referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, poziţia 7 din anexa, şi a prevederilor art. 23 alin. (1) teza...
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, poziţia 7 din anexa, şi a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată
Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, poziţia 7 din anexa, şi a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Spitalul clinic „Caritas” din Bucureşti în Dosarul nr. 1.470/1999 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 noiembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21 noiembrie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 29 februarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.470/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Spitalul clinic „Caritas” din Bucureşti într-o cauza având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 şi a poziţiei 7 din anexa la aceasta ordonanţa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 23 alin. (1) teza finala – "[…] de care depinde soluţionarea cauzei" – din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale adauga dispoziţiilor constituţionale ale art. 144 lit. c) şi „s-ar impune o decizie de interpretare a Curţii Constituţionale, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi dacă este vorba de texte care vizează litigii viitoare în care partea ar urma să între, inclusiv pe rolul Curţii Constituţionale”.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 se arata ca aceasta este emisă cu încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece dispoziţiile sale nu se încadrează în noţiunea „cazuri excepţionale”, prevăzută de textul constituţional. Se apreciază ca sintagma „cazuri excepţionale” „vizează aspecte care ies din regula, situaţii ieşite din comun şi care pun ţara, implicit Guvernul ei, în situaţia de a adopta măsuri de ordin administrativ, cu efecte însă similare legilor, tocmai pentru a intampina producerea unor lt; lt;rele gt; gt; şi mai mari”, iar reglementarea reparaţiilor pentru daunele cauzate prin decretul de naţionalizare a instituţiilor sanitare particulare nu se încadrează în sfera „cazurilor excepţionale”. Se mai arata ca ordonanţa de urgenţă criticata conţine reglementări privind regimul juridic al proprietăţii, care este rezervat, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, legii organice, incalcandu-se astfel şi aceste prevederi constituţionale. Pe de altă parte, autorul excepţiei considera ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, respectiv poziţia 7 din anexa la ordonanţa, prin care se transmit în proprietate privată bunuri imobile aparţinând Spitalului clinic „Caritas”, conduc la desfiinţarea acestui serviciu public, cu consecinţa încălcării „principiului statului social, dreptului la munca, încălcarea dreptului la un nivel de trai decent şi la ocrotirea sănătăţii, încălcarea dreptului la învăţătura, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminarii, încălcarea principiului interesului naţional”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază ca „dispoziţia legală contestată este neconstitutionala numai în măsura în care nu este interpretată ca fiind o condiţie intrinseca a notiunii de lt; lt;excepţie gt; gt;, ca mijloc de apărare recunoscut părţilor pentru ocrotirea drepturilor lor subiective”. Se mai arata ca „Prin raportarea notiunii de cauza la cererea de chemare în judecata instanţa a precizat ca dispoziţia art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate se poate ridica numai cu privire la cauzele cererilor formulate de părţi în faţa instanţelor judecătoreşti”, adică cu privire la „temeiul juridic al acestor cereri în înţelesul restrâns de texte de lege, pe care părţile îşi fundamentează drepturile invocate în justificarea pretenţiilor lor, temeiuri puse în discuţia acestora şi reţinute ca atare de instanţele judecătoreşti”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie, în cazuri excepţionale Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă care intră în vigoare după depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar limitarea referitoare la domeniul de reglementare priveşte doar ordonanţele ce se emit în baza unei legi speciale de abilitare. Se menţionează că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, s-a statuat ca ordonanţe de urgenţă pot fi emise în orice domenii, dacă este îndeplinită condiţia existenţei unor situaţii excepţionale. Se mai arata ca în situaţii similare, fiind sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate privind ordonanţe de urgenţă care reglementează în domenii rezervate legii organice, Curtea Constituţională a constatat că nu este legal sesizată, întrucât "excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni directe adresate instanţelor judecătoreşti sau Curţii Constituţionale. Procedural o asemenea acţiune este inadmisibila". Se citeaza în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 3 august 1998. Cu privire la susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată, se apreciază ca aceste dispoziţii nu contravin nici unui principiu sau text constituţional, ci ele precizează condiţiile şi cazurile în care poate fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Din conţinutul Încheierii de sesizare din data de 20 martie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.470/1999, Curtea retine ca în faţa instanţei de judecată, la data de 25 ianuarie 2000, Spitalul clinic "Caritas", prin reprezentantul sau, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, punctul 7 din anexa, cu susţinerea ca aceasta a fost emisă cu încălcarea art. 114 alin. (4) şi a art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Excepţia a fost reiterata la termenul de judecată din 29 februarie 2000, când a fost ridicată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala – „de care depinde soluţionarea cauzei” din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Aceasta din urma excepţie a fost ridicată, deoarece Guvernul României, în calitate de pârât, a formulat concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 „ca inadmisibila, conform art. 26 alin. (3) raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992„.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, analizând conţinutul cererilor formulate de către reprezentantul Spitalului clinic "Caritas", a constatat ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată, este intemeiata şi, având caracter prejudicial asupra excepţiei privind Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, prin Încheierea din 20 martie 2000 sesizează Curtea Constituţională doar cu soluţionarea acestei din urma excepţii.Faţa de împrejurarea ca excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 a fost ridicată de reprezentantul Spitalului clinic „Caritas” la termenul de judecată din 25 ianuarie 2000 şi reiterata la termenul de judecată din 29 februarie 2000, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează să se pronunţe şi cu privire la constituţionalitatea acestor dispoziţii, deşi prin Încheierea de sesizare din 20 martie 2000 nu a fost investită şi cu aceasta excepţie. Aceasta deoarece, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată”. Din acest text rezultă ca autor al excepţiei de neconstituţionalitate este partea care a ridicat-o, astfel încât instanţa nu poate, prin încheierea de sesizare, sa o modifice. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 604 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998).Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, articol care prevede: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, poziţia 7 din anexa.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este inadmisibila şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor", iar potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”.Asadar, în cadrul controlului ulterior de constituţionalitate, prevăzut la art. 144 lit. c) din Constituţie, instanţa de contencios constituţional poate fi legal sesizată în vederea declanşării controlului numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate într-un litigiu pendinte la o instanţa de judecată şi numai dacă soluţionarea acelui litigiu depinde de legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa criticata ca neconstitutionala.În cauza de faţa însă autorul excepţiei a introdus în faţa Curţii de Apel Bucureşti o acţiune prin care solicită să se constate "nulitatea absolută a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83 din 8 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, poziţia 7 din anexa la respectiva ordonanţa, prin faptul ca încalcă principiile constituţionale, fiind vorba de o ordonanţa cu caracter individual”. Or, asa cum s-a arătat, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni directe adresate instanţelor judecătoreşti sau Curţii Constituţionale, procedural o asemenea acţiune fiind inadmisibila. În acest sens a statuat Curtea Constituţională prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 92 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 3 august 1998).Curtea constata, de asemenea, ca este inadmisibila solicitarea de a se pronunţa de către Curtea Constituţională o decizie de interpretare a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) teza finala – "[…] de care depinde soluţionarea cauzei" – din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul de a se crea posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate „a unor prevederi care nu sunt incidente în cauze din faţa instanţei judecătoreşti, dar pot deveni incidente în litigiul propriu-zis de contencios constituţional, dedus Curţii Constituţionale”.Potrivit competentei sale, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”. Şi sub acest aspect exista jurisprudenta a Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 56 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996; Decizia nr. 160 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 9 decembrie 1998).Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, poziţia 7 din anexa, şi a prevederilor art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Spitalul clinic „Caritas” în Dosarul nr. 1.470/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––
