DECIZIE nr. 237 din 12 septembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Catrinar în Dosarul nr. 3.300/2001 al Tribunalului Suceava – Secţia civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se apreciază, cu referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, ca accesul la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate căile de atac prevăzute de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2002, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Catrinar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca "prin judecarea cauzei pe fondul ei, adică prin administrarea tuturor probelor ce le implica o succesiune, privind activul şi pasivul ei, hotărârea ce se va da de tribunal este definitivă în condiţiile art. 297 alin. 1 Cod de procedura civilă". În acest fel, arata autorul excepţiei, "singura cale de atac este recursul, în care se vor putea invoca doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 de la pct. 1-10, nemaiputand uza şi de netemeinicie". Se considera, în consecinţa, ca, prin lipsirea posibilităţii instanţei de apel de a casa cu trimitere un proces în care s-a pronunţat sentinta pe excepţie, şi nu prin judecarea fondului cauzei, nu mai este garantat dreptul la apărare al părţii nemultumite, prevăzut de art. 24 din Constituţie – asigurat de folosirea celor două cai de atac – apel şi recurs.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, totodată, ca dispoziţia de lege criticata încalcă şi competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, prevăzută la art. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât tribunalului i se da în competenţa şi judecarea în fond a altor cauze decât cele prevăzute la art. 2 pct. 1 lit. a)-j) din Codul de procedură civilă.Tribunalul Suceava – Secţia civilă considera ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, ţinându-se seama şi de dispoziţiile Legii pentru organizarea judecătorească, care prevede trei grade de jurisdicţie – fond, apel, recurs.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În fundamentarea acestui punct de vedere se arata ca "aceasta dispoziţie legală, prin care se deroga de la principiul dublului grad de jurisdicţie, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi al art. 24 privind dreptul la apărare". În realitate, se apreciază în continuare, "dispoziţia criticata este destinată să asigure, în primul rând, celeritatea judecării cauzei, scurtand durata procesului şi evitand, astfel, tergiversarea judecaţii prin reluarea ciclului procesual, iar pentru părţi, economie de timp şi bani". Guvernul face referire, în susţinerea punctului sau de vedere, la dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, potrivit cărora a fost lăsată la latitudinea legiuitorului reglementarea competentei şi a procedurii de judecată, precum şi a căilor de atac. Se face, de asemenea, referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit ca accesul la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate căile de atac prevăzute de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut: „În cazul în care prima instanţa a respins sau a anulat cererea de chemare în judecata fără a intră în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelata, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.”În esenta, critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca textul menţionat încalcă dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, text având următorul cuprins: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … Examinând, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:Dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevăd obligaţia instanţei, în ipoteza data, de a evoca fondul, ceea ce, de altfel, este de natura devolutiva a caii de atac ordinare a apelului. Asa cum prevede art. 295 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa", având, de asemenea, posibilitatea de a "incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă considera ca sunt necesare pentru soluţionarea cauzei".În consecinţa, Curtea nu poate retine critica privind încălcarea art. 24 din Legea fundamentală. Potrivit reglementării adoptate de legiuitor în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, anulează hotărârea apelata, în acest mod fiind inlaturate orice posibile consecinţe prejudiciabile pentru pârât, decurgând din imposibilitatea de a se apara în faţa primei instanţe. Totodată, în faţa instanţei de apel care retine cauza spre rejudecare pârâtul are posibilitatea să îşi valorifice dreptul la apărare în concordanta cu prevederile textului constituţional, asa cum ar fi putut sa o facă şi în situaţia în care cauza ar fi fost trimisa pentru rejudecare primei instanţe. Pe de altă parte, Curtea observa ca, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi art. 128, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, precum şi condiţiile în care se exercită căile de atac se stabilesc prin lege, astfel ca dispoziţiile criticate nu încalcă normele constituţionale.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală care reglementează principiul accesului liber la justiţie, motiv de neconstituţionalitate care, conform încheierii instanţei, este dedus din memoriul autorului excepţiei, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în repetate randuri. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curţii a statuat ca "este de competenţa exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti" şi ca "judecătorul spune dreptul pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege". De asemenea, prin Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, s-a reţinut ca "Accesul liber la justiţie nu înseamnă însă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite".În cauza de faţa nu se invoca elemente noi, de natura sa conducă la reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.În legătură cu susţinerea ca ar exista o anumită necorelare între dispoziţiile criticate şi normele de competenţa materială a instanţelor de judecată, prevăzute de art. 2 din Codul de procedură civilă, afirmata de autorul excepţiei, Curtea retine ca aceasta necorelare, chiar dacă ar fi reală, nu intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate, ci este de resortul exclusiv al autorităţii legiuitoare.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Catrinar în Dosarul nr. 3.300/2001 al Tribunalului Suceava – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește