DECIZIE nr. 245 din 17 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Zugravescu Ileana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iunie 1997 şi apoi, datorită imposibilităţii întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 10 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Zugravescu Ileana.Prin Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Zugravescu Ileana, pentru următoarele motive: exerciţiul căilor de atac trebuie să fie deschis în mod egal tuturor participanţilor la procesul civil, întrucât ei au drepturi şi îndatoriri egale, în caz contrar incalcandu-se art. 128 din Constituţie; părţile care doresc sa critice o decizie a instanţelor judecătoreşti au la dispoziţie cai extraordinare de atac, care, absolut în toate cazurile, se pot exercita doar într-un anumit termen, în timp ce pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen; prin recursul în anulare, procurorul general critica instanţele, pentru ca şi-ar fi depăşit atribuţiile şi ca ar urma să apară o lege care să soluţioneze cazurile ivite în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea ce este profund eronat, deoarece instanţele dispun de această competenţă chiar potrivit art. 4 din decret; se instituie pentru Ministerul Public o poziţie privilegiată, incalcandu-se astfel art. 128 din Constituţie. Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Nici una dintre autorităţile menţionate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunţare.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Primul şi ultimul motiv de recurs, care vizează aceeaşi poziţie, pretins privilegiată, a Ministerului Public în raport cu celelalte părţi din proces, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 128 din Constituţie, sunt neintemeiate şi urmează a fi respinse.Art. 128 din Constituţie prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile prevăzute de lege. O asemenea lege este Codul de procedură civilă şi nici o dispoziţie constituţională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei cai de atac, cu condiţia, desigur, de a nu aduce atingere altor texte constituţionale. Cat priveşte dreptul exclusiv al procurorului general de a declara recurs în anulare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 130 din Constituţie, care prevăd ca Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept. Cele doua situaţii prevăzute de art. 330 din Codul de procedură civilă – când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată -, în care procurorul general poate promova recurs în anulare -, releva tocmai apărarea acestor valori fundamentale ale statului de drept.Rezultă ca, departe de a constitui un privilegiu, recursul în anulare reprezintă o modalitate legală de reparare a unor grave erori judiciare, care se realizează printr-o autoritate publică abilitata constituţional în acest sens.Motivul de recurs potrivit căruia pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen în care acesta poate fi promovat nu poate fi reţinut, deoarece acesta este un aspect care priveşte art. 330^1 din Codul de procedură civilă, iar excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost investită în acest dosar, prin Încheierea din 10 decembrie 1996, priveşte dispoziţiile art. 330 din cod. Rezultă excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este ridicată pentru prima data în faţa Curţii, în recurs.Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor".Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei. Soluţia contrară nu poate fi primită şi pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţă şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanţa însăşi este obligată să-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli se referă la condiţiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţionează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.Admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanţa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.Şi ultimul motiv de recurs, care priveşte modul în care a fost formulat recursul în anulare de către procurorul general, cu invocarea unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care nu mai este în vigoare, urmează a fi respins. Acest motiv de recurs priveşte fondul litigiului, care este de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti, Curtea Constituţională statuand, asa cum prevede art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, numai asupra problemelor de drept.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Zugravescu Ileana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 1997.–––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește