DECIZIE nr. 249 din 20 martie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 3 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 7 09/01/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 812 09/11/2006
ActulREFERIRE LAOUG 44 14/06/2006
ActulREFERIRE LAOUG 148 03/11/2005
ActulREFERIRE LAOUG 148 03/11/2005 ART. 3
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 148 03/11/2005 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004
ActulREFERIRE LALEGE 19 17/03/2000
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 1027 13/11/2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Claudia Veronica Vasiliu în Dosarul nr. 1.445/CA/2006 al Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.445/CA/2006, Tribunalul Neamţ – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Claudia Veronica Vasiliu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit textului de lege criticat, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se aplică şi persoanelor care la data de 31 decembrie 2005 se aflau în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2) din această ordonanţă. În cazul său, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului s-a născut la data de 31 octombrie 2005, iar cuantumul indemnizaţiei de care beneficia era, potrivit Legii nr. 303/2004, de 75% din media veniturilor realizate în ultimele 6 luni. Începând cu data de 1 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cuantumul acestei indemnizaţii a fost micşorat, fiind stabilit la un nivel fix de 800 RON pentru toate persoanele care se aflau în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. În acest fel, consideră autoarea excepţiei, s-au încălcat principiile constituţionale ale neretroactivităţii legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa legii, precum şi dispoziţiile cuprinse în art. 53 din Legea fundamentală referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.În susţinerea încălcării principiului neretroactivităţii legii arată că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării legii noi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.În ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii, arată că, în reglementarea dată de Legea nr. 19/2000, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani era considerat ca un drept de asigurări sociale de care puteau beneficia doar cei care îndeplineau condiţiile legale privind stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor sociale de stat. În acest fel legiuitorul a respectat în mod echitabil principiul proporţionalităţii între cuantumul indemnizaţiei şi cuantumul contribuţiei la acest buget. Această regulă a simetriei valorice între cuantumul contribuţiei şi cel al indemnizaţiei a fost încălcată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, ajungându-se la situaţia ca toţi beneficiarii acestei indemnizaţii să primească aceeaşi sumă, indiferent de contribuţia individuală.Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, susţine că prin intrarea în vigoare a acestei ordonanţe a fost restrâns un drept izvorât dintr-un raport juridic încheiat valabil în temeiul legii existente la momentul naşterii lui, fără ca această restrângere, constând în diminuarea unui drept pecuniar, să fie justificată prin unul dintre cazurile prevăzute limitativ de art. 53 din Legea fundamentală.Tribunalul Neamţ – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază excepţia ca întemeiată, arătând că situaţiile juridice născute sub imperiul unui act normativ şi raporturile juridice stabilite în baza acestuia nu pot fi modificate sau stinse de un act normativ ulterior.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile de lege ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate "stabilesc reguli care se aplică pentru perioada în care ordonanţa îşi produce efectele, respectiv de la momentul intrării în vigoare până la încetarea aplicării sale într-una din modalităţile legale, ceea ce respectă principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie". Se arată că textul de lege criticat nu contravine nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi, atâta timp cât reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art 53 din Legea fundamentală, se consideră că în cauză nu este vorba despre vreuna dintre situaţiile prevăzute de textul constituţional.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 23 iunie 2006, având următoarea redactare: „(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi persoanelor care la data de 31 decembrie 2005 se aflau în una dintre următoarele situaţii:a) în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);".Ulterior sesizării Curţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007, însă aceste modificări nu privesc textul de lege criticat.Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi cele ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând textul de lege criticat în raport cu pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acesta nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, întrucât prevederile ordonanţei se aplică doar pentru viitor. Cât priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa instanţelor judecătoreşti.În legătură cu principiul neretroactivităţii legilor, Curtea, prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, a statuat că, potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. În cazul în care o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acesteia. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice create după abrogarea legii vechi.Referindu-se la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea, prin aceeaşi decizie, a reţinut că neadmiterea acestei soluţii cu privire la neretroactivitatea legii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data intrării în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, ceea ce ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, aplicându-se persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică un tratament discriminatoriu.Aceste considerente reţinute în decizia mai sus menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că, faţă de obiectul de reglementare a prevederilor criticate şi în raport de susţinerile autorului excepţiei, acestea nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Claudia Veronica Vasiliu în Dosarul nr. 1.445/CA/2006 al Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x