DECIZIE nr. 249 din 12 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal este prezenta partea Teodor Stoian, lipsind autoarea excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea prezenta solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca susţinerile autoarei sunt neintemeiate.Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, art. 399 din Codul de procedură civilă fiind în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, şi cu cele ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 5 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.246/2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luminita Smedoiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi accesul liber la justiţie, întrucât art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea creditorului unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu de a se adresa instanţei de judecată cu o contestaţie la executare numai cu privire la actele de executare silită sau la executarea silită însăşi, cu excluderea admisibilităţii unei contestaţii la executarea voluntara a unui titlu executoriu. Se arata ca dreptul subiectiv stabilit prin titlul executoriu se poate realiza pe doua cai: acceptarea plăţii făcute de bunăvoie de debitorul obligaţiei sau punerea în executare silită a titlului. În ambele cazuri exista posibilitatea ivirii unor nelegalitati în modul de îndeplinire a actelor de executare, susceptibile de a fi atacate cu contestaţie la executare, cale care însă nu este deschisă creditorului obligaţiei executate voluntar. Interesul pentru exercitarea contestaţiei la executare într-o asemenea situaţie este evident, deoarece, în cazul executării necorespunzătoare a obligaţiei stabilite, debitorul ar putea paraliza eventuala cerere a creditorului de încuviinţare a executării silite, prin invocarea executării de bunăvoie a obligaţiei. Se creează astfel o discriminare pe planul mijloacelor procedurale puse la dispoziţia creditorilor pentru anularea actelor de executare efectuate, de natura a contraveni prevederilor constituţionale invocate.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază ca excepţia este intemeiata, întrucât creează o discriminare între creditori, limitand dreptul de contestare a modului de executare a obligaţiei stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu, doar cu privire la executarea silită însăşi sau la acte de executare silită, fără a permite contestarea executării voluntare a obligaţiei, deşi exista posibilitatea pentru creditori de a fi vătămaţi în ambele situaţii.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul arata ca atât executarea voluntara, cat şi executarea silită trebuie să aibă aceeaşi finalitate, şi anume satisfacerea întocmai a drepturilor creditorului prin îndeplinirea integrală a tuturor drepturilor recunoscute prin titlul executoriu, satisfacerea parţială sau necorespunzătoare în orice mod a drepturilor creditorului reprezentând neexecutare ori nerespectarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu. Deci executarea voluntara incompleta sau necorespunzătoare îl indreptateste pe creditor să solicite executarea silită până la realizarea drepturilor sale, asa cum prevede art. 371 alin. 3 din Codul de procedură civilă, iar nu la contestaţia la executare, întrucât recunoaşterea unui asemenea drept la acţiune ar fi lipsită de interes.Asadar, se considera ca textul de lege criticat nu contravine art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, ci asigura un regim juridic egal pentru exercitarea în faţa instanţelor judecătoreşti a drepturilor şi obligaţiilor ce revin celor care, potrivit legii, sunt îndreptăţiţi sa introducă o contestaţie la executare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul conţinut:– Art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2: "Împotriva executării silite insesi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." … De asemenea, sunt invocate prevederile internaţionale cuprinse în:– Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 14 din aceeaşi convenţie: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este de principiu ca orice cerere adresată justiţiei – acţiune, cerere reconvenţională, cale de atac, în sens larg, orice act procesual – este subsecventa existenţei unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terţ, la a cărui apărare se tinde pe aceasta cale. Altfel spus, dreptul sau interesul persoanei sunt cele care legitimează o astfel de acţiune, delimitand-o de actele abuzive.În raport cu aceste consideratii principiale, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate nu poate fi reţinută, întrucât rationamentul prin care se tinde la susţinerea acesteia se întemeiază pe o premisa gresita. Astfel, autorul excepţiei considera, fără temei, ca executarea voluntara de către debitor a obligaţiei sale, rezultând dintr-un titlu executoriu, chiar parţială sau necorespunzătoare, este de natura sa ducă la stingerea creanţei, fapt ce îl prejudiciază pe creditor, care nu are posibilitatea de a contesta o astfel de executare voluntara. În realitate însă executarea voluntara, incompleta sau necorespunzătoare, îl indreptateste pe creditor de a apela la executarea silită "până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare", astfel cum prevede art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Soluţia oferită de dispoziţiile procedurale este în acord şi cu prevederile de principiu cuprinse în art. 1100 şi art. 1101 din Codul civil, potrivit cărora: "creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte", iar "debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar".Asa fiind, prin recunoaşterea posibilităţii de a stărui şi de a obţine realizarea integrală a dreptului sau pe calea executării silite, creditorul în cauza nu are nici un interes de natura sa îl legitimeze la formularea unei contestaţii la executare.În consecinţa, nu se poate retine nici o încălcare a textelor constituţionale de referinţa. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constata ca textul de lege criticat nu creează nici o discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se poate retine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a creditorilor, de natura să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu.Referitor la invocarea art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea retine ca acestea nu sunt relevante în cauza dedusă controlului de constituţionalitate, întrucât reglementările internaţionale pretins a fi incalcate au un alt domeniu de incidenţa, referindu-se, primul, exclusiv la aspecte de ordin procesual privind soluţionarea în fond a unei cauze, iar al doilea enumerand criteriile care, utilizate de o reglementare, impun calificarea acesteia ca fiind discriminatorie. Mai mult, aceste reglementări nu interzic instituirea unor regimuri juridice diferite în considerarea unor situaţii în mod obiectiv diferite.În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea constata ca dispoziţiile art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât, asa cum s-a arătat mai sus, creditorul care apreciază ca dreptul sau, recunoscut prin titlu executoriu, nu este respectat în mod corespunzător de debitor se poate adresa instanţei, prin intermediul executorului judecătoresc, solicitând încuviinţarea executării silite, în temeiul art. 373^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. În situaţia avută în vedere de autorul excepţiei, creditorul nu are nici un interes de natura sa legitimeze dreptul sau la contestaţie la executare, acţiune care poate fi exercitată numai împotriva executării silite insesi sau a oricărui act de executare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește