DECIZIE nr. 248 din 15 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cristiana Bălăşescu, Mihail Cătălin Bălăşescu şi Manuela Corina Domnescu în Dosarul nr. 2.786/2003 al Judecătoriei Moreni.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că textul de lege criticat nu contravine dreptului la apărare, întrucât instanţa are obligaţia de a pune în vedere pârâtului toate mijloacele de apărare care pot fi folosite de acesta şi, la cerere, poate acorda un termen pentru pregătirea apărării. În acest sens există o constantă jurisprudenţă a Curţii şi, întrucât nu au apărut elemente noi de natură a justifica schimbarea acesteia, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.786/2003, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cristiana Bălăşescu, Mihail Cătălin Bălăşescu şi Manuela Corina Domnescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat este totalmente restrictiv şi creează discriminări între părţile aflate în proces care şi-au angajat avocat şi cele care nu au apărător. Prevederea legală nu permite o asimilare între pârâţii fără avocat şi cei care au angajat unul cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul sorocit, care nu se bucură de acelaşi tratament pentru depunerea întâmpinării sau pentru propunerea de probe şi excepţii. Dispoziţiile art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă lasă pârâtul la dispoziţia judecătorului, care îşi exercită rolul activ adeseori sub imperiul formalismului exagerat, interpretării strict textuale şi scolastice a legii procedurale, doar în litera şi nu în spiritul ei.Autorii excepţiei susţin lipsa de oportunitate a textului de lege criticat, prin raportare la diverse norme din Codul de procedură civilă, arătând că tratamentul procedural şi probatoriul sunt mult mai facile în cadrul căilor devolutive de atac.Judecătoria Moreni apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, pârâtul care nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege având la dispoziţie mai multe norme procedurale în temeiul cărora să-şi formuleze apărările, respectiv art. 171, art. 138 sau art. 103 din Codul de procedură civilă.Cu privire la încălcarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, instanţa consideră că nu există identitate de situaţii între persoana care beneficiază de asistenţă juridică şi cea care nu are angajat apărător, identitate care să justifice aplicarea aceluiaşi regim juridic. Soluţia consacrată de textul de lege criticat este de natură să asigure egalitatea de arme a părţilor, ceea ce dă expresie exigenţelor prevăzute de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.Guvernul arată că textul de lege criticat consacră importanţa întâmpinării în cadrul procesului civil. Acest act procedural prin intermediul căruia pârâtul răspunde la pretenţiile formulate de reclamant, precizându-şi apărările sale, este destinat în primul rând să asigure un echilibru în situaţia juridică a părţilor. Legiuitorul a considerat că este firesc ca părţile să cunoască de la început pretenţiile şi apărările lor, precum şi mijloacele de probă, ceea ce este de natură să asigure "egalitatea de arme", prevăzută de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, reglementarea întâmpinării, ca şi procedura de judecată în ansamblul ei, se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, care prevăd în mod expres că reglementarea competenţei şi a procedurii de judecată se face prin lege.Avocatul Poporului apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, textul de lege criticat contribuind la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de către pârât, fără a îngrădi accesul la justiţie al acestuia. Se arată că legea procesuală civilă oferă suficiente garanţii care să asigure dreptul la apărare şi la un proces echitabil, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi egalitatea de tratament a părţilor implicate în proces, în funcţie de situaţia juridică diferită în care se află fiecare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conţinut: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 128/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin Decizia nr. 17/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.Cu acest din urmă prilej s-a reţinut că textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului.Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură de a cunoaşte încă de la început cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregăti apărările, în cunoştinţă de cauză, în raport de susţinerile pârâtului cuprinse în întâmpinare.Instituirea obligativităţii depunerii întâmpinării, cu consecinţa decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, legiuitorului ordinar, care a acţionat, deci, în limitele prerogativelor sale constituţionale.Faţă de utilitatea evidentă a reglementării cuprinse în art. 118 din Codul de procedură civilă, Curtea nu poate reţine încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât alin. 3 al articolului criticat instituie obligaţia pentru instanţa judecătorească, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, ce vor fi consemnate în încheierea de şedinţă, acordând, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.Dacă totuşi, deşi protejat în această manieră împotriva consecinţelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligenţă sau insuficienţei mijloacelor materiale care l-au împiedicat să apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înţelege să-şi execute obligaţia de depunere a întâmpinării, el îşi asumă în deplină cunoştinţă de cauză riscurile decurgând din propria sa culpă şi, în consecinţă, potrivit unui principiu de aplicaţie generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Aşa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicată.În sfârşit, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la încălcarea de către art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă a art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, preluat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Soluţia adoptată în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cristiana Bălăşescu, Mihail Cătălin Bălăşescu şi Manuela Corina Domnescu în Dosarul nr. 2.786/2003 al Judecătoriei Moreni.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește