DECIZIE nr. 245 din 9 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea apărătorului ales al autorilor excepţiei, prin care se solicită amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării.Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare, arătând că în cauză a fost acordat un termen pentru lipsă de apărare.În temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea respinge cererea de amânare.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 11.087/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpaţii Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1), (4) şi (11) din Constituţie. Se arată că, "deşi alin. 1 al art. 143 din Codul de procedură penală se referă la probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă penală, ceea ce ar constitui un criteriu de apreciere din partea judecătorului pe baza materialului probator administrat în cauză, în alin. 3, prin sintagma «rezultă presupunerea», se lasă loc arbitrarului şi aprecierii subiective a judecătorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fără a exista un criteriu obiectiv şi neinterpretabil de apreciere". De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin aceea că "judecătorul este lăsat să aprecieze ce anume reprezintă probe certe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate şi lasă la liberul arbitru al judecătorului să aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publică al unor eventuale fapte viitoare. Acest text prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive fără o acoperire legală a legii în sensul normelor constituţionale prin care arestarea este permisă numai în cazurile prevăzute de lege (art. 23 alin. 2), iar cazurile prevăzute de lege în litera şi spiritul Constituţiei nu pot fi decât acele prevederi din lege precis definite, de aplicabilitate strictă, cu criterii statuate obiectiv, imposibil de a fi aplicate discriminator prin liber arbitru".Tribunalul Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 143 alin. 1 şi 3: "Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Organul de cercetare penală este obligat să-l încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.[…]Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta."– Art. 148 alin. 1 lit. h): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri: […] h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 23 alin. (1), (4) şi (11) privind libertatea individuală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că prin Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, prin Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, precum şi prin Decizia nr. 21 din 20 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, răspunzând la critici similare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală „nu încalcă prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.” Prin aceleaşi decizii s-a mai constatat că prevederile art. 143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin stabilirea ca temei al arestării preventive a existenţei unor „indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan şi alţii contra Regatului Unit – 1988, Kurt contra Turciei – 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existenţa unor „date” care să obiectiveze „motivele” pentru care se bănuieşte că persoana faţă de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârşit o infracţiune, în acest sens organele judiciare având obligaţia să deţină şi să învedereze „o explicaţie credibilă şi întemeiată” pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul ori inculpatul a săvârşit o infracţiune. Dacă organele judiciare ar deţine probe certe de vinovăţie, s-ar impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Aşa fiind, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2).Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa că în susţinerea excepţiilor se invocă, dar numai parţial, art. 23 din Constituţie, referitor la libertatea individuală, făcându-se abstracţie de conţinutul alin. (4) al acestui articol, potrivit căruia arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. Aşadar, Legea fundamentală conţine o garanţie procesuală de o deosebită însemnătate, destinată a preveni arestările abuzive, deoarece luarea acestei măsuri este de competenţa instanţei de judecată. Ca o garanţie suplimentară, alin. (7) al art. 23 prevede că încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 23 alin. (9) şi (10) din Constituţie prevede că punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii de arestare au dispărut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest ansamblu de garanţii procesuale, expres prevăzute în Constituţie, este de natură să asigure protejarea oricărei persoane faţă de orice arestare efectuată cu încălcarea legii.De asemenea, Curtea a constatat că din analiza textelor considerate ca fiind neconstituţionale nu rezultă o încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Se constată că soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii.Referitor la pretinsa încălcare, prin textele de lege criticate, a principiului egalităţii în drepturi, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare.În sfârşit, se constată că în cauza de faţă autorii excepţiei critică textele de lege şi pentru faptul că sunt interpretabile, dând de înţeles că ar trebui reformulate. Or, o asemenea împrejurare nu constituie în sine o încălcare a dispoziţiilor constituţionale, întrucât rolul instanţei judecătoreşti este tocmai acela de a interpreta actul normativ şi de a-l aplica la speţa concretă.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește