DECIZIE nr. 239 din 27 decembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud în Dosarul nr. 1.534/1999 al acelei instanţe.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 decembrie 1999 şi apoi la data de 20 decembrie 1999 şi la data de 27 decembrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 16 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.534/1999, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de parchetul de pe lângă acea instanţa într-o cauza penală privind pe Elena Hanga, invinuita de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută la art. 220 din Codul penal. În motivarea excepţiei se susţine ca aceste prevederi încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, întrucât "prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se face o diferentiere neconstitutionala între protecţia posesiei unei persoane private şi cea a statului", atunci când se prevede că, "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate…". Dispoziţia legală atacată contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, "care asigura o egala ocrotire a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi a proprietăţii private a statului".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ce se referă la "o norma procedurala în contextul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie" este intemeiata. Sintagma "exceptând cazurile în care bunul este în întregime sau în parte al statului", cuprinsă în dispoziţia legală criticata, se regaseste în Codul penal şi în "conţinutul altor texte incriminatoare (de pilda, art. 214 care se referă la infracţiunea de gestiune frauduloasă şi art. 217 privitor la infracţiunea de distrugere), fiind sistematizate la Titlul III Infracţiuni contra patrimoniului". Se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 177/1998, prin care s-a stabilit ca sintagma menţionată, cuprinsă şi în "art. 213 alin. 2 din Codul penal (în contextul infracţiunii de abuz de încredere), este neconstitutionala. Instanţa constituţională a reţinut ca în speta, în privinta bunurilor ce alcătuiesc obiectul proprietăţii private s-a prevăzut un regim juridic diferenţiat sub aspectul instituţiei plângerii prealabile, ceea ce înseamnă ca, dacă bunul face parte din proprietatea publică a statului, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, măsura nemaifiind condiţionată de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate", ca în cazul în care partea vătămată este alt subiect de drept decât statul, şi anume o persoană fizica sau o persoană juridică de drept privat. Aceasta soluţie legislativă este contrară dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Se susţine în continuare ca şi în privinta excepţiei de neconstituţionalitate ce vizează prevederile art. 220 alin. 4 din Codul penal soluţia trebuie să fie aceeaşi, pentru identitate de ratiune, "întrucât şi în acest caz statul – în calitate de persoana vătămată, ca urmare a unei tulburări de posesie comise asupra unui imobil aflat în proprietatea sa privată – este scutit de recursul la instituţia plângerii prealabile, situandu-se, sub acest aspect, pe o poziţie procesuala mai confortabila comparativ cu alţi titulari ai dreptului de proprietate privată".Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinţa plângerii prealabile a persoanei vătămate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului duc la o diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecte de drept. Astfel dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietăţii private prin lege, indiferent dacă aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice, şi, implicit, interzice ca legea penală sa conţină reglementări distincte cu privire la ocrotirea proprietăţii private". În motivarea punctului sau de vedere Guvernul invoca jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. 2 şi, respectiv, ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, texte având conţinut asemănător, şi s-a statuat ca punerea în mişcare a acţiunii penale în temeiul acestor articole din Codul penal "se poate face doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu numai atunci când bunul aparţine persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat, ci şi atunci când bunul este în întregime sau în parte proprietatea privată a statului".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."În motivarea excepţiei Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".Curtea Constituţională a soluţionat anterior o excepţie de neconstituţionalitate care privea textul art. 220 din Codul penal, respingând-o prin Decizia nr. 124 din 21 mai 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 714 din 19 decembrie 1997. Este de observat faptul ca aceasta excepţie a avut ca obiect conţinutul incriminator al textului – tulburarea de posesie – care, în opinia autorilor de atunci ai excepţiei, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Sub acest aspect Curtea nu a reţinut nici un motiv de neconstituţionalitate şi a respins excepţia, considerând ca incriminarea tulburării de posesie constituie expresia voinţei legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, proprietatea privată.Pe de altă parte, în ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor alin. 4 al art. 220 din Codul penal în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, constatandu-se ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstitutionala. Cu acel prilej, în motivarea deciziei s-a arătat:a) Dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penală diferita, dacă imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege menţionat prevede că acţiunea penală urmează să fie pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, afară de cazul în care "acesta este în întregime sau în parte al statului", caz în care urmează să fie pusă în mişcare din oficiu. … b) Valoarea socială explicit apărată prin dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia paşnică şi netulburata a unui imobil. În consecinţa, pentru existenta infracţiunii nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata, ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului. … c) Prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea unuia dintre titularii dreptului de proprietate privată. Asa fiind, aceste reglementări care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnică şi netulburata a unui imobil), în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica), încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietăţii private, indiferent de titular. … d) Textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identică celor adoptate prin deciziile menţionate. … Faţa de cele arătate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Curtea retine însă ca în speta aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data de 16 iunie 1999, când s-a pronunţat de către instanţa de judecată încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, la acea data excepţia de neconstituţionalitate era admisibilă, devenind inadmisibila ulterior.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud în Dosarul nr. 1.534/1999 al acelei instanţe, constatând ca excepţia a devenit inadmisibila.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 decembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește