DECIZIE nr. 241 din 10 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TC Internaţional Trading” – S.R.L. în Dosarul nr. 7.611/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. Se arata ca prevederile legale criticate sunt constituţionale, deoarece condiţiile prevăzute la art. 24 din Legea nr. 64/1995, republicată, se referă numai la creditorii care solicită declanşarea procedurii de reorganizare şi a falimentului. Totodată se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 64/1995, republicată, judecătorul-sindic nu poate fi considerat instanţa judecătorească.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 7.611/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TC Internaţional Trading” – S.R.L. într-un dosar având ca obiect judecarea cererii formulate de autorul excepţiei împotriva Băncii Comerciale Albina, intemeiata pe dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, „ating existenta drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea, fiind astfel în contradictie cu textele de principiu ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţie”, deşi „constituţional este posibila numai o restrangere a acestor drepturi”. Se mai arata totodată ca „ridicarea acestor drepturi nu se face în situaţiile limitative prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituţie”. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie autorul excepţiei susţine ca „prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea nu se mai asigura libertatea comerţului, întrucât libertatea comerţului presupune tocmai posibilitatea ca debitorul să-şi conducă activitatea asa cum crede de cuviinţă, cu respectarea legilor în vigoare”.Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia nu este intemeiata, întrucât "ridicarea dreptului debitoarei de a-şi conduce activitatea nu impieteaza în concret economia de piaţa sau libertatea comerţului, ci se face, justificat legal, în scopul necesar al plăţii pasivului debitoarei".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "dispoziţiile criticate nu aduc vreo atingere drepturilor debitorului, ci au ca scop buna desfăşurare a activităţii întreprinderii debitorului, scop care corespunde întru-totul dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie". Se mai arata ca "debitorul a omis intentionat din argumentarea sa prevederile alin. (1) al art. 79 din lege, precum şi cele ale alin. (2) din acelaşi articol, care instituie o procedură destinată a garanta dreptul creditorului".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale părţii prezente la dezbateri, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în constituie dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, texte care au următorul cuprins:– Art. 10 lit. d): "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: […] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;";– Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condiţiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate. … (3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor prezentei secţiuni." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6), texte care au următorul conţinut:– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Se considera, în esenta, ca prevederile legate criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea comercială.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata că nu poate retine criticile formulate de autorul acesteia.Prevederile legale criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotriva, sunt conforme cu litera şi cu spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţă de care s-a declansat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferă pierderi continue din averea sa ori se afla în situaţia în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate. În contextul procedurii speciale de executare silită, instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, sunt reglementate tocmai acele condiţii în care creditorii să poată fi plătiţi, iar prin aceasta să fie asigurate buna funcţionare a creditului şi respectarea obligaţiilor contractuale, esenţiale desfăşurării comerţului şi concurentei loiale.Referitor la invocarea art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca acesta nu are nici o legătură cu cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituţie, la care se referă art. 49. De altfel, ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea poate interveni, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 79 din lege, numai după declanşarea procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, în caz de încetare de plati timp de cel puţin 30 de zile, deci de insolventa comercială, situaţie în care debitorul şi-a încălcat obligaţia de a-şi plati datoriile pe care le are faţă de creditori, conform obligaţiilor contractuale asumate. În aceste condiţii ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea comercială de către debitorul aflat în încetare de plati, pronunţată de judecătorul-sindic în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din lege, este consecinţa deschiderii procedurii falimentului, reglementată de cap. III secţiunea a 6-a din Legea nr. 64/1995, republicată, aplicabilă când nu mai exista posibilitatea reorganizării activităţii debitorului. Aceasta procedura extrema presupune, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor din averea debitorului, tocmai în vederea garantarii posibilităţii de plată a creanţelor creditorilor.Pierderea dreptului de a-şi conduce activitatea comercială de către debitorul aflat în încetare de plati, în conformitate cu dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravine dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a), care prevăd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, prin finalitatea ei, răspunde în realitate cerinței asigurării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, ceea ce vizează toţi agenţii economici, inclusiv debitorul şi creditorii, precum şi funcţionarea creditului.De asemenea, Curtea retine ca prevederile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (6) din Constituţie, care declara „în condiţiile legii” inviolabilitatea proprietăţii private.De altfel, dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea stabilind ca acestea sunt constituţionale prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001. Soluţia pronunţată şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TC Internaţional Trading” – S.R.L. în Dosarul nr. 7.611/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește