DECIZIE nr. 238 din 10 mai 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Băncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierea din 25 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.070/P/2004, Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Băncianu în cadrul judecării apelului penal declarat împotriva Sentinţei nr. 568 din 9 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 10 la 12 ani.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţia legală criticată contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 125, care reglementează statutul judecătorilor, precum şi celor ale art. 126, privind instanţele judecătoreşti. Se susţine că textul criticat instituie un regim discriminatoriu pentru destinatarii legii penale care săvârşesc infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. În opinia autorului excepţiei, ceea ce trebuie să primeze nu este pedeapsa prevăzută de lege, ci aceea stabilită de judecător în funcţie de pericolul social concret al faptei, de persoana făptuitorului şi de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute de Codul penal. Or, pentru a proceda la o justă individualizare a pedepsei, judecătorul trebuie în mod necesar să aibă la îndemână şi controlul suveran asupra modalităţilor de executare a acesteia. Atâta timp cât capacitatea judecătorului de a proceda la individualizarea pedepsei este îngrădită de limitări în abstracto venind din partea legiuitorului, se produce o iremediabilă contradicţie între scopul represiunii penale şi capacitatea actului de justiţie de a realiza acest scop, fiind astfel încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală, privind înfăptuirea justiţiei.Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul atacat nu contravine art. 16 din Constituţie, deoarece nu se încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi cuprinse în art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, iar egalitatea între cetăţeni nu presupune o identitate de tratament juridic. Nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 124 din Constituţie, deoarece regimul executării pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care legiuitorul este singurul îndreptăţit să o soluţioneze, individualizarea judiciară a pedepsei făcându-se în mod obligatoriu în cadrul individualizării legale. De asemenea, apreciază că dispoziţiile constituţionale ale art. 125 şi 126 nu au incidenţă în cauză.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens arată că limitarea legală a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu încalcă sub nici un aspect principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Se apreciază că regimul executării pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care organul legislativ este abilitat să o soluţioneze în funcţie de împrejurările concrete existente la un anumit moment. Prin textul de lege criticat s-a urmărit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 125 şi 126 din Constituţie, invocate de asemenea în motivarea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani."Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 125, care reglementează statutul judecătorilor, precum şi cele ale art. 126, privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că art. 86^1 alin. 3 din Codul penal reglementează limitativ cazurile în care nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aceste cazuri privesc infracţiunile "intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2". În teza a doua a alin. 3 al art. 86^1 legiuitorul a prevăzut o excepţie de la cazurile menţionate mai sus, şi anume: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani." Prin aceste reglementări legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei constând în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în sensul că aceasta nu mai poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârşit cu intenţie infracţiunile menţionate în textul de lege. Legiuitorul a exclus astfel de la beneficiul măsurii prevăzute în art. 86^1 alin. 3 din Codul penal pe acei infractori care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave sau infracţiunile de violenţă prevăzute în art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate a anumitor categorii de condamnaţi.Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, dintre care menţionăm: Decizia nr. 116 din 15 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 iulie 2000, Decizia nr. 131 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, precum şi Decizia nr. 240 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004. Curtea Constituţională a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile de lege în discuţie, subliniind că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este creată de legiuitor şi pusă la dispoziţia instanţei ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ea conferă inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de această măsură. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a acestei măsuri, respectiv să excludă de la această măsură persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţă care vădesc o periculozitate aparte a infractorului.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, prin Decizia nr. 240 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, Curtea Constituţională a statuat că, „deşi prin prevederile […] art. 86^1 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării sub supraveghere nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. În această situaţie este evident că regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit să o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalităţii. Prin măsurile instituite în condiţiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă reglementarea unei astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui”.În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", Curtea a reţinut, prin decizia menţionată mai sus, că acestea trebuie corelate cu dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii" şi "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Din această perspectivă, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia judecătorul ar trebui să facă o individualizare a modului de executare a pedepsei, fără limitările în abstracto impuse de lege, apare ca neîntemeiată. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a acestor măsuri, respectiv să excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţă care vădesc o periculozitate aparte a infractorului.Aceste argumente care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal faţă de art. 125 privind "Statutul judecătorilor" şi art. 126 referitor la "Instanţele judecătoreşti" din Legea fundamentală, se constată că acestea nu au relevanţă în cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂîn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Băncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește