Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 2 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Garda Civilă – Patrulă, Pază, Protecţie” – S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.159/COM/2006 al Tribunalului Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.159/COM/2006, Tribunalului Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Garda Civilă – Patrulă, Pază, Protecţie” – S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16, 20, 21, 24, 30, 51, 53 şi 126 din Constituţie, fără a arăta în ce mod.Tribunalul Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, acestea nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv de a dovedi netemeinicia pretenţiilor părţii adverse. De asemenea, arată că dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16, 20, 30, 51 şi 126 din Constituţie, arată că acestea nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitatea îl constituie dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:(…) b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 30 referitoare la libertatea de exprimare, art. 51 referitoare la dreptul de petiţionare, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece acestea se aplică fără discriminare tuturor subiectelor de drept la care se referă, şi anume tuturor societăţilor comerciale care nu au depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei face abstracţie de dispoziţiile alin. (5) al art. 237, care prevăd că, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare. Astfel, nu se înlătură posibilitatea persoanelor care dovedesc un interes de a se adresa justiţiei şi de a se prevala de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, de a produce probe în apărare, inclusiv de a dovedi netemeinicia hotărârii tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea societăţii comerciale.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Faţă de invocarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu a indicat prevederile internaţionale considerate a fi încălcate de dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, astfel că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.De asemenea, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30, 51 şi 126 din Constituţie, acestea nu au incidenţă în cauza dedusă judecăţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Garda Civilă – Patrulă, Pază, Protecţie” – S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.159/COM/2006 al Tribunalului Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––