DECIZIE nr. 243 din 15 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Hârţescu în Dosarul nr. 6.528/121/2008 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 450D/2011.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, apărătorul ales Adrian Constantinescu din cadrul Baroului Vrancea, cu delegaţie la dosar, şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care înţelege să îşi extindă criticile şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, deoarece extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale în ipoteza prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală echivalează cu o veritabilă cale de atac, care însă impune judecătorilor ce fel de hotărâre să pronunţe. În plus, lasă posibilitatea unei instanţe inferioare să desfiinţeze o hotărâre pronunţată de o instanţă superioară.În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.528/121/2008, Tribunalul Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Hârţescu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor, care se supun numai legii, deoarece s-a creat o instituţie care funcţionează în afara normelor expres reglementate de Constituţie, fiind împotriva principiului legalităţii şi al garantării exercitării căilor de atac în condiţiile legii care guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei.Tribunalul Galaţi – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală fiind constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prin apărător, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. 2 – Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care să dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, şi desfiinţează hotărârea anterioară."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor care se supun numai legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. În ceea ce priveşte extinderea criticilor din perspectiva încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, extindere solicitată cu prilejul dezbaterilor, Curtea constată că nu o poate analiza, întrucât a fost formulată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional. Or, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea e competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Extinderea temeiurilor constituţionale faţă de cele invocate în faţa instanţei de fond ar conduce la exercitarea din oficiu a controlului de constituţionalitate, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Ca atare, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea textului de lege criticat doar în raport cu dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, invocat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în faţa instanţei de drept comun.2. Astfel, Curtea constată că unitatea legală de infracţiune constă în aceea că, în anumite cazuri, deşi există mai multe acţiuni sau inacţiuni, se reţine totuşi o unitate de infracţiune dispusă de legiuitor. O astfel de unitate legală există, de exemplu, în cazul infracţiunii complexe – tâlhăria – care constă în două acţiuni (furt şi violenţă), dar juridic există o singură infracţiune (tâlhăria) şi se aplică o singură pedeapsă.În alte situaţii, unitatea provine din împrejurarea că două sau mai multe acţiuni/inacţiuni sunt, în mod obiectiv, strâns unite între ele prin aceea că există unitate de rezoluţiune. Aşadar, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional, este liber să proclame unitatea legală de infracţiune în aceste cazuri, sprijinindu-se pe unele date reale, anumite legături obiective sau subiective între acţiunile respective.Dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, chiar dacă s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă. Prin urmare, instanţa va reuni cauza aflată pe rol cu cea în care s-a pronunţat hotărârea, sens în care va pronunţa o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.O astfel de procedură are în vedere şi împrejurarea că anumite fapte penale îmbracă forma infracţiunii continuate, legiuitorul, în acord cu art. 41 din Codul penal, optând pentru pedepsirea comună a acestora. Aceasta se justifică, întrucât, deşi sunt săvârşite la intervale de timp diferite, acţiunile ori inacţiunile prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. De aceea, raţiunile de politică penală au impus pedepsirea comună a infracţiunilor continuate în condiţiile art. 43 din Codul penal, pronunţându-se o pedeapsă în limitele prevăzute de cod la infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de art. 34 din Codul penal. După ce o persoană a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune continuată şi ulterior se descoperă alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, judecătorul, ţinând seama de fapta comisă în întregul ei, va pronunţa o nouă pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.Reglementarea este, dimpotrivă, menită să dea expresie actului de înfăptuire a justiţiei în mod unic, egal şi imparţial, cu atât mai mult cu dreptul represiv în România nu a îmbrăţişat alte sisteme potrivit cărora pedeapsa rezultată poate fi dispusă prin cumul aritmetic. De asemenea, principiul constituţional pretins încălcat constă în interdicţia judecătorului de a primi ordine, indicaţii ori sugestii privind viitoarea soluţie, sens în care este evident că textul legal criticat nu permite aplicarea sa în mod arbitrar, judecătorii fiind obligaţi să dispună extinderea acţiunii penale în toate situaţiile similare, fără ca aceasta să aibă conotaţiile reclamate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Hârţescu în Dosarul nr. 6.528/121/2008 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește