Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 13 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, prin care se introduce pct. 6 în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, excepţie ridicată de Valeriu Ştefan în Dosarul nr. 3.416/98/2007 al Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că textul de lege criticat în realitate de autorul excepţiei, respectiv art. I pct. 10, prin care se introduce pct. 6 în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a fost abrogat prin dispoziţiile Legii nr. 330/2009, astfel că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (6), nu mai poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.416/98/2007, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. Excepţia a fost ridicată de Valeriu Ştefan cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că diminuarea, prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004, a sporului pentru condiţii de pericol deosebit cu 10 puncte procentuale aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.Tribunalul Ialomiţa consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât diminuarea contestată s-a produs în vederea încadrării în bugetul aprobat, fapt ce nu contravine art. 15 din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, arătând că autorul excepţiei nu aduce argumente care să dovedească încălcarea condiţiilor şi principiilor statuate de Constituţie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul de vedere solicitat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 129/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2004.În realitate, Curtea observă că autorul excepţiei critică doar dispoziţiile art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004, prin care se introduce pct. 6 în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, dispoziţii potrivit cărora: „Sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare ai funcţiilor se asigură prin diminuarea, în anul 2004, cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiţii de pericol deosebit de care beneficiază ofiţerii conform art. 21 din ordonanţă.”Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii legii civile.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a avut o aplicare limitată în timp, care a încetat la sfârşitul anului bugetar 2004. De altfel, în prezent, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 referitoare la drepturile salariale au fost abrogate prin art. 48 pct. 9 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa decât asupra dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, prin care se introduce pct. 6 în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, excepţie ridicată de Valeriu Ştefan în Dosarul nr. 3.416/98/2007 al Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––