DECIZIE nr. 237 din 27 decembrie 1999

privind obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997



Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 16 decembrie 1999 cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Sesizarea a fost depusa la Senat în ziua de 16 decembrie 1999, sub semnăturile unui număr de 29 de senatori. Legea ce face obiectul sesizării de neconstituţionalitate a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 9 decembrie 1999.Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor obiectiei de neconstituţionalitate, cei 29 de senatori sunt următorii: Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Oliviu Gherman, Doru Ioan Taracila, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Petre Ninosu, Ilie Aurel Constantin, Sergiu Nicolaescu, Marin Predila, Constantin Sava, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Ştefan, Gheorghe Avram, Victor Apostolache, Vasile Vacaru, Gheorghe Dumitrascu, Virgil Popa, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Doru Gaita, Doru Laurian Badulescu, Octav Cozmanca, Dan Stelian Marin, Ion Solcanu, Ion Bold, Augustin Crecan, Costica Ciurtin şi Ion Predescu.În conformitate cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a comunicat sesizarea de neconstituţionalitate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, precizând data la care vor avea loc dezbaterile.Autorii sesizării de neconstituţionalitate solicita Curţii Constituţionale "sa declare ca neconstitutionala legea în întregime sau numai textele menţionate în sesizare, dar şi cu textele de corelare cu acestea".Legea este considerată neconstitutionala sub următoarele aspecte principale:a) Potrivit art. 1-3 din lege, cei care fac cereri de restituire primesc până la 50 ha teren agricol şi până la 10 ha teren forestier, fără a se opera reduceri la aceste suprafeţe; dacă suprafaţa nu poate fi restituită integral în natura, diferenţa se acordă în echivalent, cu titlu de despăgubiri. Autorii sesizării considera ca, întrucât persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate iniţial, în baza Legii nr. 18/1991, li s-au operat, în marea majoritate a localităţilor, reduceri la suprafaţa cuvenită, tratamentul juridic diferenţiat este discriminatoriu şi neconstitutional. În alţi termeni se considera ca foştii cooperatori (ori moştenitorii acestora) sunt supuşi unei discriminări prin aceea ca, în timp ce Legea nr. 18/1991 prevedea în textul devenit, după republicare, art. 14 [alin. (3)] posibilitatea reducerii suprafeţelor cuvenite acestora, atunci când într-o cooperativa suprafeţele destinate restituirii nu erau suficiente, noua lege nu îngăduie o asemenea reducere; asa fiind, suprafeţele prevăzute de legea în discuţie se restituie integral, de regula în natura, iar în cazuri de excepţie, prin echivalent. Acest lucru rezultă din reglementarea data prin art. 3 al legii a carei constituţionalitate este contestată. … b) Obiecţia de neconstituţionalitate are în vedere, de asemenea, art. 5 din lege, text potrivit căruia cei cărora li s-au operat reduceri de până la 5% nu beneficiază nici de intregire şi nici de despăgubiri. Or, considera autorii obiectiei, "este al doilea aspect de discriminare şi acesta este şi mai grav pentru ca loveste tocmai pe cetăţenii care se afla în mai mare nevoie, având suprafeţele de teren mai mici în proprietate. Legea este favorizanta pentru persoanele cu drepturi mai mari şi defavorizanta pentru cei cu drepturi mai reduse şi astfel evidenţiază un tratament legal diferenţiat şi discriminatoriu – în favoarea celor cu stare socială mai buna". Ar fi vorba, astfel cum se arata în sesizare, despre încălcarea art. 4 şi 16 din Constituţie. … c) O alta critica de neconstituţionalitate are în vedere textul art. 6 din lege, prin care, astfel cum considera autorii sesizării, depasindu-se domeniul reglementărilor ingaduite legii, se stabileşte, "preordinat şi indiferent de criteriile de drept şi de fapt, o ordine de preferinta legală a valabilităţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate". În argumentarea caracterului inacceptabil al unui asemenea mod de reglementare se arata ca, nefiind de domeniul legii, "este de competenţa exclusiva a justiţiei de a stabili ordinea, valabilitatea şi forta probanta a titlurilor de proprietate în concurs, pe criterii de valabilitate legală a acestora şi pe criterii ce ţin de dezmembramintele dreptului de proprietate: transcriere (prior tempore), posesie, caracterizarea posesiei, autorul de la care a fost dobândit şi titlul acestuia, buna sau reaua-credinţa etc.". Asa fiind, adauga autorii obiectiei de neconstituţionalitate, "Legea nu poate decide asupra criteriilor de fapt, ci poate numai sa reglementeze condiţiile acestora"; se mai precizează în final ca "Titlurile în concurs, asupra unuia şi aceluiaşi obiect, nu pot fi calificate sau clarificate de lege, ci numai de justiţie". … Textul art. 6 din lege, la care se referă critica de neconstituţionalitate, este următorul:"(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale şi cele judeţene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, precum şi pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.(2) Dispoziţiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum şi dispoziţiile procedurale prevăzute la art. 51-59 din aceeaşi lege se aplică în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit prezentei legi. … (3) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de doi cetăţeni, dintre care unul este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953-1959, şi cel de al doilea, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natura ambilor solicitanţi. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natura terenul persoanei care deţine actele de proprietate, iar cei care au fost improprietariti cu asemenea terenuri vor fi despăgubiţi în condiţiile legii." … d) Autorii obiectiei de neconstituţionalitate considera, de asemenea, ca art. 4 şi următoarele din lege, care au ca obiect reconstituirea drepturilor privind terenurile forestiere, exprima o conceptie care nu corespunde principiilor constituţionale de legiferare – şi anume aceea de a fi egala pentru toţi. Nu se fac precizări asupra textelor constituţionale care ar consacra aceste principii, dar se poate deduce ca este vorba despre art. 16 din legea fundamentală. … Întrucât obiecţia se referă, neîndoielnic, la chestiuni privind terenurile forestiere, autorii au în vedere art. 24 şi următoarele din lege, iar nu art. 4 şi următoarele, indicate dintr-o eroare materială.Argumentele pe care se bazează critica de constituţionalitate se referă în principal la următoarele:– în vederea reconstituirii drepturilor privind terenurile forestiere, se instituie regula ca aceasta se face pe vechile amplasamente, iar nu, ca până în prezent, pe sole şi la marginea trupului de padure. Aceasta ar putea conduce la atribuirea unor terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit vechii reguli;– reglementarea este calificată ca "discriminatorie şi privilegiată", deoarece ar îngădui imbogatirea fără temei legal a celor care primesc păduri sistematic amenajate, cu mari şi importante investiţii din fondurile publice ale statului.e) În demonstrarea neconstitutionalitatii art. 26 şi următoarele din lege, care "se ocupa de asa-zisele forme asociative precum: composesoratele, obsti de moşneni în devălmăşie, obsti de răzeşi în indiviziune, păduri graniceresti şi de moştenitori ai acestora", autorii obiectiei susţin ca prin aceasta reglementare "Legea greseste grav, permitandu-şi sa creeze aberant forme şi structuri anacronice de proprietate funciară şi care nu au nimic comun cu conceptia moderna avută în vedere de Constituţie". Tot astfel, arata autorii obiectiei, "denaturand total lucrurile, candva existente", legea "instituie fără nici un temei un drept devălmaş-indiviz de proprietate pentru cei care au un drept de folosinţă temporară şi condiţionată de domiciliu". Se mai arata, în esenta, ca asa-zisele forme asociative de care se ocupa art. 26 din lege nu sunt de fapt forme asociative, fiind iniţial constituite prin acte domneşti de autoritate sau prin hotărâri ale sfaturilor existente în epoca; în cadrul lor proprietatea era comuna, iar folosinţă era egala şi devalmasa. Se mai arata de către autorii obiectiei de neconstituţionalitate ca în cadrul asa-ziselor forme asociative proprietatea apartinea tipului de "proprietate comuna în devălmăşie, de interes colectiv, perpetua, fără drept individual de proprietate şi fără posibilitatea individualizarii personale a dreptului, pentru nici unul dintre cei cu drept de folosinţă". În acelaşi timp însă autorii sesizării arata şi ca în cadrul formelor respective "Proprietatea nu era a folositorilor, ci a autorităţii comunale pentru composesorate sau graniceri – ori a obstei localităţii, pentru celelalte". … Asemenea structuri de proprietate au corespuns, în opinia autorilor obiectiei, epocii feudale, fiind "dintotdeauna considerate ca aparţinând tipului de proprietate colectivist-socialistă al epocii anterioare; […]. Efectele urmărite atunci de astfel de forme de proprietate nu se pot regasi astăzi nici în conceptia Constituţiei României şi nici în reglementarea ei data proprietăţii".În fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevăzute de lege urmează să fie înfiinţate în chip obligatoriu; aceasta contrazice, în opinia ce sta la baza obiectiei de neconstituţionalitate, principiile înscrise în art. 37 din Constituţie, precum şi reglementarea regimului proprietăţii de către Constituţie; căci, considera autorii, "după cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de voinţa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicată, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernul au comunicat Curţii Constituţionale punctele de vedere privind sesizarea de neconstituţionalitate.În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se solicita Curţii să constate ca prevederile legii la care se referă sesizarea sunt constituţionale şi ca atare sa respingă obiecţia formulată. În sprijinul acestei opinii se susţin, în esenta, următoarele:– În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1-3 din lege, prin care s-ar încalcă art. 16 şi art. 4 alin. (2) din Constituţie, preşedintele Senatului considera ca autorii obiectiei omit faptul ca, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, cei îndreptăţiţi vor primi diferenţa ce li se cuvine, până la limita de 50 de hectare, astfel încât regimul reconstituirii dreptului este unitar şi egal pentru toţi foştii proprietari, chiar dacă unii au suferit anterior anumite reduceri.– Cu referire la dispoziţiile art. 5 din lege, este adevărat ca acestea au în vedere numai persoanele pentru care cota de reducere prevăzută la art. 14 alin. (3) din Legea fondului funciar este mai mare de 5%. Numai ca, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, doar persoanele a căror cota de reducere a depăşit procentul de 5% puteau formula o cerere de reconstituire a proprietăţii pentru suprafeţele de teren ce au constituit aceasta cota. Aceasta înseamnă ca art. 5 din legea ce constituie obiectul sesizării de neconstituţionalitate nu face decât să aplice soluţia legislativă consacrată prin art. 9 alin. (2) combinat cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Asa fiind, nu se poate constata în cadrul controlului preventiv, anterior promulgării, neconstituţionalitatea unei prevederi în vigoare. Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993.– Obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 6 din lege este inadmisibila, întrucât în sesizare nu se indica nici o prevedere constituţională care ar fi nesocotita. De altfel, pe fond – arata în continuare preşedintele Senatului "se invoca conceptia generală în domeniul respectiv, ca şi cum o asemenea conceptie ar împiedica legiuitorul sa adopte soluţii diferite, cat timp nu încalcă o prevedere constituţională".– Nu poate fi primită nici obiecţia de neconstituţionalitate privind art. 4 şi următoarele din lege, care pleacă de la opinia ca reconstituirea proprietăţii pe vechile amplasamente ar favoriza pe foştii proprietari pe ale căror terenuri s-au realizat investiţii sau care au defrisat terenurile forestiere primite anterior. Aceasta deoarece soluţia consacrată de textele criticate este rezultatul unei optiuni politice, de competenţa exclusiva a legiuitorului; aspectele cuprinse în sesizare nu sunt de constituţionalitate, ci de oportunitate.– În legătură cu formele asociative prevăzute la art. 26 din lege şi cu dreptul în indiviziune a terenurilor pe care le deţin aceste asociaţii, prevăzut la art. 28, în sesizare s-a susţinut ca reglementările respective ar încalcă dreptul de asociere (art. 37 din Constituţie), precum şi art. 49 din legea fundamentală, indiviziunea forţată reprezentând o ingradire perpetua şi nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate. Or, se arata în punctul de vedere al preşedintelui Senatului, reglementarea criticata prin sesizare asigură realizarea unui imperativ legat de prevederile cuprinse în legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar, şi anume definirea regimului juridic al terenurilor şi cel al titularilor dreptului de proprietate pentru terenurile ce fuseseră în proprietatea foştilor composesori, răzeşi şi moşneni. Pe de altă parte – arata preşedintele Senatului -, art. 37 din Constituţie se referă la asocierea în scop social-politic sau cultural, astfel cum rezultă şi din art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; în orice caz libertatea de asociere nu este contrară legiferarii formelor de realizare a acestei libertăţi. În ceea ce priveşte critica facuta în sesizare referitoare la indiviziune, în punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata ca reglementarea respectiva nu încalcă dispoziţiile art. 49 din Constituţie, indiviziunea constituind însăşi modalitatea de reconstituire a dreptului foştilor proprietari, în condiţii similare celor de care beneficiau aceştia.– În fine, în ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizării, în sensul că art. 27 din lege ar fi contrar art. 149 şi 150 din Constituţie, punctul de vedere al preşedintelui Senatului este ca – asa cum a statuat deja Curtea Constituţională prin Decizia nr. 392/1997 – trimiterea la o reglementare abrogată reprezintă un procedeu de tehnica legislativă care nu este nici ilegal şi nici neconstitutional.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata, în esenta, următoarele:– Faptul ca prin art. 1-3 din legea atacată nu se mai face referire la nici o reducere de până la 5%, potrivit art. 5 din Legea nr. 18/1991, nu atrage neconstituţionalitatea lor, dat fiind ca fiecare act normativ nou, adoptat de Parlament, îşi are scopul sau, astfel încât, dacă nu ar cuprinde diferentieri, nu şi-ar justifica existenta. Prin soluţia adoptată de noua lege s-a creat proprietarului deposedat o situaţie mai buna decât a aceluia care a fost improprietarit prin Legea nr. 18/1991.– Critica formulată cu referire la art. 4 din lege, text prin care s-a instituit regula reconstituirii "pe vechile amplasamente", nu poate fi primită, deoarece etapele reconstituirii proprietăţii cuprind, în chip firesc, mai întâi redarea terenurilor, cu respectarea configuraţiei şi a amplasamentului fiecăruia, şi, numai dacă aceasta nu este posibila, se va recurge la soluţii subsidiare – şi anume alte amplasamente ori despăgubiri băneşti. Modelul adoptat de legiuitor este – astfel cum arata preşedintele Camerei Deputaţilor recomandat şi de forurile Uniunii Europene.– În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă art. 6 din lege, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se precizează ca textul respectiv nu conţine prevederi de ordin material, ci exclusiv procedural; ca atare nu se poate susţine ca s-ar stabili criterii de drept şi de fapt, care, în opinia autorilor sesizării, ar aparţine competentei exclusive a justiţiei, iar nu domeniului legii. De altfel, norme de ordin procedural au fost cuprinse şi în legile nr. 18/1991 şi nr. 169/1997, ceea ce "nu le-a afectat conţinutul, din punct de vedere constituţional".– Faţa de faptul ca autorii sesizării, invocand art. 137 din Constituţie, critica art. 26 din lege, referitor la membrii fostelor forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, preşedintele Camerei Deputaţilor precizează ca "acest punct de vedere este eronat, deoarece actualul legiuitor nu instituie pur şi simplu vechile forme asociative, ci se referă la moştenitorii acelor forme asociative care, în lumina noii legislaţii, au dreptul la redobandirea proprietăţii devălmaşe, indivize, pe cote-părţi ideale etc.".– Nici posibilitatea reinfiintarii, în baza art. 28 din lege, a formelor asociative iniţiale, cu referire la administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere, nu poate fi considerată neconstitutionala, întrucât – considera preşedintele Camerei Deputaţilor – legiuitorul poate, printr-o reglementare specială, sa recunoască şi alte forme. Critica vizând, în cadrul sesizării de neconstituţionalitate, indiviziunea forţată şi perpetua nu este intemeiata, dat fiind ca "în cazul nostru, nu ne aflam în câmpul de aplicare a unui drept subiectiv, supus reglementării art. 728 din Codul civil, ci a unui drept recunoscut – în existenta lui – numai colectivităţii".– În fine, se arata în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia art. 27 din lege face trimitere la reglementări abrogate şi contravine astfel prevederilor art. 149 şi 150 din Constituţia României. Aceasta "deoarece, pe de o parte, art. 149 se referă numai la abrogarea Constituţiei din 1965, nu la «legislaţia statului român în perioada anilor 1921-1940», asa cum s-a exprimat legiuitorul în articolul atacat, iar pe de altă parte, art. 150 alin. (1) statorniceste ca «Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii»". Or, se arata în concluzie, dreptul de proprietate, indiferent de titularul sau ori de forma în care este exprimat, este deopotrivă garantat, iar proprietatea asupra bunului, deopotrivă ocrotită.În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale Guvernul apreciază ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere, în esenta, următoarele considerente:– Referirea la încălcarea, prin legea ce face obiectul sesizării, a art. 4 alin. (2), respectiv a art. 16 din Constituţie, nu este intemeiata, dat fiind ca "Egalitatea între cetăţeni, respectiv egalitatea în drepturi a acestora, nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate". Iar "faptul ca, în considerarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective".– În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de asociere prevăzut la art. 37 din Constituţie, referirea la acest text constituţional este, în opinia Guvernului, eronată; textul se referă la asociere ca rezultat al exercitării unei libertăţi fundamentale şi are deci în vedere o asociaţie de drept constituţional. Asemenea asociaţii sunt de drept public, temeiul lor fiind libertatea de asociere şi nu contractul, care este temeiul asociaţiilor şi societăţilor de drept privat. "Asociaţiile prevăzute la art. 37 nu au scopuri lucrative, nu urmăresc obţinerea sau împărţirea unor beneficii, ele trebuie să aibă scopuri politice, religioase, culturale, scopuri care să exprime libertatea de gandire şi de exprimare a gandurilor, opiniilor, credinţelor" – se mai arata în punctul de vedere al Guvernului. Asa fiind, "art. 37 din Constituţie nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ sau eventual a persoanelor juridice". Faţa de aceste motive Guvernul considera ca "referirea la art. 37 din Constituţie ca temei pentru neconstituţionalitatea art. 26 din lege nu se justifica din punct de vedere juridic".– În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizării de neconstituţionalitate, în sensul că trimiterea la o lege abrogată este ilegala, Guvernul arata ca o asemenea trimitere reprezintă un procedeu ce intră în categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace; un asemenea procedeu nu este nici greşit şi nici neconstitutional. În acest sens este invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996).– În fine, referindu-se la prevederile art. 28 din lege, Guvernul considera ca ne aflam în prezenta "unei situaţii de restrangere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, excepţie de la regula fundamentală a liberului exerciţiu de către cetăţeni a drepturilor lor constituţionale", iar "stabilirea unor limitări ale dreptului de proprietate nu înseamnă încălcarea unui drept constituţional, ci, dimpotriva, o organizare cat mai eficienta a exercitării de către toţi cetăţenii a dreptului de proprietate".Pentru motivele expuse Guvernul conchide ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere obiecţia de neconstituţionalitate cuprinsă în sesizarea celor 29 de senatori, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, prevederile Constituţiei şi cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:1. Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.2. În ceea ce priveşte solicitarea adresată Curţii Constituţionale de autorii sesizării, de a declara, ca fiind neconstitutionala, legea în întregime sau numai textele menţionate în sesizare, dar împreună cu textele de corelare cu acestea, Curtea constata că nu pot fi reţinute spre examinare decât acele prevederi cu privire la care au fost formulate critici de neconstituţionalitate motivate. Nici o asemenea critica de neconstituţionalitate privind legea în ansamblul ei nu a fost facuta însă de autorii sesizării. Într-adevăr, sub acest aspect sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca "legea în totalitatea ei […] are la baza o conceptie gresita, reflectată în numeroase norme ale legii", ceea ce, în mod evident, este insuficient pentru aprecierea concordanţei dintre prevederile legii şi dispoziţiile Constituţiei.3. Prima critica de neconstituţionalitate cuprinsă în sesizare are în vedere art. 1-3 din lege. Se considera a fi un tratament juridic diferenţiat şi ca atare discriminatoriu şi neconstitutional faptul ca, în timp ce, potrivit legii, cei îndreptăţiţi primesc până la 50 ha teren agricol şi până la 10 ha teren forestier, fără a se opera reduceri, pe de altă parte "persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iniţială, li s-au operat reduceri la suprafaţa cuvenită în marea majoritate a localităţilor din ţara”.Cu privire la aceasta sustinere Curtea observa, în primul rând, ca autorii excepţiei nu precizează nici care este textul constituţional încălcat şi nici care anume prevedere din legea a carei constituţionalitate este contestată conduce nemijlocit la consecinţa neconstitutionalitatii. Se afirma numai ca, datorită diferenţei dintre cele doua legi, se creează o discriminare între beneficiarii reglementărilor respective. Rezultă ca un text dintr-o lege ar deveni neconstitutional – deşi în sine nu conţine nici o prevedere potrivnica legii fundamentale – numai pentru ca reglementează în alt mod o chestiune ce face obiectul unei alte reglementări – conformă, la rândul sau, cu Constituţia -, reglementare cuprinsă într-o lege mai veche şi a carei aplicare s-a consumat deplin şi definitiv în trecut. Chiar dacă s-ar porni de la constatarea – discutabila – ca legile avute în vedere cuprind o reglementare unica şi unitară, discriminarea la care se referă autorii excepţiei nu exista între, pe de o parte, beneficiarii noii legi, trataţi în mod absolut egal prin textele acesteia, şi, pe de altă parte, beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 – care sunt, în principiu, aceiaşi, de vreme ce legea noua nu face decât sa completeze măsurile cuprinse în Legea fondului funciar. Deosebirea de tratament s-ar plasa, eventual, înăuntrul categoriei acestora din urma, în măsura în care unii şi-au primit terenurile integral, iar altora le-au fost operate reducerile menţionate. Este însă evident ca obiecţia de neconstituţionalitate formulată în cadrul prezentului dosar nu poate privi Legea nr. 18/1991.Asadar, la o analiza aprofundata iese în evidenta faptul ca legea ce face obiectul sesizării de neconstituţionalitate nu aduce nici o discriminare între foştii cooperatori (ori între moştenitorii acestora), toţi urmând să îşi primească integral terenurile, în limita celor 50 de hectare.Exista însă, în plus faţă de argumentele menţionate, un motiv peremptoriu pentru care obiecţia nu poate fi primită.Într-adevăr, eventuala discriminare cuprinsă în reglementarea din Legea nr. 18/1991, avută în vedere de autorii excepţiei, şi anume aceea care ingaduia reducerea suprafeţei cuvenite, pe familii, foştilor cooperatori, a fost practic înlăturată o dată cu modificarea, prin Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997, a art. 9 alin. (2) din Legea fondului funciar. În forma astfel modificată acest alineat are următorul conţinut: „Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita suprafeţei de teren de până la 10 ha de familie şi cărora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 [fost art. 13] alin. (3) din lege pot formula cerere pentru suprafeţele de teren care au constituit aceasta cota. Cererile se formulează în cazul în care cota de reducere a depăşit procentul de 5%.”Apare evident, în aceste condiţii, ca "discriminarea" la care se referă prima parte a obiectiei de neconstituţionalitate, dacă ar fi existat într-adevăr, a fost oricum înlăturată în 1997, o dată cu modificarea adusă Legii nr. 18/1991, prin reformularea alin. (2) al art. 10, de Legea nr. 169/1997.Dar, chiar dacă aceasta modificare a Legii nr. 18/1991 n-ar fi existat încă din 1997, critica de neconstituţionalitate tot nu ar fi avut obiect, dat fiind ca reglementarea cuprinsă în alin. (2) al art. 9, reprodus mai sus, este identică, în fond, cu cea cuprinsă în art. 5 din legea ce face obiectul examenului de constituţionalitate prin aceasta decizie.Toate acestea însă, cu rezerva ca dreptul persoanelor ce au primit, în aplicarea art. 13 (astăzi, art. 14) alin. (2) din Legea fondului funciar, o suprafaţa de teren supusă reducerii a fost restabilit prin modificarea art. 9 alin. (2) numai în situaţiile în care cota de reducere a depăşit 5%.Curtea observa însă ca aceasta problema priveşte cea de a doua critica de neconstituţionalitate cuprinsă în sesizare.4. Într-adevăr, autorii obiectiei remarca faptul ca "În art. 5 din lege se prevede că celor cărora li s-au operat reduceri de până la 5% nu li se face nici intregire şi nici nu li se dau despăgubiri".Curtea Constituţională se afla, de această dată, în prezenta unei critici de neconstituţionalitate ce nu poate fi acceptată. Într-adevăr, textul la care obiecţia se referă (art. 5 din lege) este, în fondul reglementării, identic cu textul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în forma rezultată în urma modificării ordonate prin Legea nr. 169/1997. Dacă obiecţia ar fi acceptată ar insemna să se admită competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa în prezent, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra constituţionalităţii unui text adoptat printr-o lege din 1997, text care este şi rămâne în vigoare, şi pentru care art. 5 din legea criticata nu reprezintă decât o simpla reluare. Este vorba despre o soluţie ce corespunde jurisprudenţei Curţii Constituţionale, fiind consacrată în Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993. Obiecţia de neconstituţionalitate ar fi putut asadar să fie examinata de Curtea Constituţională numai dacă ar fi fost ridicată în momentul adoptării Legii nr. 169/1997, când textul la care aceasta obiectie se referă a fost inclus în Legea fondului funciar.Orice alta soluţie contravine dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, fiindca ar presupune competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona retroactiv, pe calea controlului anterior, obiecţii de neconstituţionalitate privitoare la texte de lege deja promulgate, asadar texte care ar fi în vigoare.Indiferent însă de cele arătate, trebuie precizat ca autorii sesizării omit faptul ca în Legea nr. 18/1991 s-a prevăzut, prin art. 14 alin. (3), că nu sunt afectaţi de cota de reducere deţinătorii de suprafeţe mai mici de un hectar, ceea ce reprezintă, neîndoielnic, o măsura de protecţie a celor mai defavorizati beneficiari.5. Următoarea critica de neconstituţionalitate are în vedere art. 6 din lege, cu privire la care autorii sesizării considera ca, depasindu-se domeniul reglementărilor ingaduite legii, s-ar stabili, "preordinat şi indiferent de criticile de drept şi de fapt, o ordine de preferinta legală a valabilităţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate"; se arata, în acest sens, ca stabilirea unei asemenea ordini de preferinta privind titlurile de proprietate ar fi de competenţa exclusiva a justiţiei.Cu privire la argumentele aduse în sprijinul acestei critici Curtea Constituţională face următoarele precizări:– nici unul dintre cele trei alineate ale textului de lege criticat (art. 6) nu cuprinde o reglementare prin care s-ar stabili o ordine de preferinta legală a valabilităţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate; în cel de al treilea alineat este vorba despre preferinta pe care legea înţelege sa o dea fostului proprietar al terenului faţă de persoana căreia i s-a atribuit terenul acestuia, dacă restituirea în natura nu este cu putinta pentru amândoi; iar aceasta apreciere nu conţine nimic neconstitutional sau potrivnic principiilor echităţii şi egalităţii, astfel încât intra, netagaduit, în competenţa legiuitorului de a se pronunţa asupra oportunităţii uneia dintre rezolvarile posibile, în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie;– reglementarea prin lege a materiilor pe care autorii excepţiei doresc să le rezerve exclusiv aprecierii instanţelor judecătoreşti nu depăşeşte domeniul intervenţiei legislative; dimpotriva, cele mai multe dintre exemplele date de autorii obiectiei fac obiectul de reglementare al normelor Codului civil, Codului de procedura civilă etc.;– în fine – şi este aspectul cel mai important -, nici unul dintre argumentele aduse în susţinerea neconstitutionalitatii art. 6 din lege nu are legătură cu normele şi cu principiile constituţionale; de altfel, sesizarea de neconstituţionalitate nici nu se referă la eventuala încălcare a unor texte sau principii ale legii fundamentale.6. Este criticat, de asemenea, cuprinsul art. 24 şi următoarele din lege, autorii obiectiei considerând ca modul de reconstituire a drepturilor privind terenurile forestiere exprima o conceptie ce nu corespunde principiului de legiferare în concordanta cu art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea persoanelor. Se exprima temerea ca regula reconstituirii drepturilor pe vechile amplasamente ar putea conduce la atribuirea de terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit reglementării anterioare, care consacra restituirea pe sole şi la marginea trupului de padure. Totodată reglementarea este calificată ca "discriminatorie şi privilegiată", deoarece ar îngrădi imbogatirea fără temei legal a celor cărora li se atribuie păduri amenajate cu mari şi importante investiţii din fondurile publice ale statului.Critica nu poate fi primită, întrucât, chiar dacă în practica s-ar produce asemenea atribuiri de păduri, ele ar fi posibile numai prin abuzuri şi ilegalitati. Într-adevăr, art. 24 alin. (2) lit. b) din lege exceptează de la reconstituirea proprietăţii pe vechile amplasamente terenurile "pe care se afla sau sunt în curs de realizare construcţii sau amenajări silvice, drumuri forestiere ori alte amenajări sau instalaţii sau alte mijloace fixe". Aceloraşi obiective le corespund şi prevederile art. 24 alin. (2) lit. c)-f) din lege.Trebuie precizat în plus ca nici cu privire la art. 24 şi următoarele din lege obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata pe indicarea textelor constituţionale incalcate. În lipsa acestei motivari examinarea neconstitutionalitatii textelor criticate nu poate fi realizată.În fine, aspectele invocate de autorii obiectiei de neconstituţionalitate se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei optiuni politice, ce tine de competenţa exclusiva a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.7. O serie de critici cuprinse în sesizare privesc art. 26 şi următoarele din lege şi au ca obiect asa-zisele forme asociative, calificate de autorii obiectiei ca fiind forme şi structuri anacronice de proprietate funciară, care nu au nimic comun cu conceptia moderna avută în vedere de Constituţie. Asemenea structuri de proprietate au corespuns în opinia autorilor sesizării de neconstituţionalitate – epocii feudale, fiind totodată considerate dintotdeauna "ca aparţinând tipului de proprietate colectivist-socialistă al epocii anterioare". În fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevăzute de lege urmează să fie înfiinţate în mod obligatoriu, ceea ce ar contrazice principiile înscrise în art. 37 din Constituţie referitor la dreptul la libera asociere, precum şi modul în care Constituţia reglementează regimul proprietăţii; căci, considera autorii, "după cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de voinţa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".Trecând peste faptul ca obiecţia de neconstituţionalitate are în vedere, în parte, prevederi pe care Legea nr. 18/1991 le cuprinde încă din 1997, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 169 din acelaşi an, Curtea Constituţională constata ca „formele asociative” cărora urmează să le fie restituite terenuri cu vegetaţie forestieră, oricât de vetuste şi de inadecvate noilor realitati ar putea să fie considerate, nu sunt potrivnice, sub aspectul criticilor formulate, textelor şi principiilor constituţionale. Nici autorii obiectiei nu precizează, de altfel, care sunt textele din legea fundamentală cărora reglementarea criticata le-ar contraveni, cu excepţia art. 37 care consacra dreptul de asociere şi a reglementării date prin Constituţie proprietăţii.În ceea ce priveşte invocarea reglementării date prin Constituţie dreptului de asociere, trebuie să se retina ca în cazul formelor asociative avute în vedere de legea criticata este vorba despre entităţi organizatorice create în trecut, sub imperiul altor reglementări legale, a căror preluare prin noua lege are în vedere exclusiv reconstituirea drepturilor şi exploatarea terenurilor ce le sunt restituite; investirea acestor entităţi cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin art. 28 din lege, reprezintă o condiţie fără de care participarea lor în circuitul civil nu ar fi de conceput. Este vorba, în ceea ce priveşte forma de proprietate asupra terenurilor forestiere restituite, despre o proprietate privată, al carei regim juridic este acela de drept comun şi căreia Constituţia îi asigura o ocrotire egala, indiferent de titular. Asa fiind, nici unul dintre textele constituţionale referitoare la regimul proprietăţii nu este contrazis prin reglementarea ce face obiectul criticii de neconstituţionalitate.8. Nu poate fi primită nici obiecţia referitoare la art. 27 din lege, text potrivit căruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului român în perioada anilor 1921-1940".Autorii obiectiei socotesc acest articol ca fiind "vadit neconstitutional, deoarece trimite la reglementări abrogate pentru exploatarea terenurilor". Sunt incalcate – se arata în continuare – prevederile art. 149 şi 150 din Constituţie; se susţine, tot astfel, ca trimiterea la norme legale abrogate este fundamental gresita.Curtea observa ca textele din legea fundamentală invocate de autorii sesizării nu au nici o legătură cu prevederile cuprinse în art. 27 din lege.Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, în sensul că trimiterea la o reglementare abrogată reprezintă un procedeu de tehnica legislativă care nu este neconstitutional. Textele criticate nu au ca semnificaţie repunerea în vigoare a legii abrogate, ci numai preluarea prevederilor respective în noua reglementare. Ar fi vorba despre neconstituţionalitate numai în situaţia în care normele astfel preluate prin lege ar veni, prin conţinutul lor, în contradictie cu texte ori principii constituţionale, ceea ce, fără indoiala, nu se intampla în cazul de faţa.9. Potrivit art. 28 alin. (5) din lege, "Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comuna, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor".Se arata în cuprinsul sesizării de neconstituţionalitate ca aceasta reglementare este total gresita şi evident neconstitutionala. În sprijinul acestei critici se arata ca indiviziunea forţată este inadmisibila, deoarece încalcă prevederile art. 49 din Constituţie, reprezentând o ingradire perpetua şi nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate. Se susţine, tot astfel, ca "indiviziunea forţată are cauze de fapt, iar nu acte volitive ca temeiul de legiferare", şi ca "nu are legea căderea de a institui o astfel de ingradire exerciţiului dreptului de proprietate şi tocmai din asemenea motive a fost înscris art. 49 în Constituţie".Aceste argumente nu pot fi acceptate.Într-adevăr, proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaşte, inclusiv atunci când îmbracă forma "indiviziunii forţate şi perpetue" la care se referă legea supusă controlului de constituţionalitate, nu este o formă de proprietate al carei exerciţiu ar fi supus unor îngrădiri. Indiviziunea, ca forma a proprietăţii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conţinutul acestuia, şi anume prerogativele pe care le conferă. Atunci când exista diferenţe între formele de proprietate comuna ori între acestea şi proprietatea exclusiva, în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferenţe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrădiri ale exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referă art. 49 din Constituţie, potrivit căruia o restrangere poate fi facuta numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.A admite ca indiviziunea forţată şi perpetua – de pilda cea asupra părţilor comune ale unei construcţii de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite – este inadmisibila, deoarece reprezintă o ingradire perpetua şi nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate, înseamnă a nu tine seama de existenta, în practica, a numeroase ipoteze în care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunurilor şi, cateodata, unei declaraţii a legii.Nu este asadar exact ca prin lege nu se poate statornici un asemenea regim al proprietăţii. Făcând abstractie de numeroasele prevederi ale Codului civil (art. 590-609), asemenea dispoziţii sunt frecvente, de pilda în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, care prevede coproprietatea forţată nu numai asupra părţilor de construcţii şi instalaţii comune apartamentelor din clădire, ci şi asupra dreptului de concesiune privind terenul; de altfel, în România prima reglementare de acest fel în materia unor părţi de construcţii a fost cuprinsă în Legea din 3 mai 1927 privind încurajarea construcţiei de locuinţe.Regimul juridic al coproprietatii forţate nu are asadar nici o legătură cu restrangerea exerciţiului unor drepturi, la care se referă art. 49 din Constituţie. Pe de altă parte, Curtea constata ca prevederile art. 28 alin. (5) din legea ce face obiectul controlului de constituţionalitate nu contravin nici altor texte sau principii ale legii fundamentale.Se poate, de altfel, considera ca regimul terenurilor din fondul silvic redate entitatilor asociative, potrivit art. 26-28 din lege, ar fi fost acelaşi chiar în lipsa textului art. 28 alin. (5), dat fiind ca proprietatea are caracterele menţionate în considerarea naturii bunurilor la care se referă acest regim.Faţa de cele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 4, 16, 37, 41, 49, 149 şi 150 din Constituţie,cu unanimitate de voturi, cat priveşte dispoziţiile art. 1-3, ale art. 5, 6, 24, 25 şi 29 din legea supusă controlului de constituţionalitate,cu majoritate de voturi, cat priveşte dispoziţiile art. 26-28 din aceeaşi lege,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constata ca sunt constituţionale dispoziţiile art. 1-3, art. 5, 6 şi ale art. 24-29 din Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.Decizia se comunică Preşedintelui României.Definitivă şi obligatorie.Deliberarea a avut loc la data de 27 decembrie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește