DECIZIE nr. 237 din 8 aprilie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina Ioana Kuglay.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 139 alin. (3) teza finală și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Babiuc Constantin-Gavril în Dosarul nr. 1.262/33/2014 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.258D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de către partea Colibaba Petru Pavel prin care se solicită Curții să pronunțe o hotărâre dreaptă și reală. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Având cuvântul, doamna Irina Ioana Kuglay pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală, cu referire la Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate având același obiect. Cât privește excepția de neconstituționalitate a art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală solicită respingerea ca inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu cauza. În speța în care s-a ridicat excepția, autorul este nemulțumit de modul în care au fost administrate în cauză probele rezultând din supravegherea tehnică încuviințate în temeiul Legii siguranței naționale, prin urmare nu în cadrul altui dosar penal așa cum prevăd dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, ci în baza Legii nr. 51/1991. În speță, la data la care s-a formulat critica era incident doar art. 139 alin. (3) teza finală, care a fost deja declarat neconstituțional, iar nu și art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevede o cu totul altă ipoteză, care nu este incidentă în cauză. De altfel, așa a constatat și instanța de cameră preliminară, că art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu e incident în cauză și nu l-a analizat când a examinat probele administrate în baza Legii nr. 51/1991. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale în materie, care statuează fără echivoc că sunt incompatibile cele două categorii de norme, și anume art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală și cele din Legea nr. 51/1991, sens în care se face referire la Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020 și Decizia nr. 372 din 28 mai 2019. Menționează că din excepție și din încheierea de sesizare nu rezultă toate aceste informații, respectiv care erau în speță interceptările care s-au folosit împotriva autorului excepției și au fost criticate în cameră preliminară, de aceea a procedat la scoaterea din dosarul electronic a încheierii în întregime care examinează mijloacele de probă rezultate din înregistrări, urmând a fi depuse la dosarul cauzei pentru a demonstra că nu au fost criticate înregistrări efectuate în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală și deci acest text este inaplicabil în cauză, iar excepția este inadmisibilă. Cât privește art. 97 alin. (2) lit. f), se solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, prin raportare, în principal, la argumentele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 809 din 7 decembrie 2017. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 25 aprilie 2019, având ca parte integrantă Încheierea din 21 aprilie 2016, ambele pronunțate în Dosarul nr. 1.262/33/2014, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 139 alin. (3) teza finală și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Babiuc Constantin-Gavril în procedura camerei preliminare. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, în fapt, prin Rechizitoriul emis de către procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Ca urmare a punerii în executare a unui mandat de siguranță națională, ofițerii din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) au întocmit zeci de note de redare în cuprinsul cărora au transcris convorbirile purtate de inculpat cu diverse persoane. Prin urmare, cu toate că interceptarea și înregistrarea audio-foto-video a comunicațiilor inculpatului nu a fost autorizată în baza art. 139 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, procurorul a utilizat notele de redare și înregistrările efectuate de către ofițerii SRI în cadrul prezentului proces penal, profitând de caracterul abstract și extrem de vag al dispozițiilor criticate. Rezultă, așadar, în opinia autorului excepției, că aceste texte sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, oferind posibilitatea utilizării în cadrul procesului penal, în mod arbitrar, a oricăror alte înregistrări cu singura condiție de a nu fi interzise de lege (fără ca, în realitate, legea să precizeze care sunt înregistrările interzise), ceea ce încalcă în mod flagrant dispozițiile constituționale invocate. … 6.Se motivează că metodele speciale de supraveghere tehnică trebuie supuse unor condiții stricte, datorită limitelor pe care acestea le impun, prin natura lor, drepturilor și libertăților persoanei, în special dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului, a corespondenței și a libertății de gândire și de exprimare. Mai mult, în ceea ce privește materia supravegherii tehnice, cerința ca proba să fie obținută în mod legal trebuie analizată în cel mai înalt grad în raport cu toate dispozițiile legale care definesc regimul juridic al supravegherii tehnice, începând cu cele referitoare la condițiile de fond și de formă ale emiterii mandatului de supraveghere și continuând cu cele referitoare la procedura de punere în executare, de certificare pentru autenticitate, de consemnare a activităților de supraveghere tehnică și de conservare a materialelor rezultate din supravegherea tehnică. Contrar acestor exigențe, din cuprinsul textelor legale criticate rezultă că singura condiție de admisibilitate a oricăror alte mijloace de probă sau înregistrări este aceea ca legea să nu conțină o dispoziție expresă de interdicție a lor, indiferent de organul de stat sau persoana care le-a realizat sau de modul în care au fost efectuate. … 7.În absența unor dispoziții legale care să interzică în mod expres anumite tipuri de înregistrări și fără a exista criterii stricte, există riscul real ca orice înregistrare să treacă de examenul de admisibilitate, indiferent de felul acesteia și de modurile de efectuare, ceea ce echivalează cu o ingerință gravă în viața privată a persoanei. Altfel spus, prin utilizarea unor dispoziții legale lipsite de previzibilitate și claritate, așa cum este și cazul textelor criticate prin prezenta excepție, orice înregistrare poate fi adusă din sfera ilicitului în sfera licitului pentru a putea fi folosită în procesul penal. Or, dispozițiile legale care permit utilizarea oricăror alte înregistrări în cadrul procesului penal ar trebui să răspundă voinței de a legifera într-o manieră strictă și precisă cadrul legal care permite utilizarea unor procedee probatorii care prin natura lor sunt atentatorii la drepturile și libertățile persoanei. … 8.Se invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Lambert împotriva Franței din 24 august 1998, Matheron împotriva Franței din 29 martie 2005, Bellet împotriva Franței din 4 decembrie 1995 și Peltier împotriva Franței din 21 mai 2002, citate de F. Desportes, L. Lazerges-Cousquer, Traite de procedure penale, Ed. Economica, Paris, 2013, p. 17, Cauza Bozano împotriva Franței din 18 decembrie 1986, Cauza Kruslin împotriva Franței din 24 aprilie 1990), arătându-se că lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor legale criticate, în privința mijloacelor de probă sau a înregistrărilor care sunt interzise de lege, nu face altceva decât să încalce în mod flagrant drepturile și libertățile persoanei, în condițiile în care pot fi utilizate în cadrul procesului penal mijloace de probă obținute ca urmare a punerii în executare a unor activități specifice de supraveghere tehnică de către organe specializate ale statului (în speță de către SRI), în afara oricărui cadru procesual penal și fără a exista vreun act de sesizare al organelor de urmărire penală. La fel s-a întâmplat și în ceea ce îl privește pe inculpat, în condițiile în care, în lipsa unor dispoziții legale clare, precise și previzibile care să menționeze expres care sunt înregistrările ce nu pot fi utilizate ca mijloace de probă în procesul penal, procurorul a utilizat, în prezentul dosar penal, ca mijloace de probă, înregistrările rezultate în urma punerii în executare de către SRI a mandatului de siguranță națională emis pe numele său, deși nu a fost cercetat penal și nici trimis în judecată pentru vreo infracțiune care să poată fi catalogată drept amenințare la adresa securității naționale a României. … 9.Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 , pentru a susține ideea că SRI nu are atribuții de cercetare penală, lipsindu-i legitimitatea procesuală de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică emise de către judecătorul de drepturi și libertăți, motiv pentru care sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală „apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor” (paragraful 38). Se arată că situația este asemănătoare și în privința sintagmei cuprinse în art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală „orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege”, precum și în ceea ce privește teza finală a art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”, întrucât cele două texte legale sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, neoferind subiecților posibilitatea de a cunoaște în concret care sunt mijloacele de probă sau înregistrările care sunt interzise de lege și care nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, dar nici legile concrete care prevăd astfel de interdicții. … 10.În ceea ce privește dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevăd posibilitatea utilizării și într-o altă cauză penală a materialului probator rezultat din supravegherea tehnică, se relevă intenția legiuitorului de a scoate activitățile de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică din sfera de incidență a condițiilor stricte, derogatorii și de a le transpune în câmpul procedurii de drept comun. Din cuprinsul acestui text legal rezultă doar două condiții ce trebuie îndeplinite pentru a putea utiliza și în altă cauză penală materialul probator rezultat din supravegherea tehnică, și anume ca aceste date și informații obținute să fie concludente și utile, precum și să privească pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute expres în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așa fiind, art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală își găsește aplicabilitatea, iar organele de urmărire penală vor putea folosi în alte cauze datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, indiferent dacă metodele speciale de supraveghere tehnică au fost sau nu autorizate cu respectarea deplină a tuturor condițiilor legale, au dat sau nu rezultate în cauza în care au fost autorizate sau dacă privesc sau nu obiectul acelei cauze. … 11.Se solicită să se observe că dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală înregistrează un drastic regres în condițiile în care se permite folosirea materialului informativ obținut din supraveghere și în alte cauze penale, fără nicio restricție, chiar și în situația în care nu ar fi îndeplinite condițiile de fond pentru a se putea dispune supravegherea tehnică, în temeiul art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 12.Potrivit autorului excepției, neconstituționalitatea art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală rezultă și din împrejurarea că forma actuală a textului legal nu permite amestecul niciunui alt organ judiciar în puterea de decizie a procurorului, titularul exclusiv al fazei de urmărire penală, de a folosi extensiv datele și informațiile rezultate din măsurile de supraveghere tehnică autorizate într-o altă cauză penală. În acest sens, este absolut necesar ca, prin raportare la caracterul intruziv al unei astfel de măsuri de extindere a efectelor supravegherii tehnice în altă cauză penală, această măsură să fie reglementată printr-o procedură excepțională, clară și previzibilă, și care să conțină minime garanții pentru asigurarea unui proces echitabil și excluderea oricărei posibilități a organelor de urmărire penală de a folosi, în mod arbitrar, astfel de date. Prin urmare, în condițiile în care măsurile de supraveghere tehnică atentează în mod particular la drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, procedura de utilizare a datelor rezultate din supravegherea tehnică și într-o altă cauză penală nu trebuie exceptată de la condițiile de formă și implicit de la autorizarea sa de către judecătorul de drepturi și libertăți, care să sancționeze orice abuz din partea organelor de urmărire penală și să garanteze că folosirea acestor date rezultate din supravegherea tehnică este necesară și proporțională cu atingerile aduse drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei. Având în vedere gradul de coerciție pe care îl implică folosirea datelor și informațiilor obținute în urma supravegherii tehnice și într-o altă cauză penală se consideră că reglementarea doar a unui control a posteriori de legalitate în camera preliminară nu este suficient și nu garantează pe deplin dreptul la un proces echitabil, sens în care se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Matheron împotriva Franței din 29 martie 2005, paragrafele 41-43; Cauza M.N. și alții împotriva San Marino din 7 iulie 2015, paragraful 73; Cauza Pruteanu împotriva României din 3 februarie 2015, paragraful 49; Cauza Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova împotriva Portugaliei din 1 decembrie 2015, paragraful 55). … 13.Așa fiind, se solicită să se constate că maniera în care legiuitorul român a înțeles să reglementeze mijloacele de probă care pot fi utilizate în procesul penal este vădit lacunară și nu oferă minimele garanții împotriva arbitrarului, lăsând la aprecierea discreționară a organelor de urmărire penală posibilitatea de a utiliza sau nu un mijloc de probă în cadrul procesului penal, fapt ce încalcă în mod flagrant dispozițiile constituționale amintite anterior, principiul legalității procesului penal, precum și dreptul persoanei la un proces echitabil, garantat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. … 14.Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori arată, în prealabil, că instanța constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii care au influențat în mod inevitabil procedura camerei preliminare, dar și cu privire la mai multe texte legale din cuprinsul noilor coduri penale și procesual penale criticate ca fiind lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, subliniind, în mod constant, obligația legiuitorului de a edicta norme clare, precise și previzibile. În același sens a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, analizând metodele speciale secrete de urmărire, cum este și cazul înregistrării convorbirilor, instanța europeană a statuat că "legea trebuie să folosească termeni suficient de clari pentru a le indica persoanelor, de o manieră satisfăcătoare, circumstanțele și condițiile în care abilitează autoritățile publice să ia astfel de măsuri secrete" (Cauza Dumitru Popescu împotriva României nr. 2 din 26 aprilie 2007). Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară „achiesează motivelor pertinente expuse în memoriul depus la dosar de către avocatul ales al inculpatului Babiuc Constantin-Gavril”. … 15.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 97 alin. (2) lit. f), art. 139 alin. (3) teza finală și art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 97 – Proba și mijloacele de probă alin. (2) lit. f): „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: (…) f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.”; … – Art. 139 alin. (3) teza finală: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.”; … – Art. 142 alin. (5) – „Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).” …  … 19.În susținerea excepției se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la principiile statului de drept și al legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, precum și ale art. 11 și art. 20 alin. (2) cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost motivată, Curtea observă, mai întâi, că prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. … 21.În prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate având ca obiect art. 139 alin. (3) teza finală sunt formulate din aceeași perspectivă, vizată prin considerentele și soluția pronunțată prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, precitată. Astfel, în motivarea excepției se arată că aceasta a fost ridicată în contextul în care, ca urmare a punerii în executare a unui mandat de siguranță națională, ofițerii din cadrul Serviciului Român de Informații au întocmit zeci de note de redare în cuprinsul cărora au transcris convorbirile purtate de inculpat cu diverse persoane și că, deși interceptarea și înregistrarea audio-foto-video a comunicațiilor inculpatului nu a fost autorizată în baza art. 139 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, procurorul a utilizat notele de redare și înregistrările efectuate de către ofițerii SRI în cadrul prezentului proces penal, profitând de caracterul abstract și extrem de vag al art. 97 alin. (2) lit. f), art. 139 alin. (3) teza finală și art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. … 22.Față de soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la această excepție de neconstituționalitate, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora, „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”. Întrucât sesizarea instanței constituționale prin Încheierea Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori din 25 aprilie 2019 a fost efectuată înainte de pronunțarea Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020 și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, prezenta excepție de neconstituționalitate a art. 139 alin. (3) teza finală va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, iar soluția de admitere pronunțată de Curte va profita, deopotrivă, și prezentului autor al excepției de neconstituționalitate. … 23.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunțat, în raport cu critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 84 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 21 iulie 2020, sau Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, Curtea Constituțională a statuat că, în actuala lege procesual penală, mijloacele de probă nu sunt enumerate strict și limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deși nu sunt enumerate de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu sunt interzise de lege. Noul Cod de procedură penală are în vedere evoluțiile tehnice continue care impun o abordare flexibilă și suplă în materia probațiunii, aptă să conducă în mod eficient la aflarea adevărului în cauzele penale. Curtea a reținut însă că libertatea probelor, astfel cum este reglementată prin art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este absolută, ci subordonată principiului legalității. Astfel, actuala lege procesual penală reglementează o sancțiune specifică materiei probelor, și anume cea a excluderii probelor obținute în mod nelegal, care operează nu doar pentru probele obținute prin încălcarea legii, ci și pentru cele obținute prin încălcarea principiului loialității administrării probelor. De altfel, Curtea a observat că procedura de cameră preliminară, fază distinctă a procesului penal, are ca obiect, printre altele, verificarea legalității administrării probelor. … 24.Totodată, Curtea a reținut că orice mijloc de probă administrat în cauză, care nu este interzis prin lege, este supus "liberei aprecieri a organelor judiciare", potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărând motivat, cu trimitere la toate probele evaluate [alin. (2)], fiind necesar ca judecătorul să fie convins „dincolo de orice îndoială rezonabilă” cu privire la acuzație pentru a dispune condamnarea [alin. (3)]. … 25.În concluzie, Curtea a constatat că în procesul penal, potrivit noii legi procesual penale, sunt admise orice mijloace de probă care nu sunt oprite de lege – verificarea legalității administrării probelor constituind obiectul procedurii de cameră preliminară, urmând ca, în faza de judecată, aprecierea probelor să se realizeze în mod absolut liber de către judecător în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză – în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate. … 26.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, Curtea apreciază că soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate cu acest obiect și considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 27.În ceea ce privește art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunțat, de asemenea, respingând excepția, ca neîntemeiată. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 16 februarie 2018, Curtea a reținut că dispoziția procesual penală criticată face parte din capitolul IV cu denumirea marginală „Metode speciale de supraveghere” din titlul IV – „Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii” – din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reținut că primele două alineate ale art. 142 din Codul de procedură penală vorbesc despre punerea în executare a supravegherii tehnice, precum și despre folosirea nemijlocită a sistemelor tehnice și a unor proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor și informațiilor colectate, în realizarea activităților prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din același act normativ. Potrivit art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din același act normativ. Din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor anterior menționate rezultă că dispoziția de lege criticată are în vedere datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, privite ca procedee probatorii permise și reglementate de Codul de procedură penală. … 28.În continuare, Curtea a reținut că folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică se poate realiza și în alte cauze decât cele în care acestea au fost dispuse, doar dacă aceste cauze privesc pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Reglementarea prin textul legal menționat a infracțiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă una dintre garanțiile minime pe care legea trebuie să le prevadă pentru a fi în concordanță cu dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, precizarea, în cuprinsul textului criticat, a naturii cauzei în care pot fi folosite datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, precum și limitarea folosirii acestora la acele cauze care privesc infracțiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală reprezintă o transpunere la nivel legislativ a garanției anterior menționate (a se vedea și Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, paragraful 19, precum și Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019, paragraful 40). … 29.Mai mult, Curtea a observat că rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului constituie, potrivit art. 329 alin. (1) și art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, actul de sesizare a instanței de judecată. Potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, în măsura în care se formulează cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice. … 30.Pentru aceleași considerente, aplicabile mutatis mutandis, nu pot fi reținute criticile formulate în prezenta cauză, potrivit cărora "simpla referire la infracțiunile limitativ prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este suficientă pentru a elimina riscul utilizării datelor rezultate din supravegherea tehnică în mod abuziv, în detrimentul drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei”, folosirea materialului informativ obținut din supraveghere și în alte cauze penale s-ar face „fără nicio restricție”, respectiv cele în sensul că puterea de decizie a procurorului ar scăpa controlului oricărui „organ judiciar” (a se vedea fila 7 din motivarea excepției de neconstituționalitate). … 31.Astfel, așa cum instanța constituțională a evidențiat în aceeași jurisprudență, măsurile dispuse de procuror, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală fac obiectul examinării judecătorului, în procedura de camera preliminară. Potrivit jurisprudenței precitate, folosirea, în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, a datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică nu împiedică judecătorul de cameră preliminară, din cauza în care acestea sunt transferate, să verifice legalitatea dispunerii/autorizării măsurii și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, atât în urma formulării unor cereri și excepții de către inculpat, cât și din oficiu. Or, constatarea nelegalității mijlocului de probă și/sau a procedeului probatoriu determină nelegalitatea probei, cu consecința excluderii ei din procesul penal. … 32.Pot fi reținute, deopotrivă, cu referire la garanțiile cu caracter general referitoare la contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice, soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017. Prin decizia respectivă, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională. … 33.Cu acel prilej, Curtea a făcut referire la statuările cu valoare de principiu cuprinse în jurisprudența sa, potrivit cărora, ori de câte ori se aduce o atingere unui interes legitim al unei persoane, această persoană trebuie să aibă posibilitatea să se poată adresa instanței cu o acțiune în care să pună în discuție încălcarea astfel suferită și să obțină, dacă este cazul, reparația corespunzătoare, chiar dacă, în unele cazuri, acțiunea exercitată îmbracă forma unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești (paragraful 59). Procedând, în continuare, la analiza dispozițiilor constituționale și convenționale și a jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a concluzionat că, în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerință în viața privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviințării și punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum și a modalităților de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispozițiile art. 142-144 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, controlul a posteriori în materie trebuie să se refere la analiza legalității măsurii supravegherii tehnice, indiferent dacă această verificare se realizează în cadrul procesului penal sau independent de acesta. Curtea a apreciat că existența unui control a posteriori ce are în vedere aceste aspecte se constituie într-o garanție a dreptului la viață privată, care conturează și, în final, pe lângă celelalte elemente necesare și recunoscute la nivel constituțional și convențional, determină existența proporționalității între măsura dispusă și scopul urmărit de aceasta, precum și necesitatea acesteia într-o societate democratică (paragrafele 63 și 64). … 34.Totodată, Curtea a reținut că, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalității măsurii supravegherii tehnice este circumstanțiată de legiuitor numai în ceea ce privește persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum și în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluționează plângerea împotriva soluției de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Astfel, Curtea constată că reglementarea expresă a modalității de contestare a legalității măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanță de judecată care să poată analiza acest aspect. Așa fiind, Curtea a observat că inclusiv petenții din dosarul în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, neavând nicio calitate în dosarul penal în care au fost autorizate măsurile de supraveghere tehnică, nu s-au putut adresa instanței de judecată în cadrul unui recurs efectiv pentru a fi analizată legalitatea măsurii dispuse (paragraful 66). … 35.Așa fiind, Curtea a constatat că dispozițiile constituționale și convenționale amintite, precum și jurisprudența instanței de contencios constituțional și a celei europene impun o obligație pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui "recurs efectiv" care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor și a libertăților fundamentale. Curtea apreciază că absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie o încălcare a acestei obligații, deci a dispozițiilor constituționale ale art. 21 și a celor convenționale ale art. 13. Or, în ceea ce privește persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică, altele decât inculpatul, statul nu și-a respectat obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității acestei măsuri, ceea ce a condus la constatarea încălcării prevederilor art. 26 și 53 din Constituție, precum și a celor ale art. 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (paragraful 68).  … 36.În continuare, în ceea ce privește criteriile în funcție de care se evaluează legalitatea măsurii de supraveghere și remediile pe care legea trebuie să le pună la dispoziția persoanelor împotriva cărora au fost dispuse măsurile de supraveghere tehnică, Curtea a constatat că, în analiza respectării garanțiilor dreptului la viață privată, prevăzute de art. 8 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are în vedere, pe lângă aspecte referitoare la definirea categoriilor de persoane care pot fi supuse măsurilor de supraveghere tehnică, natura infracțiunilor (tipurile de infracțiuni), durata de executare a măsurii, procedura de autorizare a măsurii, condițiile de întocmire a procesului-verbal de sinteză a conversațiilor interceptate (procedeele de transcriere), măsurile de precauție pentru a comunica înregistrările intacte și complete pentru a putea fi supuse controlului judecătoresc și aspectele ce țin de circumstanțele în care aceste interceptări pot sau trebuie să fie distruse (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunțată în Cauza Huvig împotriva Franței, paragraful 34; Hotărârea din 18 februarie 2003, pronunțată în Cauza Prado Bugallo împotriva Spaniei, paragraful 30; Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunțată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, paragraful 231). Instanța europeană a reținut încălcarea prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în măsura în care dispozițiile incidente nu conțineau reglementări relative la distrugerea datelor interceptate (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Liberty și alții împotriva Marii Britanii, paragraful 69; Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunțată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, paragraful 302). Având în vedere aceste elemente esențiale sub aspectul protecției dreptului constituțional la viață privată, Curtea a constatat că, pe lângă obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității măsurii supravegherii tehnice, legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii datelor interceptate prin punerea în executare a măsurii contestate. În concluzie, Curtea a constatat că, în materia protecției dreptului constituțional la viață privată, legiuitorul are obligația de a reglementa o cale de atac efectivă, care să permită persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică să obțină repararea apropriată a urmărilor încălcării contestate, sens în care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată (paragrafele 70, 71 și 73). … 37.Având în vedere soluția și considerentele menționate, rezultă că, în prezent, există temeiul legal pentru contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat. … 38.Ca urmare, față de toate aceste considerente, rezultă că este asigurat cadrul legislativ necesar pentru respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil. … 39.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin același text de lege, a dispozițiilor art. 53 din Constituție, referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, Curtea constată că, prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, Curtea a reținut că dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală au un conținut identic cu cele ale art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, statuând că argumentele reținute referitor la constituționalitatea dispozițiilor din vechea reglementare sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. Curtea a mai reținut, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, că dreptul referitor la secretul corespondenței nu este absolut, putând fi restrâns din rațiuni impuse într-o societate democratică de necesitatea protejării securității naționale, desfășurării instrucției penale, prevenirii acestora din urmă și alte asemenea imperative publice. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme […] și sunt garantate”. Apărarea eficientă a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri și în condiții riguros reglementate, restrângerea chiar și a exercițiului unor drepturi și al unor libertăți fundamentale. … 40.Astfel, întrucât reglementarea restrângerii exercițiului unor drepturi fundamentale se realizează, în detaliu, prin capitolul IV al titlului IV din Codul de procedură penală, care, ca natură juridică, este o lege, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția constituțională a restrângerii „numai prin lege”. Curtea a reținut că este îndeplinită și condiția ca restrângerea exercițiului dreptului să fie impusă pentru „desfășurarea instrucției penale”, deoarece dispozițiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală; măsura este proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii; probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. În ceea ce privește condiția proporționalității, Curtea a constatat că aceasta este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanța valorilor apărate împotriva infracțiunilor, iar faptul că însăși existența dreptului sau a libertății nu este atinsă rezultă din dispozițiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevăd expres și limitativ infracțiunile pentru care se poate dispune măsura supravegherii tehnice, precum și din dispozițiile art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate, în temeiul art. 144 din Codul de procedură penală. În acest context, Curtea a constatat că legislația procesual penală reglementează inclusiv elementele pe care încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și mandatul trebuie să le cuprindă [art. 140 alin. (5)]; punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (art. 142); consemnarea activităților de supraveghere tehnică (art. 143); conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică (art. 146). … 41.Prin urmare, Curtea a observat că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică, instituind proceduri de natură să confere suficiente garanții împotriva arbitrarului organelor de urmărire penală (paragraful 38 din Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017). Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine jurisprudența Curții Constituționale. … 42.În ceea ce privește modul concret în care au fost aplicate dispozițiile criticate în cauză, acesta nu poate fi examinat de Curtea Constituțională, întrucât excedează competenței sale, fiind de competența instanțelor judecătorești chemate să interpreteze și să aplice întregul ansamblu normativ incident în cauză, cu luarea în considerare deopotrivă a dispozițiilor legale și a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în materia metodelor speciale de supraveghere sau de cercetare. … 43.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Babiuc Constantin-Gavril în Dosarul nr. 1.262/33/2014 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 2.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește