Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 30 martie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Kaddour Ahmad în Dosarul nr. 2.644/2005 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.644/2005, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 357/2003„. Excepţia a fost ridicată de Kaddour Ahmad într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de acesta împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, emisă de Biroul pentru străini Suceava.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile "art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 357/2003” contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 19 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens, se arată că, potrivit textelor de lege criticate, dispoziţia de părăsire a teritoriului României este un act individual de expulzare, executorie de drept, iar eventuala sa contestare nu are efect suspensiv al executării. Mai mult, hotârârea instanţei de fond este definitivă şi irevocabilă, astfel că nu mai poate fi supusă unei căi de atac.Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate fiind constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Astfel, critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 11 şi a art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută. Potrivit textelor de lege criticate, sentinţa curţii de apel prin care se soluţionează cererea de anulare a dispoziţiei de părăsire a teritoriului este definitivă şi irevocabilă, însă, până la pronunţarea ei, executarea dispoziţiei contestate este suspendată. În consecinţă, sunt asigurate garanţiile care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. Mai mult, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor procedurale, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului (Decizia nr. 171/2005).De asemenea, textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 19 alin. (4) din Constituţie, întrucât acestea nu conţin norme contrare regulii constituţionale potrivit căreia expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile "art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003„. Ordonanţa de urgenţă criticată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, iar prin dispoziţiile pct. 35 ale articolului unic din Legea nr. 482/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004, dispoziţiile art. 82 din ordonanţă au fost modificate, având următorul conţinut:– Art. 82. – Contestarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului:"(1) Dispoziţia de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis dispoziţia de părăsire a teritoriului. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentinţa instanţei este definitivă şi irevocabilă.(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului." … În motivarea excepţiei ridicate se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 19 alin. (4), potrivit căruia "Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie", precum şi ale art. 6 – Dreptul la un proces echitabil, art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 – Interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând textul de lege criticat, raportat la prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Dispoziţiile art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Decizia nr. 171 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii ei, întrucât acestea nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 şi 52 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru considerentele acolo arătate. În consecinţă, cele reţinute de Curte prin decizia menţionată, referitoare la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Constituţie, precum şi a art. 6 şi 13 din Convenţie, invocate şi în prezenta cauză, se impun a fi menţinute.Cât priveşte susţinerile de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 1 alin. (5), art. 19 alin. (4) şi ale art. 20 din Constituţie, invocate în plus în cauza de faţă, Curtea constată că nu sunt întemeiate. Aceasta deoarece, pe de o parte, textul de lege criticat nu contravine, sub nici un aspect, obligaţiei statuate prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ci, dimpotrivă, îi dă expresie, întrucât acestea prevăd reguli procedurale aplicate în materia regimului juridic al străinilor în România. Pe de altă parte, textul de lege criticat nu conţine norme contrare art. 19 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 82 conţin norme specifice de procedură, aplicabile în egală măsură tuturor persoanelor străine aflate pe teritoriul României şi care se regăsesc în ipoteza normei juridice criticate. Prin urmare, nici aceste susţineri nu sunt întemeiate.Autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 357/2003, motivând că plângerea împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului, emisă de Autoritatea pentru străini, nu are efect suspensiv asupra executării dispoziţiei. Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că, potrivit alin. (2) al art. 82, astfel cum a fost modificat prin pct. 35 al articolului unic din Legea nr. 482/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 27 noiembrie 2004, atacarea la curtea de apel a dispoziţiei de părăsire a teritoriului suspendă executarea acesteia. În consecinţă, criticile autorului referitoare la acest aspect nu pot fi reţinute, neavând, practic, suport legal.Autorul excepţiei mai susţine totodată faptul că, potrivit textului de lege criticat, sentinţa curţii de apel pentru soluţionarea plângerii împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului este definitivă şi irevocabilă, încălcându-se astfel accesul liber la justiţie şi dreptul la folosirea căilor de atac, precum şi dreptul la un proces echitabil. Faţă de aceste critici, Curtea observă că procedura de soluţionare a cererilor în justiţie formulate de străini în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 este o procedură specială şi accelerată. Dispoziţia emisă de Autoritatea pentru străini privind părăsirea teritoriului ţării poate fi atacată în faţa curţii de apel de circumscripţie, care, în termen de 30 de zile, se pronunţă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, Curtea constată că atât termenul înăuntrul căruia instanţa este obligată să soluţioneze cererea, cât şi caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii au în vedere celeritatea cu care trebuie soluţionate cererile în materia străinilor, astfel că prin instituirea acestor reguli procedurale nu se poate susţine încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi la folosirea căilor de atac sau a dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în speţă, autorul excepţiei se află în faţa unei instanţe de judecată, exercitând o cale de atac împotriva Dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, emisă de Biroul pentru străini Suceava. Mai mult, aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu în Decizia nr. 464 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate stabili reguli speciale privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Kaddour Ahmad în Dosarul nr. 2.644/2005 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă_________