DECIZIE nr. 246 din 17 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Popovici Petre Constantin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iunie 1997 şi apoi, datorită imposibilităţii întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 10 ianuarie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Popovici Petre Constantin.Prin Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Cat priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, s-a reţinut ca aceasta este lipsită de obiect, ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Popovici Petre Constantin, pentru următoarele motive: Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997 a fost pronunţată fără citarea părţilor; dispoziţiile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 sunt vadit neconstituţionale, deoarece încalcă principiul egalităţii armelor, în sensul că dreptul de a introduce recurs în anulare este rezervat numai procurorului general, „nefiind la indemana celorlalţi cetăţeni”, iar exerciţiul acestui drept „lasă un evident aspect de subiectivism, concretizat în ultima perioadă de timp prin promovarea acestui recurs la cererea chiriaşilor” şi motivele prevăzute de lege pentru declararea recursului în anulare „se regăsesc la alte cai de atac, ce sunt la dispoziţia părţilor”.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Nici una dintre autorităţile menţionate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunţare.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Primul motiv de recurs, referitor la necitarea părţilor la judecata în fond, este neîntemeiat şi urmează a fi respins. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepţia de neconstituţionalitate este vadit nefondata, soluţia se adoptă cu unanimitatea voturilor completului de judecată, fără citarea părţilor. Împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului care, în toate cazurile, se soluţionează cu citarea părţilor şi a Ministerului Public, asigurându-se în felul acesta posibilitatea pentru părţi de a-şi formula apărările în faţa Curţii Constituţionale.Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins.Recurentul susţine ca dispoziţiile art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalităţii armelor, iar exercitarea caii de atac a recursului în anulare, numai de către procurorul general, nu şi de către ceilalţi cetăţeni, creează posibilităţi de subiectivism. Se susţine şi ca motivele prevăzute de lege pentru declararea recursului în anulare se regăsesc la alte cai de atac care sunt la dispoziţia tuturor părţilor.Criticile formulate de recurent nu ţin seama de rolul şi funcţiile Ministerului Public în sistemul autorităţii judecătoreşti, reglementate de Constituţia României. Potrivit art. 130 din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept. Or, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, recursul în anulare poate fi introdus doar în cazuri deosebite, care aduc direct atingere celor două valori superioare ale statului de drept, arătate mai sus. Spre exemplu, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat sau săvârşirea unor infracţiuni de către judecători sunt fapte care lezeaza grav atât ordinea de drept, cat şi interesele generale ale societăţii. Asemenea fapte impun intervenţia Ministerului Public pe căile pe care legea i le pune la dispoziţie, cea care va decide însă fiind, desigur, Curtea Suprema de Justiţie. Dispoziţiile art. 130 din Constituţie, referitoare la rolul şi funcţiile Ministerului Public, se coroboreaza cu cele ale art. 128 din legea fundamentală, care prevăd ca exceptarea căilor de atac se face în condiţiile legii, astfel ca rezervarea recursului în anulare doar în competenţa procurorului general nu contravine nici un text constituţional. De altfel, Codul de procedură civilă rezerva şi părţilor procesului civil posibilitatea exercitării unor cai de atac, inclusiv extraordinare, cum sunt revizuirea şi contestaţia în anulare.Cu referire la susţinerea recurentului privind posibilul subiectivism în declararea recursului în anulare, revine instanţei de judecată sa aprecieze dacă recursul introdus se încadrează sau nu în dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă.Cat priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 112/1995, se constată că aceasta este pentru prima data ridicată în faţa Curţii, în recurs.Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor".Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei. Soluţia contrară nu poate fi primită şi pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţă şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanţa însăşi este obligată să-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli se referă la condiţiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţionează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.Admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanţa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase care nu au fost avute în vedere la judecata în fond.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Popovici Petre Constantin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 1997.–––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 octombrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește