Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 2 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Legato” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 13.427/215/2007 al Judecătoriei Craiova.La apelul nominal se constată lipsa părţilorκ faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, indicând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii în materie, de exemplu Decizia nr. 14/2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 13.427/215/2007, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Legato" – S.R.L. din Galaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 contravin principiilor concurenţei loiale şi libertăţii comerţului, consacrate de art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece „instituie un monopol al agenţilor economici specializaţi şi autorizaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale reciclabile”. Aceasta deoarece, în lipsa unei obligaţii exprese prevăzute în actul normativ criticat relativă la practicarea anumitor preţuri şi tarife minimale sau maximale, ei pot practica şi impune agenţilor economici propriile preţuri, fără a lăsa agentului economic deţinător de deşeuri o „variantă alternativă”. Totodată, nu este prevăzută nici obligaţia agenţilor economici specializaţi şi autorizaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale reciclabile „de a prelua efectiv deşeurile industriale de la cei care le deţin, astfel încât aceştia pot refuza să negocieze cu anumiţi furnizori de deşeuri industriale”. În plus, ordonanţa de urgenţă atacată „nu prevede nicio obligaţie în sarcina agenţilor economici care deţin deşeuri de a solicita agenţilor economici care preiau deşeurile industriale prezentarea autorizaţiilor cerute, astfel încât existenţa şi valabilitatea acestor autorizaţii nu pot fi verificate”.Judecătoria Craiova apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât, pe de o parte, prin acestea nu se instituie un monopol al agenţilor economici autorizaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale reciclabile, în condiţiile în care accesul agenţilor economici la procedura de autorizare este liber şi neîngrădit, ci stabilesc doar condiţiile în care aceşti agenţi pot desfăşura activitatea de reciclare. Pe de altă parte, se arată că argumentele autorului excepţiei nu au natura unor veritabile susţineri de neconstituţionalitate, aspectele criticate putând fi reglementate prin contractul dintre părţi.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, în argumentarea punctului său de vedere, susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate stabilesc doar condiţiile în care agenţii economici autorizaţi şi specializaţi pot desfăşura activităţi de reciclare a deşeurilor industriale, fără a contraveni, prin aceasta, principiului liberei concurenţe şi al libertăţii comerţului, ci, dimpotrivă, dându-le expresie. De asemenea, referirile autorului excepţiei cu privire la inexistenţa unor obligaţii ale acestor agenţi economici legate de practicarea unor preţuri şi tarife minimale sau maximale, precum şi publicarea unor liste cu aceste categorii de agenţi nu au valoarea unor reale critici de neconstituţionalitate, ci reprezintă aspecte ce pot fi reglementate în baza contractului dintre părţi.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 sunt constituţionale. Acestea nu numai că nu încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, invocate, ci, dimpotrivă, se conformează pe deplin principiilor libertăţii comerţului şi liberei concurenţe şi reglementează, totodată, rolul statului în garantarea dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii, respectiv a celui la un mediu sănătos, rol consacrat prin art. 34 şi 35 din Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002, având următorul conţinut:"Deţinătorii de deşeuri industriale reciclabile, persoane juridice, sunt obligaţi să asigure strângerea, sortarea şi depozitarea temporară a acestora, cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, precum şi reintroducerea lor în circuitul productiv prin: (…)c) predarea către agenţii economici specializaţi, autorizaţi pentru valorificare, a deşeurilor industriale reciclabile, pe baza documentelor de provenienţă." … Autorul excepţiei consideră că actul normativ criticat contravine prevederilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, referitoare la libertatea comerţului şi la principiul liberei concurenţe.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.Prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 49 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 28 februarie 2005, Decizia nr. 519 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 26 ianuarie 2005, precum şi Decizia nr. 506 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 20 ianuarie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001, prin prevederea autorizării pentru activitatea de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile, nu are ca obiectiv instituirea unui monopol în acest domeniu, ci garantarea existenţei unor condiţii care să preîntâmpine eventualele pericole asociate acestor activităţi; dispoziţiile criticate, prin conţinutul lor, nu au legătură cu practicile anticoncurenţiale sau cu concentrarea economică; controlul de constituţionalitate nu are ca obiect completarea ori modificarea legilor sau ordonanţelor Guvernului, astfel cum solicită autorul excepţiei cu privire la introducerea unor prevederi legale referitoare la stabilirea unor preţuri şi tarife minimale şi maximale; pe de altă parte, stabilirea unor preţuri maximale sau minimale este incompatibilă cu economia de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, consacrată de art. 135 alin. (1) din Constituţie.Întrucât faţă de cele reţinute de Curte în jurisprudenţa sa în materie nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această practică, atât soluţia, cât şi considerentele la care s-a făcut referire mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Legato” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 13.427/215/2007 al Judecătoriei Craiova.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––-