compatibila cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie.Potrivit art. 4 alin. (2) din Constituţie, "România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de opinie socială", iar art. 16 alin. (1) din Constituţie prevede că "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".Din analiza celor două norme constituţionale invocate rezultă ca prevederile art. 4 alin. (2) se corelează prin conţinutul lor cu dispoziţiile art. 16, determinandu-se criteriile egalităţii între cetăţeni, şi anume: rasa, naţionalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenenţa politică şi averea sau originea socială.Soluţia constituţională este în concordanta şi cu reglementările internaţionale. Astfel, prin art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se stabilesc criteriile nediscriminatorii în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute în respectiva convenţie.Potrivit art. 81 alin. 3 din Codul penal, "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura".Prin acest text legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârşit cu intenţie infracţiunile menţionate. Aceasta însă nu contravine prevederilor constituţionale invocate, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiţionate nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi.Drepturile fundamentale reprezintă o constanta a personalităţii cetăţeanului, o sansa egala acordată fiecărui individ şi, din aceasta cauza, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparatie cu alta.În aceasta situaţie este evident ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii.Prin măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat.În asemenea condiţii, încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant.Cu alte cuvinte, textele constituţionale invocate vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.Din susţinerea excepţiei rezultă ca autorul acesteia, fără a invoca şi alte texte constituţionale, a mai argumentat ca între fapta săvârşită şi pedeapsa aplicată trebuie să existe un raport just.Curtea nu retine nici aceasta critica. Este incontestabil ca verificarea proportionalitatii aparţine competentei de control a Curţii atâta timp cat restrangerea are ca obiect exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi cetăţeneşti. În cazul excepţiei invocate însă restrangerea aplicării măsurii de suspendare condiţionată a executării pedepsei este impusa, astfel cum s-a mai arătat, pentru realizarea unei politici represive mai ferme, fapt care excede însă sferei de reglementare a art. 49 din Constituţie, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef şi Gulyas Alexandru în Dosarul nr. 715/1998 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește