DECIZIE nr. 243 din 20 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ester Gruenberg în Dosarul nr. 2.702/83/2005 al Tribunalului Satu Mare – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent arată că autoarea excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.702/83/2005, Tribunalul Satu Mare – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Ester Gruenberg într-o cauză având ca obiect judecarea plângerii formulate împotriva unei dispoziţii a Primăriei Satu Mare prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unui imobil-construcţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la moştenire deoarece condiţionează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 către moştenitorii legali sau testamentari care au formulat o notificare în vederea restituirii imobilelor ce au aparţinut antecesorilor lor, potrivit art. 21 alin. (5) din acelaşi act normativ. De asemenea, se susţine că limitarea în timp a dreptului de a solicita restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat contravine protecţiei dreptului de proprietate privată, astfel cum este reglementată în prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 11 şi 20 din Constituţie.Tribunalul Satu Mare – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la moştenire, deoarece neformularea unei notificări pentru restituirea imobilelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu semnifică pierderea calităţii de moştenitor, ci pierderea dreptului de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin actul normativ criticat. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 21 alin. (1) din lege, instanţa arată că aceste prevederi legale nu contravin protecţiei dreptului de proprietate, aşa cum este reglementată prin convenţiile internaţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că soluţia legislativă instituită prin prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu contravine dreptului la moştenire, deoarece notificarea persoanei juridice deţinătoare a imobilului a cărui restituire se cere are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit motivării excepţiei, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 21 alin. (1), devenit art. 22 alin. (1) după republicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora:– Art. 4 alin. (4): "De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.";– Art. 22 alin. (1): "Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 46 – Dreptul la moştenire.De asemenea, se invocă şi dispoziţiile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie şi ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Analizând excepţia, Curtea constată următoarele:I. Prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 condiţionează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ de formularea unei cereri de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, de către moştenitorii care au acceptat sau nu succesiunea. Pentru moştenitorii care nu au acceptat iniţial succesiunea, cererea are valoare de acceptare pentru bunurile a căror restituire se solicită, în temeiul art. 4 alin. (3) din această lege.Aşadar, neformularea unei astfel de cereri nu conduce la pierderea calităţii de moştenitor, ci are drept efect pierderea dreptului de a mai beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, în favoarea celorlalţi moştenitori legali sau testamentari care s-au conformat prevederilor legii, astfel încât susţinerile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate.II. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că aceasta a mai fost analizată în jurisprudenţa sa recentă, prin raportare la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 17 din aceeaşi convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005, s-a statuat că legiuitorul a condiţionat exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului, în exercitarea competenţei sale de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.Mai mult, s-a arătat în decizia menţionată, prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, în deplină concordanţă cu art. 1 alin. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia dispoziţiile referitoare la protecţia proprietăţii private nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru interesul general.Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Referitor la invocarea prevederilor art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la abuzul de drept, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește