Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 23 februarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lin Rong în Dosarul nr. 6.423/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.423/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Lin Rong într-o cauză având ca obiect anularea deciziei prin care Oficiul Român pentru Imigrări a dispus returnarea acestuia de pe teritoriul României.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, care au următorul cuprins:– Art. 79 alin. (1): "(1) Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de şedere permanentă, precum şi a foştilor solicitanţi de azil Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neclar, permiţând interpretări greşite şi aleatorii în ceea ce priveşte persoana căreia i se aplică sancţiunea returnării de pe teritoriul României. Se arată, ca urmare a lipsei de precizie şi claritate, că "reclamantul este pus în situaţia de a nu avea câştig de cauză, ceea ce aduce vătămare dreptului acestuia la un proces echitabil". Întrucât străinii împotriva cărora se dispune returnarea nu vor putea să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de angajatori, se aduce "o gravă vătămare" a dreptului la egalitate în faţa legii şi la nediscriminare.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 alin. (3) care garantează dreptul părţilor la un proces echitabil. În plus, invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la interzicerea discriminării, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă mai întâi că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, iar, după renumerotare, textele criticate se regăsesc la art. 81 alin. (1), al căror conţinut este nemodificat faţă de varianta avută în vedere de autorul excepţie. Aşadar, Curtea va lua în discuţie, ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002.Asupra constituţionalităţii acestora, Curtea s-a mai pronunţat, sub aspectul unor critici asemănătoare, iar prin Decizia nr. 898 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 octombrie 2008, a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru motivele acolo reţinute.Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente de noutate care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a întemeiat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lin Rong în Dosarul nr. 6.423/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––––