privind condiţiile de prezentare şi duratele programelor destinate campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru alegerea Preşedintelui României
În temeiul prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 48/1992 şi cu respectarea art. 29 din aceeaşi lege,în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Naţional al Audiovizualului decide: +
Capitolul 1Condiţii privind accesul la posturile de radiodifuziune şi de televiziune +
Articolul 1(1) Campania electorală pentru alegerile parlamentare se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările şi completările ulterioare. … +
Articolul 2Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe la data aducerii la cunoştinţa publică a datei alegerilor şi se încheie cu doua zile înainte de ziua votării, la ora 24,00. +
Articolul 3Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe după încheierea perioadei legale de depunere a candidaturilor şi se încheie cu doua zile înainte de ziua votării, la ora 24,00. +
Articolul 4Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerii Preşedintelui României începe de la data la care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării şi se încheie cu doua zile înainte de ziua votării, la ora 24,00. +
Articolul 5Pentru prezentarea programelor politice, a opiniilor şi a mesajelor cu conţinut electoral participanţii la alegerile parlamentare şi prezidenţiale au acces la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, după cum urmează:a) partidele politice, alianţele politice, organizaţiile minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi, care participa la alegerile parlamentare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare; … b) candidaţii pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit Legii nr. 69/1992, cu modificările şi completările ulterioare. … +
Articolul 6(1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune pentru campania electorală este garantat în condiţiile art. 46 din Legea nr. 68/1992 şi ale art. 16 şi 26 din Legea nr. 69/1992. … (2) În scopul largirii posibilităţii de exprimare a candidaţilor vor fi implicate simultan în campania electorală atât posturile centrale, cat şi studiourile teritoriale ale Societăţii Române de Televiziune şi ale Societăţii Române de Radiodifuziune. … (3) Potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 68/1992, participanţii la alegeri menţionaţi la art. 5 au obligaţia să solicite, în în termen de 48 de ore de la data la care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării, serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune acordarea timpilor de antena. Solicitarile peste acest termen nu se iau în considerare. … (4) Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antena, pentru posturile publice de radio şi de televiziune, se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (4)-(6) din Legea nr. 68/1992, precum şi ale art. 16 alin. (2) şi (3) şi ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 69/1992. … +
Articolul 7(1) Posturile de radio şi de televiziune private care intenţionează sa difuzeze programe electorale au obligaţia sa comunice acest fapt Consiliului Naţional al Audiovizualului, printr-o adresa care să respecte modelul prezentat în anexa, înainte de începerea campaniei electorale, şi să facă cunoscut public acest lucru prin presa şi/sau prin programele lor. … (2) Fiecare post va practica pentru toţi solicitanţii tarife proprii unice pe unitatea de timp de emisie, garantandu-le condiţii egale, potrivit timpilor de antena alocati. … (3) Societăţile de televiziune prin cablu se pot implica în campania electorală numai prin retransmiterea de programe în cadrul serviciului definit la art. 21 lit. a) din Legea audiovizualului nr. 48/1992 şi prin difuzarea programelor de conceptie proprie în cadrul serviciului definit la art. 21 lit. c) din aceeaşi lege. … +
Capitolul 2Prezentarea şi conţinutul emisiunilor electorale +
Articolul 8(1) În timpul campaniei electorale programele politice, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral vor fi prezentate exclusiv în emisiunile destinate campaniei electorale, precizate la art. 19 alin. (1) lit. b) şi c), denumite în continuare emisiuni electorale. … (2) Emisiunile electorale vor asigura tuturor participanţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanta. … (3) În cadrul emisiunilor electorale candidaţii şi sustinatorii acestora îşi pot exprima opiniile într-o atmosfera de urbanitate, fără ca prin intervenţiile lor: … a) sa pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor; … b) sa defaimeze sau sa atenteze la onoarea altei persoane; … c) să se abata de la schimbul de idei, inlocuind argumentele întemeiate pe probe obiective, indiscutabile, cu referiri sau aluzii la temperamentul, caracterul şi viaţa personală ale altui candidat, precum şi la opţiunile sale profesionale, religioase şi intelectuale. … +
Articolul 9Emisiunile electorale vor oferi participanţilor în alegeri posibilitatea de a-şi face cunoscute programele politice, opiniile şi personalitatea candidaţilor. +
Articolul 10Ordinea prezentării într-o emisiune electorală la care participa doi sau mai mulţi candidaţi se stabileşte prin tragere la sorţi. +
Articolul 11(1) Emisiunile electorale se realizează în direct sau prin înregistrare, în proportiile stabilite de solicitantul spaţiului de emisie şi în limita timpilor de antena alocati. … (2) Emisiunile electorale nu se reprogrameaza şi nu se transmit în reluare; fac excepţie spoturile publicitare electorale ce pot fi redifuzate cu respectarea condiţiilor prezentate în cap. IV din prezenta decizie. … (3) Titularul de licenţă va lua măsurile tehnice şi redactionale necesare pentru aplicarea în cadrul emisiunilor electorale a prevederilor art. 8 alin. (3) din prezenta decizie. … +
Articolul 12În cazul utilizării unor materiale înregistrate:a) se face menţiunea, dacă este cazul, material de arhiva şi se precizează data filmarii sau a înregistrării; … b) sunt interzise montajele care prejudiciază demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine; … c) nu sunt permise montajele care prin trunchiere sau prin orice alta modalitate denatureaza sensul iniţial al materialului utilizat. … +
Articolul 13(1) În cadrul dezbaterilor realizatorii şi moderatorii emisiunilor electorale au obligaţia sa manifeste neutralitate, sa evite orice atitudine partizana şi să asigure dezbaterii o atmosfera civilizata. … (2) Moderatorul emisiunii trebuie să intervină pentru a evita comportamente sau exprimari care afectează urbanitatea dezbaterii sau care generează atacuri la persoana. … +
Articolul 14Folosirea de înregistrări audio şi/sau video în realizarea de emisiuni electorale se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. +
Articolul 15Materialele care servesc la întocmirea unui bilanţ al acţiunilor trecute, în vederea unui mesaj cu caracter electoral, sunt considerate ca făcând parte din timpul de emisie acordat pentru campania electorală. +
Articolul 16(1) Redactorii emisiunilor informative vor prezenta corect şi impartial ştirile privind desfăşurarea campaniei electorale. … (2) Este interzisă prezentarea candidaţilor în emisiunile informative, evenimentele electorale ale zilei urmând să fie tratate ca ştiri de presa; de asemenea, este interzisă prezentarea candidaţilor în emisiuni de alta natura decât cele cu caracter electoral. … (3) Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent candidaţii care au funcţii publice – membri ai legislativului, ai Executivului şi Preşedintele României -, care pot fi prezenţi în emisiunile informative în timpul minim necesar pentru comunicarea unei informaţii, de regula maximum un minut; informaţia nu trebuie să cuprindă nici un mesaj electoral. … +
Articolul 17Emisiunile electorale şi intervenţiile în cadrul acestor emisiuni ale participanţilor în alegeri precizati la art. 5, nominalizaţi ca atare, vor fi anunţate din timp. Durata, numărul şi orele de programare ale acestor anunţuri se vor bucura de condiţii de egalitate pentru toţi participanţii. +
Capitolul 3Durata şi intervalele orare ale emisiunilor electorale +
Articolul 18Emisiunile electorale pot fi difuzate de luni până sambata inclusiv. +
Articolul 19(1) Posturile publice de radio şi de televiziune vor oferi zilnic, de luni până sambata, mai multe emisiuni, structurate astfel: … a) agenda electorală, destinată prezentării activităţilor de campanie ale participanţilor în alegeri, constituită din maximum trei emisiuni care vor insuma cel mult 30 de minute zilnic; … b) studio electoral, destinat campaniei parlamentare, programat în perioada precizată la art. 2; la posturile de televiziune emisiunea va fi programata după ora 17,00, cu excepţia posturilor destinate românilor de peste hotare; … c) studio electoral, destinat campaniei prezidenţiale, programat în perioadele precizate la art. 3 şi 4; la posturile de televiziune emisiunea va fi programata după ora 17,00, cu excepţia posturilor destinate românilor de peste hotare; … d) programe de informare în care se vor oferi explicaţii clare şi complete despre sistemul electoral, tehnica votării şi calendarul campaniei electorale. … (2) Durata însumată a emisiunilor prevăzute la lit. b) şi c) ale alineatului precedent nu poate depăşi 120 de minute. … (3) Emisiunile electorale vor fi puse la dispoziţie participanţilor în alegeri precizati la art. 5, aceştia având dreptul de a decide asupra modului în care utilizează spaţiul ce le revine. Spaţiile de emisie alocate campaniei parlamentare vor fi clar delimitate de cele destinate campaniei prezidenţiale. … +
Articolul 20Posturile private de radio şi de televiziune angajate în campania electorală vor adopta pentru emisiunile electorale structura, duratele şi orarele prevăzute la art. 19, cu respectarea prevederilor art. 2, 3 şi 4 din prezenta decizie. +
Capitolul 4Publicitatea electorală +
Articolul 21(1) Publicitatea electorală va fi difuzată numai în cadrul emisiunilor electorale definite la art. 19 alin. (1) lit. b) şi c), cu respectarea art. 7 alin. (2). … (2) Durata spoturilor publicitare electorale face parte din timpul de antena pentru campania electorală de care dispune fiecare participant în alegeri; spaţiile de publicitate electorală nu pot depăşi 20% din timpul total acordat fiecărui participant. … (3) Difuzarea spoturilor publicitare electorale se efectuează prin unul din procedeele următoare: … a) inserare în vecinătatea nemijlocită a spaţiului electoral acordat participantului care a solicitat difuzarea; … b) transmitere grupata a publicităţii electorale în calupuri difuzate cu un interval de minimum 20 de minute între ele. … (4) Spoturile publicitare electorale se separa prin generic, specificându-se ca este vorba de publicitate electorală. … +
Articolul 22Durata spaţiului de publicitate electorală nu se include în timpul de publicitate comercială. +
Articolul 23În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 68/1992 este interzis orice procedeu de publicitate comercială în scop de propaganda electorală. +
Articolul 24Este interzisă publicitatea electorală mascată. +
Capitolul 5Dispoziţii finale +
Articolul 25Programele electorale difuzate de posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, vor fi înregistrate separat şi ţinute la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe durata campaniei electorale şi timp de 30 de zile după comunicarea oficială a rezultatelor. +
Articolul 26În cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral rezultatele sondajelor vor fi comunicate integral, însoţite de următoarele informaţii:a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul; … b) data sau intervalul în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizata; … c) volumul final al esantionului şi eroarea maxima de esantionare; … d) solicitantul sondajului. … +
Articolul 27Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise:a) transmiterea de informaţii privind campania electorală; … b) prezentarea de sondaje de opinie cu conţinut electoral; … c) publicitatea electorală; … d) invitarea sau prezentarea candidaţilor în emisiuni; … e) comentarii privind campania electorală; … f) difuzarea de programe cu tenta electorală fatisa sau mascată. … +
Articolul 28În ajunul şi în ziua votării, în cadrul emisiunilor informative, toate posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, vor transmite comunicate provenind de la comisiile electorale şi informaţii privind desfăşurarea votării. +
Articolul 29În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea ultimei secţii de votare. +
Articolul 30Nerespectarea prevederilor Legii nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 69/1992, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 48/1992, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nerespectarea prevederilor prezentei decizii determina aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege. +
Articolul 31(1) La primirea unei observaţii publice, a unei somaţii sau a unei sancţiuni administrative posturile de televiziune vor afişa în maximum 24 de ore de la comunicare, pe întreaga durata a emisiunilor electorale, timp de 48 de ore, în mod lizibil, în partea inferioară a ecranului, obiectul observatiei publice, al somaţiei sau al sancţiunii administrative, în formularea transmisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului. … (2) În cazul posturilor de radio informarea publicului privind obiectul observatiei publice, al somaţiei sau al sancţiunii administrative va fi transmisă în maximum 24 de ore de la comunicare, timp de 48 de ore, atât la începutul, cat şi la sfârşitul tuturor emisiunilor cu caracter electoral. … (3) În cazul în care observatia publică, somaţia sau sancţiunea administrativă aplicată de Consiliul Naţional al Audiovizualului se referă la o abatere constatată în cuprinsul unei emisiuni, alta decât emisiunile electorale, anunţarea se va face cu ocazia proximei editii a respectivei emisiuni, în condiţiile stabilite la alin. (1), respectiv (2). … +
Articolul 32Răspunderea pentru nerespectarea prevederilor prezentei decizii revine titularului licenţei de emisie.PREŞEDINTELE CONSILIULUINAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI,ŞERBAN MADGEARU +
Anexa 1Societatea Comercială………………….Licenta nr. ………………………….Decizia de autorizare nr……………….pentru ………………………………în localitatea ……………………….CătreConsiliul Naţional al AudiovizualuluiDirecţia generală L.A.C.Bucureşti, Bd Libertăţii nr. 14, sectorul 5, cod 70060Fax: 01.312.46.34În conformitate cu prevederile Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 240 din 9 octombrie 2000 va comunicăm ca postul nostru de radioteleviziune/distribuţie prin cablu cu program de conceptie proprie autorizat intenţionează sa difuzeze emisiuni destinate campaniei pentru alegerile parlamentare şi/sau prezidenţiale, respectând prevederile Legii nr. 68/1992 şi ale Legii nr. 69/1992, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi condiţiile de prezentare şi duratele programelor electorale prevăzute în decizia sus-menţionată.Estimam ca difuzarea acestor emisiuni va începe la data de …………………….. 2000 şi vor fi programate în zilele săptămânii stabilite prin decizie, în funcţie de volumul de solicitări, între orele: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Persoanele din cadrul studioului nostru, investite cu responsabilităţi directe privind organizarea emisiunilor destinate campaniei electorale, sunt:…………………, având funcţia de …………………………….;…………………, având funcţia de …………………………….şi pot fi contactate la telefon ………………..fax ……………………………………………………………..(semnatura şi ştampila titularului de licenţă)N O T A :Pentru societăţile comerciale care deţin mai multe licenţe aceasta comunicare se face pentru fiecare post.––––-