DECIZIE nr. 244 din 17 septembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 34 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Ioan Datculescu în Dosarul nr. 8.412/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila, întrucât autorul acesteia nu a motivat-o, incalcand astfel dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Apreciază ca nici pe fond excepţia nu este intemeiata, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale pretins incalcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 8.412/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Ioan Datculescu.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 21, 51, ale art. 123 alin. (1), art. 128 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază ca dispoziţiile procedurale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul acesteia, deoarece soluţionarea cererii de recuzare are loc potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la prevederile dreptului comun, cum sunt cele referitoare la sistemul probator şi exercitarea căilor de atac, aplicabile la judecarea drepturilor deduse judecaţii.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca prevederile de lege criticate "nu contravin principiului accesului liber la justiţie, reglementat în art. 21 din Legea fundamentală, având în vedere ca cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei, iar potrivit art. 34 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, urmând a se reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa, atunci când se constată că respingerea recuzării este nefondata".Guvernul apreciază criticile de neconstituţionalitate ca fiind neintemeiate, având în vedere ca "textele de lege criticate nu împiedica ci, dimpotriva, asigura cadrul legal pentru desfăşurarea judecaţii asupra fondului cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celor îndreptăţiţi sa participe la aceasta judecata. Or, aceste drepturi şi garanţii nu fac obiectul procedurii de soluţionare a recuzării, care, de altfel, se desfăşoară în camera de consiliu, fără prezenta părţilor, unde nu au loc şi nici nu se pune, de principiu, problema unor dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale părţilor".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi 34 din Codul de procedură civilă. Din conţinutul cererii autorului excepţiei, formulată în susţinerea acesteia, rezultă ca, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. În consecinţa, controlul de constituţionalitate exercitat în prezenta cauza se va limita la aceste texte legale, care au următorul conţinut:– Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.";– Art. 34 alin. 1 şi 2: "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul."Autorul excepţiei susţine ca textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie (art. 21), respectarea Constituţiei şi a legilor (art. 51), înfăptuirea justiţiei [art. 123 alin. (1)], folosirea căilor de atac (art. 128) şi conflictul temporal de legi [art. 150 alin. (1)]. De asemenea, susţine ca textele de lege criticate ar contraveni şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.I. În legătură cu incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", Curtea Constituţională constata ca, ulterior intrării în vigoare a Constituţiei, Codul de procedură civilă a fost modificat expres prin mai multe acte normative, de exemplu, prin legile nr. 104/1992, nr. 65/1993, nr. 7/1996 şi nr. 99/1999, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59/2001. Rezultă ca în caz de contradictie cu o dispoziţie constituţională nu se pune problema aplicării art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci aceea a controlului legitimitatii constituţionale a prevederilor acestui act normativ.În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, şi nu au fost aduse în discuţie în prezentul dosar elemente noi de natura sa determine modificarea acestei jurisprudente.II. Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea constata ca prevederile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Constituţie, care interzic îngrădirea prin lege a accesului liber la justiţie, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin aceasta reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, instanţa superioară de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa, atunci când constata ca cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.Curtea nu poate retine nici susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor alin. 2 al art. 31 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. În jurisprudenta sa Curtea Constituţională a statuat ca reglementarea procedurii de judecată, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Este, de altfel, o soluţie care rezultă din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".III. Referitor la susţinerea potrivit căreia prevederile art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, Curtea constata, de asemenea, ca este neîntemeiată. Faptul ca încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă nici unei cai de atac nu constituie o infrangere a dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Textul constituţional pretins încălcat lasă la latitudinea legiuitorului ordinar reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urma sa excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera ca se impune, anumite hotărâri judecătoreşti, asa cum a procedat prin art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fără a se putea afirma ca, procedând astfel, ar contraveni dispoziţiei constituţionale.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea retine ca, în realitate, nemultumirea autorului excepţiei consta în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluţiei pe fond.În condiţiile în care însă, potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, reglementarea competentei şi procedurii de judecată se afla în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul sau, face necesară o asemenea reglementare, nu conţine nici un aspect de neconstituţionalitate.De altfel, reglementarea actuala din Codul de procedură civilă nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul ca exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei cai de atac. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmărit – şi este o ratiune suficienta – sa restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare cai de atac şi sa realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor.IV. Totodată Curtea constata ca dispoziţiile art. 51 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauza şi, în consecinţa, nu poate retine încălcarea lor.V. În sfârşit, Curtea retine ca prevederile de lege criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Ioan Datculescu în Dosarul nr. 8.412/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește