DECIZIE nr. 248 din 16 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin Grozav în Dosarul nr. 3.127/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către partea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu prin care aceasta solicită amânarea cererii şi acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la această cerere.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere data la care Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, pune concluzii de respingere a cererii de amânare.Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen formulată de partea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, întrucât consideră că aceasta a beneficiat de timp suficient de la momentul sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate pentru a-şi pregăti apărarea.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.127/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Grozav cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile Constituţiei care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât creează autorităţilor o poziţie privilegiată în raport cu cetăţenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescripţie mai lungi, pot pretinde majorări de întârziere, poprirea înfiinţată de organele fiscale nu este supusă validării, executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimează, iar dispoziţiile privitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială nu le sunt aplicabile.Judecătoria Sibiu consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu instituie un tratament discriminatoriu între autorităţile de stat şi ceilalţi justiţiabili.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 158/1998, Decizia nr. 202/2007 şi Decizia nr. 432/2004, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 91 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."; … – Art. 116: "(1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.(2) Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativteritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel. … (3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător. … (4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără opţiune de rambursare. … (5) În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional. … (6) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură, în condiţiile art. 115. Eventualele diferenţe rămase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. … (7) Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea prevăzută la alin. (5) se aplică de fiecare autoritate competentă pentru creanţele fiscale pe care le administrează. … (8) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale. … (9) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii."; … – Art. 119: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.(2) Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. … (3) Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală. … (4) Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6)."; … – Art. 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.";– Art. 142 alin. (4): "Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.";– Art. 149 alin. (6): "Poprirea nu este supusă validării.";– Art. 172 alin. (2): "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii sau discriminări.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele puse în discuţie de autorul acesteia au mai fost examinate şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a reţinut că „în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.”Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut şi că "existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie."Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin Grozav în Dosarul nr. 3.127/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește