privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,ţinând seama de nevoia de protecţie şi de îngrijire specială a copilului, generată de lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, precum şi de discernământul redus al acestuia,interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educaţia copilului în spiritul valorilor şi idealurilor democratice, proclamate de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, şi de Convenţia europeană a drepturilor omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994,conştienţi de necesitatea pregătirii copilului pentru o integrare armonioasă în viaţa socială,ţinând seama în mod corespunzător de importanţa tradiţiilor şi valorilor culturale ale fiecărui popor în protecţia şi dezvoltarea armonioasă a copilului,conştienţi de necesitatea respectării drepturilor copilului, de faptul că în toate deciziile care îi privesc pe copii interesele superioare ale acestora trebuie luate în considerare cu prioritate,având în vedere obligaţiile ce revin Consiliului Naţional al Audiovizualului în asigurarea protecţiei şi garantării drepturilor copilului, prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, dar şi faptul că afectarea dezvoltării fizice, mentale sau morale a acestora este o problemă de interes public,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. e) şi ale art. 17 alin. (1) lit. d), coroborate cu dispoziţiile art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002,membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:Protecţia drepturilor copilului +
Articolul 1În sensul prezentei decizii, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. +
Articolul 2În programele audiovizuale copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. +
Articolul 3(1) Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri, declaraţii sau orice fel de informaţii care ar putea duce la identificarea copiilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care aceştia au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale sau sunt victimele unor infracţiuni, iar autorii sunt membri ai familiei. … (2) Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale copiilor în vârstă de până la 14 ani care au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale sau sunt victimele unor infracţiuni ai căror autori nu sunt membri ai familiei. … +
Articolul 4(1) Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale copiilor în vârstă de până la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice petrecute în familiile lor. … (2) Este interzisă difuzarea de informaţii care ar putea duce la identificarea copiilor în vârstă de până la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice petrecute în comunitate sau la comiterea unor infracţiuni. … (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), difuzarea interviurilor sau a declaraţiilor este posibilă numai în baza consimţământului scris al copilului, al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal. … +
Articolul 5Copiii în vârstă de până la 14 ani nu pot fi folosiţi în emisiunile audiovizuale care reconstituie infracţiuni, abuzuri sau evenimente dramatice. +
Articolul 6(1) Copiii cu vârste între 14 şi 16 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni sau victime ale infracţiunilor ori abuzaţi fizic, psihic sau sexual, pot participa ori pot fi prezentaţi în programele de ştiri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: … a) existenţa prealabilă a consimţământului lor; … b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în formă scrisă; … c) asistarea pe parcursul transmisiei sau al înregistrării de către un părinte sau de către reprezentantul legal, respectiv de avocat în cazul cercetării penale sau arestării; … d) eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care aceştia sunt victimele unor infracţiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice ori sexuale. … (2) În cazul copiilor cu vârste între 16 şi 18 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul în scris al acestora şi asistarea de către avocat, în situaţia în care sunt cercetaţi penal, reţinuţi sau arestaţi. … (3) În cazul copiilor cu vârste între 16 şi 18 ani, care sunt victime sau martori la comiterea unor infracţiuni ori care au fost abuzaţi fizic, psihic sau sexual, sunt necesare: … a) acordul acestora; … b) la solicitarea copiilor, eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor. … +
Articolul 7(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau înregistrări ale copiilor reţinuţi pentru cercetări, arestaţi sau aflaţi în detenţie, realizate împotriva voinţei lor. … (2) Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal. … (3) Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie. … (4) Copilul, părinţii sau reprezentantul legal trebuie să fie informaţi cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau de înregistrare. … +
Articolul 8(1) Este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini, inclusiv de fotografii, care redau: … a) copii decedaţi ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, copii care s-au sinucis; … b) copii decedaţi în spital; … c) copii în vârstă de până la 14 ani aflaţi în una dintre următoarele situaţii: … – internaţi în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;– bolnavi de SIDA;– bolnavi incurabili;d) copii în vârstă de până la 16 ani, acuzaţi sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei; … e) copii în vârstă de până la 16 ani aflaţi sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c) copiii supuşi unor intervenţii chirurgicale cu caracter de excepţie sau în premieră şi reportajele sociale, în condiţia eliminării oricăror elemente care ar putea duce la identificarea copiilor, apelurile umanitare şi campaniile cu scop caritabil. … (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) pot fi difuzate, cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, fotografii realizate în timpul vieţii victimei; în cazul copiilor de notorietate publică pot fi difuzate şi imagini din timpul vieţii. … +
Articolul 9Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al copiilor sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei. +
Articolul 10Este interzisă difuzarea emisiunilor în care copiii sunt folosiţi sau expuşi de către părinţi, rude, reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice. +
Articolul 11(1) Interviurile şi declaraţiile luate copiilor trebuie făcute cu responsabilitate şi discernământ, astfel încât aceştia să nu fie chestionaţi pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăşesc puterea lor de judecată. … (2) Este interzisă difuzarea de interviuri sau de declaraţii luate copiilor în vârstă de până la 14 ani, realizate pe baza provocării unor stări emoţionale menite să sporească, cu orice preţ, spectaculozitatea producţiilor. … +
Articolul 12Radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile, astfel încât copiii implicaţi, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expuşi nici unui risc fizic, psihic sau moral, care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni, sau să fie supuşi unor tratamente umilitoare ori degradante. +
Articolul 13Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie la originea etnică, naţionalitatea, rasa, religia ori la un eventual handicap al copilului.Serviciile de programe şi protecţia copilului +
Articolul 14Pentru a permite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor să facă alegerea potrivită, toţi radiodifuzorii au obligaţia să pună la dispoziţie publicului informaţii suficiente privind intervalul orar de difuzare, recomandările şi avertizările acustice şi vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către copii să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora; aceleaşi obligaţii sunt valabile şi pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii. +
Articolul 15Sunt interzise, în cadrul emisiunilor destinate copiilor, fumatul şi consumul băuturilor alcoolice, comportamentul trivial, limbajul vulgar ori licenţios, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice şi a handicapurilor. +
Articolul 16Sunt interzise, în intervalul orar 6,00-22,00, anunţurile promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta copiii. +
Articolul 17Este interzisă prezentarea în detaliu, în programele de ştiri, în dezbateri sau în reportaje audiovizuale, a mijloacelor şi metodelor de sinucidere. +
Articolul 18(1) Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restricţii în programarea difuzării lor şi totodată atenţionarea publicului asupra conţinutului şi posibilelor efecte pe care producţiile respective le pot avea asupra copiilor. … (2) Responsabilitatea clasificării producţiilor audiovizuale revine titularilor de licenţă audiovizuală. … (3) Criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele: … a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul producţiei audiovizuale; … b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor; … c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, punerea lor în scenă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul benzii sonore de a genera sau nu frică ori angoasă; … d) numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual; … e) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; … f) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă; … g) prezenţa şi rolul copiilor în scene de violenţă; … h) prezentarea femeii în ipostaze degradante; … i) numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică; … j) calitatea şi tipologia limbajului; … k) genul sau temele producţiilor audiovizuale. … +
Articolul 19Categoriile în care se încadrează producţiile audiovizuale sunt următoarele:a) producţii audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public, fără restricţii sau semne de avertizare; … b) producţii audiovizuale care pot fi vizionate de copiii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia (violenţă fizică, psihică şi de limbaj, minimă ca durată, intensitate şi număr de scene, nuditate fără conotaţii sexuale); … c) producţii audiovizuale interzise copiilor sub 12 ani (violenţă fizică, psihică şi de limbaj redusă ca durată, intensitate şi număr de scene, expresii vulgare ori licenţioase incidentale, nuditate); … d) producţii audiovizuale interzise copiilor sub 16 ani (violenţă fizică, psihică sau de limbaj intensă, sistematic repetată, violenţă casnică sau sexuală, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri şi alcool, comportamente şi atitudini antisociale ce pot fi imitate cu uşurinţă, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintă femeile în ipostaze degradante, divertismentul pe teme sexuale sau care are conotaţii sexuale ori în care abundă limbajul vulgar sau licenţios, reality-show pe teme ori având conotaţii sexuale sau axat pe violenţă fizică ori psihică, filme erotice, filme horror, competiţiile full-contact); … e) producţii audiovizuale interzise copiilor sub 18 ani (producţii audiovizuale, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani); … f) alte producţii audiovizuale interzise copiilor sub 18 ani (filme şi emisiuni pornografice al căror scop principal este fie prezentarea în detaliu a actului sexual, fie a modalităţilor de satisfacere a dorinţelor sexuale sau emisiuni audiovizuale în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare). … +
Articolul 20(1) Producţiile prevăzute la art. 19 lit. b) se difuzează însoţite periodic de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia majusculele AP (acord parental) de culoare albă, pe fond roşu. … (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 de pixeli. … (3) Semnul de avertizare va fi expus timp de 10 minute la debutul difuzării şi timp de 3 minute după fiecare pauză publicitară. … (4) Pentru producţiile audiovizuale care nu sunt întrerupte de pauze publicitare, semnul de avertizare va fi expus timp de 10 minute la debutul difuzării şi va fi repetat, într-un timp total de încă 15 minute, în restul difuzării producţiei respective. … +
Articolul 21(1) Producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. c) se difuzează numai după ora 20,00 şi vor fi însoţite periodic de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 12 de culoare albă, pe fond roşu. … (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 de pixeli. … (3) Semnul de avertizare va fi expus timp de 15 minute la debutul difuzării şi timp de 5 minute după fiecare pauză publicitară. … (4) Pentru producţiile audiovizuale care nu sunt întrerupte de pauze publicitare, semnul de avertizare va fi expus timp de 15 minute la debutul difuzării şi va fi repetat, într-un timp total de încă 25 de minute, în restul difuzării producţiei respective. … +
Articolul 22(1) Producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. d) se difuzează numai în intervalul orar 22,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 16 de culoare albă, pe fond roşu. … (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 de pixeli. … (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) referitoare la intervalul de difuzare următoarele producţii audiovizuale care pot fi difuzate numai în intervalul orar 23,00-6,00: … a) filme horror, filme erotice şi filme de o violenţă extremă; … b) divertismentul pe teme sexuale sau care are conotaţii sexuale ori în care abundă limbajul vulgar sau licenţios; … c) competiţii full-contact; … d) reality-show pe teme ori având conotaţii sexuale sau axat pe violenţă fizică ori psihică; … e) emisiuni audiovizuale sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase. … +
Articolul 23(1) Producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. e) se difuzează numai în intervalul orar 23,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă, pe fond roşu. … (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 de pixeli. … +
Articolul 24(1) Producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. f) nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia României. … (2) Producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. f) pot fi retransmise de către distribuitorii de servicii numai în pachete opţionale, codat, în intervalul orar 1,00-5,00, şi vor fi însoţite permanent de semnul de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă, pe fond roşu; se interzice retransmiterea producţiilor audiovizuale care prezintă imagini cu copii având un comportament explicit sexual. … +
Articolul 25(1) Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. b), c) şi d) se va face cu semnul de avertizare corespunzător şi va respecta prevederile art. 18. … (2) Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. e) este permisă numai în intervalul orar 23,00-6,00 şi se va face cu semnul de avertizare corespunzător. … (3) Este interzisă difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile audiovizuale prevăzute la art. 19 lit. f). … +
Articolul 26(1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice şi serviciile erotice se difuzează numai în intervalul orar 0,00-5,00 şi va fi însoţită permanent de semnul de avertizare prevăzut la art. 23. … (2) Publicitatea directă sau indirectă la publicaţii erotice se difuzează numai în intervalul orar 22,00-5,00 şi va fi însoţită permanent de semnul de avertizare prevăzut la art. 22. … (3) Este interzisă difuzarea oricărei forme de publicitate la publicaţii cu caracter pornografic. … +
Articolul 27(1) Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la genul producţiei audiovizuale şi, după caz, cu privire la restricţiile de vizionare. … (2) Durata anunţului prevăzut la alin. (1) nu va fi mai mică de 15 secunde. … (3) Radiodifuzorii au obligaţia să solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune să fie însoţită de marcajele prevăzute în prezenta decizie. … Programele de ştiri şi protecţia copiilor +
Articolul 28(1) Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie. … (2) Avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violenţă, este obligatorie; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă. … (3) Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracţiuni grave. … (4) Secvenţele care prezintă execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistică. … (5) Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate numai după ora 22,00. … (6) Este interzisă ilustrarea unei informaţii cu suport de imagine din filme sau publicaţii pornografice. … Programele muzicale şi protecţia copiilor +
Articolul 29(1) Producţiile şi videoclipurile muzicale bazate pe violenţă fizică, psihică ori sexuală sau care folosesc un limbaj vulgar ori licenţios pot fi difuzate doar cu respectarea criteriilor de clasificare şi a restricţiilor orare de difuzare. … (2) Este interzisă difuzarea producţiilor şi videoclipurilor muzicale care încurajează consumul de droguri sau care sugerează că drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viaţă. … Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale +
Articolul 30(1) Nerespectarea prevederilor art. 24 şi ale art. 29 alin. (2) se sancţionează conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale prezentei decizii atrage aplicarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. … +
Articolul 31(1) La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 57/2003 privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 27 martie 2003. … (2) Prezenta decizie intră în vigoare la 15 august 2004. … Preşedintele Consiliului Naţionalal Audiovizualului,Ralu FilipBucureşti, 1 iulie 2004.Nr. 249.______________