DECIZIE Nr. 24*) din 14 martie 1994

1995 Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 noiembrie 1994. Victor Dan Zlatescu – preşedinteIon Filipescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 – 229 din Codul penal, ridicată de inculpata Nicola Nina Bebi în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3.102/1993 al Judecătoriei Tulcea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 9 martie 1994, în prezenta procurorului şi a părţii vătămate – Grupul şcolar de industrie alimentara Tulcea -, în lipsa inculpatei Nicola Nina Bebi, legal citata, şi consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 14 martie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului retine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 211/P/1993 al Procuraturii Locale Tulcea, Nicola Nina Bebi a fost trimisa în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 – 229 din Codul penal. La termenul de judecată din 15 iunie 1993, inculpata a ridicat în faţa Judecătoriei Tulcea, în Dosarul nr. 3102/1993, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal, care reglementează infracţiunile contra avutului obştesc, cu motivarea ca diferentierea de regim sanctionator între proprietatea publică şi privată prevăzută de Codul penal nu mai este compatibila cu prevederile Constituţiei, care apara în mod egal cele doua forme de proprietate. Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 15 iunie 1993, sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei ridicate, exprimind opinia ca aceasta este intemeiata. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost solicitate, potrivit Legii nr. 47/1992, puncte de vedere celor două camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul contesta competenţa Curţii Constituţionale, considerind ca este o problemă de interpretare ce revine instanţelor judecătoreşti, iar pe fond susţine ca atât noţiunea de obştesc, folosită de art. 145 din Codul penal, cît şi categoria juridică de avut obştesc au o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietăţii publice. De altfel, considera ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 7 iulie 1993, prin soluţia formulată, pune capăt opiniilor în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului penal privind avutul obştesc. Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului şi ale părţii vătămate, dispoziţiile art. 215 – 229 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine: În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 3 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Problema supusă controlului de constituţionalitate priveşte dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului public, dar, în cauza, inculpata a fost trimisa în judecata pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 229 din Codul penal. Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă ca, în cauza, excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai dispoziţiile art. 229 din Codul penal pentru care inculpata Nicola Nina Bebi a fost trimisa în judecata şi numai cu privire la aceasta Curtea Constituţională urmează a se pronunţa. Dispoziţiile art. 229 din Codul penal referitoare la avutul obştesc, în contextul prevederilor constituţionale despre proprietate, sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, art. 229 din Codul penal urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri de formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, obligatorie pentru completele de judecată. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Plenul Curţii Constituţionale a avut în vedere considerentele ce urmează. Cît priveşte constituţionalitatea prevederilor Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, s-a constatat ca noţiunea de avut obştesc nu se confunda cu noţiunea de proprietate, atât timp cît desemnează un interes general al societăţii şi vizează proprietatea publică. Art. 135 alin. (2) din Constituţie consacra doua forme de proprietate, şi anume, publică şi privată, iar proprietatea publică, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi regimul juridic aplicabil acestora sunt stabilite la alin. (4) şi (5) ale art. 135 din Constituţie, ele putind fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, potrivit condiţiilor stabilite de lege. Referitor la proprietatea privată, art. 41 alin. (2) din Constituţie stipulează ca aceasta este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular, care poate fi statul, persoane fizice sau juridice, ca de pilda societăţile comerciale şi regiile autonome. Prin urmare, în patrimoniul unei regii autonome se pot afla două categorii de bunuri: a) bunuri proprietate publică, în privinta cărora regia are un drept de administrare, drept real, şi b) bunuri proprietate privată, în privinta cărora regia are un drept de proprietate. Se subintelege ca prevederile art. 5 şi art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, conform cărora bunurile care aparţin regiilor autonome şi societăţilor comerciale nu constituie proprietate de stat, şi ca proprietatea privată a regiei autonome sau a societăţii comerciale are ca obiect, faţă de dispoziţiile Constituţiei, numai aceste din urma bunuri. În consecinţa, faţă de dispoziţiile art. 41 şi art. 135 din Constituţie, termenul avut obştesc urmează a se aplică numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, interpretarea data de plen cu votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată, motiv pentru care urmează a admite în parte excepţia de neconstituţionalitate. În speta, calificarea tipului de proprietate al părţii vătămate – Grupul şcolar de industrie alimentara Tulcea -, respectiv calificarea bunurilor ca aparţinând domeniului public sau privat al statului, este o problemă de aplicare a legii şi deci de competenţa instanţei de judecată. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicola Nina Bebi în Dosarul nr. 3.102/1993 al Judecătoriei Tulcea şi constata ca dispoziţiile art. 229 din Codul penal sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 14 martie 1994. PREŞEDINTE,dr. Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește