DECIZIE nr. 240 din 15 martie 2012

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 25 aprilie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 702 31/05/2011
ActulREFERIRE LADECIZIE 607 06/05/2010
ActulREFERIRE LADECIZIE 427 15/04/2010
ActulREFERIRE LADECIZIE 705 17/06/2008
ActulREFERIRE LADECIZIE 827 02/10/2007
ActulREFERIRE LALEGE 275 04/07/2006 ART. 6
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 275 04/07/2006 ART. 26
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 127
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Vasile Aurel Ionele în Dosarul nr. 5.663/175/2010 al Judecătoriei Aiud şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 381D/2011.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.663/175/2010, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.Excepţia a fost ridicată de Vasile Aurel Ionele cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate prin care s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, jurisdicţiile speciale administrative, legalitatea incriminării, dreptul la apărare, interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, contenciosul administrativ, caracterul public al şedinţelor de judecată, folosirea căilor de atac şi efectele deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât instituţia judecătorului delegat, pe de o parte, nu este clar definită şi reglementată prin lege, iar pe de altă parte, nu poate fi considerată ca reprezentând un prim grad de jurisdicţie, procedura desfăşurată în faţa judecătorului delegat nerespectând garanţiile procesuale privind dreptul la apărare, contradictorialitatea şi publicitatea dezbaterilor.Judecătoria Aiud apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 827/2007, nr. 705/2008, nr. 427/2010 şi nr. 607/2010.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 827/2007, nr. 705/2008, nr. 427/2010 şi nr. 702/2011, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate dispune prin încheiere motivată, cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, numai după ascultarea persoanei condamnate, la locul de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării.[…] (7) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.(8) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia nu este suspensivă de executare.[…] (10) Hotărârea judecătoriei este definitivă."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) privind accesul liber la justiţie şi jurisdicţiile speciale administrative, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 126 alin. (5) şi (6) referitoare la interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare şi la contenciosul administrativ, ale art. 127 privind caracterul public al şedinţelor de judecată, ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac şi ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a prevederilor art. 2 referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 702 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iulie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006, reţinând că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează procedura schimbării regimului de executare a pedepsei, la solicitarea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru stabilirea, schimbarea şi individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, nu aduc nicio atingere liberului acces la justiţie şi nici dreptului la apărare. Astfel, această procedură se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi autoritatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, iar, în acord cu art. 21 din Constituţie, împotriva încheierii pronunţate de acesta, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. De asemenea, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot parcursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei.De asemenea, Curtea nu a reţinut nici criticile formulate în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie, care interzic înfiinţarea de instanţe extraordinare, având în vedere că judecătorii delegaţi pentru executarea pedepselor sunt desemnaţi de preşedinţii curţilor de apel, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, pentru îndeplinirea unor atribuţii specifice în cadrul puterii judecătoreşti, exercitând funcţia jurisdicţională cu care au fost învestiţi constituţional şi legal. Judecătorii delegaţi pentru executarea pedepselor nu fac parte din autorităţile publice ale căror acte le supraveghează şi controlează, astfel încât nu există raporturi de subordonare ierarhică între aceştia şi personalul de conducere al administraţiei penitenciarelor, iar măsurile dispuse de aceştia sunt obligatorii, conform legii, pentru întregul personal al penitenciarelor.Cu acelaşi prilej, Curtea a respins şi critica formulată în raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, privitoare la folosirea căilor de atac. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, legiuitorul având prin urmare libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, bineînţeles cu respectarea normelor şi principiilor consacrate de Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (4) referitoare la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, ale art. 126 alin. (6) referitoare la contenciosul administrativ şi ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală, acestea nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Vasile Aurel Ionele în Dosarul nr. 5.663/175/2010 al Judecătoriei Aiud.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x