DECIZIE nr. 241 din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 9.478/2001 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 110D/2004, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 5.114/2002 al Tribunalului Iaşi. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 109 D/2004 şi nr. 110 D/2004 au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, deliberând, dispune conexarea Dosarului nr. 110 D/2004 la Dosarul nr. 109 D/2004, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia „Procedura jurisdicţională […] se completează cu regulile procedurii civile […]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „[…] întrunirea mai multor pricini […] în care sunt acelea şi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură […] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând practica în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierile din 5 februarie 2004, pronunţate în dosarele nr. 9.478/2001 şi nr. 5.114/2002, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală privind recuzarea. Excepţia a fost ridicată de Emil Balaure, recurent în dosarele menţionate.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorul acesteia susţine că dispoziţiile din Codul de procedură penală privind recuzarea (vizate fiind, chiar dacă nu se indică expres acest lucru, textele art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală) sunt contrare prevederilor legale referitoare la dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, respectiv de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se motivează critica invocându-se faptul că cererile de recuzare se judecă în camera de consiliu şi fără prezenţa părţilor, fără a li se permite acestora să îşi susţină cererile. Autorul excepţiei consideră că cererile trebuie judecate în şedinţă publică, iar încheierile pronunţate trebuie să fie motivate. Totodată, autorul excepţiei afirmă că legea nu prevede nici o cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererilor de recuzare şi că i-au fost respinse mai multe cereri de recuzare a unor judecători.Tribunalul Iaşi consideră că excepţia este neîntemeiată, arătând că reglementările referitoare la recuzare au ca scop împiedicarea tergiversării soluţionării cererilor de recuzare şi, implicit, a cauzelor penale. Se precizează că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă recursului, contrar susţinerilor autorului excepţiei, iar acesta chiar a atacat cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.Guvernul precizează că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală, privind procedura de soluţionare a recuzării în cursul judecăţii, iar, cu privire la aceasta, consideră că este neîntemeiată. Arată în acest sens că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 127, procedura de judecată este stabilită prin lege, iar şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, republicată, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. În ceea ce priveşte calea de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează cererea de abţinere sau de recuzare, având în vedere că acestea nu soluţionează fondul cauzei, lipsa unei căi de atac separate nu contravine prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Faptul că încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a admis recuzarea nu pot fi atacate separat cu recurs se explică prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului. Aceste încheieri pot fi atacate cu apel sau recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului, precizând că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil. Modul de reglementare a cererii de recuzare împiedică tergiversarea soluţionării cererii de recuzare, asigurând soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Totodată arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la recuzare, precum şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Se mai menţionează că motivele care l-au determinat pe autor să invoce neconstituţionalitatea reglementărilor privind recuzarea, din Codul de procedură penală, sunt legate de modul în care instanţa de judecată a aplicat dispoziţiile legale criticate. Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei, potrivit încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile din Codul de procedură penală privind recuzarea. Aşa cum rezultă însă din examinarea motivărilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta priveşte dispoziţiile art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală, în redactarea dată prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, alin. 7 al art. 52 a fost modificat prin Legea nr. 159/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 mai 2004. Textele legale criticate au următorul conţinut:– Art. 51: "În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării.";– Art. 52: "Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau este recuzat.Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.Abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a produs abţinerea sau recuzarea.În cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, când se recuză întreaga instanţă, instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condiţiile prevăzute de lege.Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, şi dosarul se înaintează de îndată instanţei de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părţilor."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală şi, în genere, a dispoziţiilor din Codul de procedură penală privitoare la procedura formulării şi soluţionării cererilor de recuzare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Astfel, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, republicată, "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege". De asemenea, conform prevederilor cuprinse în art. 129 din Constituţie, republicată, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Rezultă, aşadar, că, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa fiind, iar procedura de soluţionare a cererilor de recuzare făcând parte integrantă din procedura de judecată, reglementarea acesteia este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.Curtea mai reţine că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părţile sunt ascultate numai "dacă se găseşte necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Contrar afirmaţiei autorului excepţiei de neconstituţionalitate, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, a cărui judecare se face "cu participarea părţilor". Atât termenul de declarare a recursului, cât şi cel de judecare a acestuia sunt astfel reglementate încât să respecte cerinţa celerităţii procedurii în ansamblu.Ca urmare, nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, întrucât dispoziţiile legale privitoare la procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerinţelor unui proces echitabil.De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, dintre care menţionăm Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002, Decizia nr. 330 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 7 octombrie 2003, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluţia adoptată în aceste decizii, precum şi considerentele pe care se întemeiază sunt valabile şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balaure în dosarele nr. 9.478/2001 şi 5.114/2002 ale Tribunalului Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu.–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește