DECIZIE nr. 237 din 10 mai 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. în acest sens arată că textul criticat nu împiedică solicitantul unei forme de protecţie umanitare să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze de toate garanţiile procesuale. De asemenea, consideră că, fiind vorba de norme procedurale, legiuitorul este liber să reglementeze, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.La dosar a fost depus punctul de vedere al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată, în esenţă, că în analizarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat se parcurg două etape. Astfel, mai întâi se analizează admisibilitatea unei noi cereri, "în raport de elementele noi invocate de solicitantul de azil sau de transformările de ordin politic, social, militar sau legislativ din ţara de origine, de natură a avea consecinţe grave pentru solicitant", iar apoi se iniţiază procedura de acordare a unei forme de protecţie, dacă se constată că noua cerere îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. În ceea ce priveşte art. 17 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, precizează că, „dacă dispoziţia de părăsire a ţării ar deveni suspensivă şi în cazul în care se respinge ca inadmisibilă cererea de acces la o nouă procedură, ar însemna ca solicitantului să i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârşit a acestei dispoziţii, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouă procedură de acordare a statutului de refugiat”.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.975/RF/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta Shuai Guifang într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins plângerea împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia afirmă că textele de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituţie şi în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens susţine că art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neconstituţional, întrucât accesul la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecţie este permis doar pentru obţinerea statutului de refugiat, „fiind exclusă, astfel, cealaltă formă de protecţie prevăzută de legea specială, respectiv protecţia umanitară condiţionată”. Consideră că „prin aceasta se încalcă dreptul la un proces echitabil, din moment ce, prin limitarea menţionată, este înfrânt dreptul la o nouă cerere de acordare a protecţiei umanitare condiţionate”. În ceea ce priveşte art. 16 alin. (3) lit. a), afirmă că nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, deoarece „accesul la o nouă procedură este condiţionat strict şi imperativ”, pe de o parte, de dovedirea de către solicitant a apariţiei, pe parcursul soluţionării cererii anterioare, a unor elemente noi care, „în virtutea caracterului dinamic al vieţii, pot apărea şi după încheierea primei proceduri”, iar pe de altă parte, prin obligarea solicitantului să facă dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilităţii prezentării lor cu ocazia soluţionării cererii anterioare, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, reprezintă „o limitare excesivă a dreptului la apărare al solicitantului, în raport cu specificul probaţiunii în cauzele cu refugiaţi, în care, conform procedurilor prevăzute în Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, se face aplicarea principiului împărţirii sarcinii probei şi a principiului beneficiului dubiului”. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (6) din ordonanţa criticată, arată că se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât „aceeaşi autoritate administrativă care a respins cererea de acces la o nouă procedură are şi posibilitatea de a returna în ţara de origine pe solicitantul care a formulat-o, înainte de pronunţarea în cauză, de către instanţa de judecată competentă, a hotărârii sale definitive şi irevocabile”. Aceasta deoarece „anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului intervine doar în situaţia admiterii de către autoritatea administrativă a cererii de acces la o nouă procedură, în situaţia respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepărtat de pe teritoriul României”.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, consideră că autorul excepţiei dă prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 o interpretare restrictivă. Aceasta deoarece, în realitate, prevederile menţionate sunt incidente şi în cazul în care partea întruneşte condiţiile pentru acordarea asistenţei umanitare condiţionate, titularului cererii de acordare a statutului de refugiat neimpunându-i-se în mod expres să solicite forma de protecţie prevăzută în mod subsidiar de legiuitor. În ceea ce priveşte situaţiile intervenite ulterior primei proceduri, arată că „legiuitorul a înţeles să le confere eficienţă prin art. 16 alin. (3) lit. b)”. În continuare, precizează că şi art. 16 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este constituţional, apreciind că, „dacă suspendarea dispoziţiei de a părăsi ţara ar interveni şi în cazul în care se respinge ca inadmisibilă cererea de acces la o nouă procedură, ar însemna ca petentului să i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârşit a acestei dispoziţii, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouă procedură”.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, dintru început, că obiectul acesteia îl constituie, ca urmare a republicării şi renumerotării Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6). În continuare, observă că din motivarea autorului excepţiei ar rezultă că, de fapt, dispoziţiile contestate ar fi cele ale art. 29 alin. (4) din ordonanţă, prin care se stabileşte procedura de încetare, retragere sau anulare a protecţiei umanitare condiţionate, fiind posibilă o greşită indicare a obiectului excepţiei de către autorul acesteia. Făcând însă referire la textele de lege criticate, apreciază că art. 17 alin. (3) lit. a) este constituţional, întrucât prevede „posibilitatea formulării unei a doua cereri pentru acordarea statutului de refugiat şi procedura de urmat, reglementându-se, astfel, un beneficiu suplimentar al legii în favoarea străinului, care poate urma, în acest fel, atât procedura administrativă, cât şi posibilitatea unei a doua acţiuni în justiţie – una vizând admisibilitatea cererii şi cea de-a doua, în condiţiile acordării accesului la o nouă procedură, privind chiar fondul cauzei”. Consideră că nici critica de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (6) nu este întemeiată, întrucât trebuie avute în vedere prevederile alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol, prin care se reglementează posibilitatea formulării unei plângeri împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat, plângere care se soluţionează conform art. 16 din ordonanţă. Conchide că textele criticate au fost edictate „tocmai pentru a asigura un acces lărgit la justiţie persoanelor ce solicită una din formele de protecţie prevăzute de lege şi care au beneficiat, deja, în cadrul unei prime cereri formulate, de dreptul la un proces echitabil”.Avocatul Poporului precizează că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a fost republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât art. 16 a devenit art. 17. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la condiţiile în care poate fi depusă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat şi la procedura de soluţionare a acesteia, „nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil”. Arată că, „în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac a hotărârilor judecătoreşti”. În susţinerea netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, precizează că, prin faptul că legea prevede condiţiile în care poate fi depusă o cerere de acordare a statutului de refugiat, se urmăreşte asigurarea celerităţii procedurii, având în vedere urgenţa impusă de natura cauzelor care fac obiectul dispoziţiilor legale criticate. Menţionează şi că, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere la instanţa de judecată competentă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Cu acest prilej s-a procedat la renumerotarea textelor de lege, art. 16 devenind art. 17. În consecinţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6), care are următorul conţinut normativ:– Art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6): "(3) O nouă cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusă numai dacă a fost pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă asupra cererii anterioare şi numai dacă sunt îndeplinite alternativ următoarele condiţii:a) pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii anterioare au apărut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiţia ca aceste elemente să nu fie rezultatul unor acţiuni provocate în scopul obţinerii unei forme de protecţie din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilităţii prezentării lor cu ocazia soluţionării cererii anterioare; … […](6) Hotărârea prin care se acordă accesul la soluţionarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect şi anularea dispoziţiei de a părăsi teritoriul României, prevăzută în hotărârea anterioară, solicitantul urmând să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 14." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, care prevăd că "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".De asemenea, autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui conţinut este următorul:– Art. 6 paragraful 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi cu cele cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plânge unei instanţe. Textele criticate nu conţin interdicţii pentru persoanele interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a se folosi de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.Astfel, critica referitoare la art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu poate fi reţinută, întrucât este eronată afirmaţia prin care autorul susţine că accesul la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecţie este limitat doar pentru obţinerea statutului de refugiat, „fiind exclusă, astfel, cealaltă formă de protecţie prevăzută de legea specială, respectiv protecţia umanitară condiţionată”. Dispoziţiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, în care sunt enumerate soluţiile ce pot fi pronunţate de funcţionarii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, anume desemnaţi, în urma analizării cererii de acordare a statutului de refugiat, şi anume acordarea statutului de refugiat, acordarea protecţiei umanitare condiţionate sau respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat. Rezultă că, în momentul analizării cererii de obţinere a statutului de refugiat, funcţionarul competent va verifica, mai întâi, întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din ordonanţa criticată şi, subsecvent, dacă va constata neîndeplinirea acestora, va aprecia dacă solicitantul nu întruneşte condiţiile stabilite de art. 5 din ordonanţă, necesare pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. O nouă cerere de acordare a statutului de refugiat va fi soluţionată pe baza unui raţionament similar, fiind implicită acordarea protecţiei umanitare condiţionate în ipoteza neîntrunirii condiţiilor pentru obţinerea formei superioare de protecţie, adică a statutului de refugiat, dar existând acele condiţii pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. Prin urmare, în realitate, nu poate fi vorba de o limitare a accesului la o nouă procedură de acordare a unei forme de protecţie doar la statutul de refugiat, aşa cum pretinde autorul excepţiei.În ceea ce priveşte art. 17 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, se observă că acesta este o normă procedurală, care reglementează una dintre condiţiile de admisibilitate a unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat. Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, în Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”. De altfel, în cazul de faţă, condiţionarea introducerii unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat de dovedirea existenţei noilor motive invocate şi a imposibilităţii prezentării lor cu ocazia soluţionării cererii anterioare este impusă de necesitatea respectării principiului statuat în art. 57 din Constituţie, conform căruia „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă […]”. Textul de lege criticat transpune esenţa acestei dispoziţii constituţionale, înlăturând posibilitatea solicitantului de a beneficia în mod nejustificat de statutul de refugiat, obţinut cu rea-credinţă.În susţinerea criticii de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, autorul afirmă în mod eronat că „anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului intervine doar în situaţia admiterii de către autoritatea administrativă a cererii de acces la o nouă procedură, în situaţia respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepărtat de pe teritoriul României”. În examinarea excepţiei, trebuie avută în vedere o interpretare sistematică a conţinutului normativ al Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, autorul ignorând cu desăvârşire dispoziţii edificatoare ale acesteia. Astfel, la alin. (7) al art. 17 se prevede că „Împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere”. În ceea ce priveşte soluţionarea acestei plângeri, alin. (8) al art. 17 face trimitere la dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 16. Acesta din urmă prevede în mod expres, în fraza a doua a alin. (1), că introducerea plângerii suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României. Pe cale de consecinţă, rezultă că introducerea plângerii împotriva hotărârii pronunţate în noua cerere de acordare a statutului de refugiat suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului, inclusiv în situaţia vizată de autorul excepţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește