DECIZIE nr. 236 din 5 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, excepţie ridicată de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecătoriei Focsani.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public considera ca textele legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale menţionate de către autorul excepţiei, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de o ordonanţa de urgenţă, nu este necesară o lege de abilitare, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu contravine în nici un fel prevederilor constituţionale. În consecinţa, se solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 22 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.147/2000, Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale. Excepţia a fost invocată de contestatorul Gurguiatu Sandu în contradictoriu cu Societatea Comercială „INSTAELECTRIC” – S.A. Focsani într-un litigiu de muncă având ca obiect plata de despăgubiri pentru daunele morale suferite de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 contravin prevederilor constituţionale referitoare la ordonanţele Guvernului. Pe de o parte, nu a fost adoptată de Parlament o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, iar pe de altă parte, nu s-a făcut de către Guvern dovada existenţei cazului excepţional pentru a justifica emiterea ordonanţei de urgenta. Ordonanţele Guvernului nu pot modifica sau abroga legi votate de Parlament. În speta, art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 modifica art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997, iar art. 5 abroga Legea nr. 3/1974, cu excepţia art. 72-75 şi a art. 93.De asemenea, autorul excepţiei mai considera ca prin ordonanţe nu se poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, fiind astfel incalcate şi prevederile art. 72 alin. (3) lit. h), l) şi r) din Constituţie.În legătură cu dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 se afirma ca acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 21 şi ale art. 43 alin. (1). Aceste dispoziţii încalcă prevederile internaţionale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care face trimitere art. 20 din Constituţie. Accesul liber la justiţie se considera a fi nesocotit, întrucât cetăţenii „nu au cu ce plati cauţiune”, aceştia trebuind să aibă asigurat, potrivit art. 43 alin. (1) din Constituţie, un nivel de trai decent.Autorul excepţiei considera ca urmează să fie aplicat art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia actele normative ce contravin Constituţiei sunt abrogate.De asemenea, se mai afirma ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 contravin şi prevederilor Codului muncii, Legii nr. 168/1999 şi ale Legii nr. 146/1997.Judecătoria Focsani, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, conform prevederilor art. 107 şi 114 din Constituţie, Guvernul poate să adopte ordonanţe de urgenţă, iar pe de altă parte, deşi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 impune plata unei cauţiuni de 5%, totodată stabileşte şi condiţiile în care cauţiunea urmează să fie restituită.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata deoarece accesul la justiţie nu este îngrădit prin instituirea obligaţiei de depunere a cauţiunii, aceasta reprezentând doar o garanţie ca "mecanismul statului nu este pus în funcţiune în mod abuziv, sicanator şi total nefondat". Se mai apreciază că nu au fost modificate prevederile Codului muncii şi nici ale Legii nr. 168/1999, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 având ca obiect de reglementare acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 din Codul civil. În ceea ce priveşte susţinerea că nu se poate reglementa prin ordonanţa de urgenţă în domeniul legii organice, se considera ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 conţine reglementări privitoare la procedura civilă, care, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 718/1997, nu fac parte din domeniul legilor organice. În ceea ce priveşte susţinerea privind inexistenta cazului excepţional, se arata ca ordonanţa a fost emisă datorită creşterii „numărului de litigii în care se solicita despăgubiri pentru daune morale”, precum şi faptului ca în ultima perioadă s-a observat ridicarea unor pretenţii băneşti neobiective, sicanatorii, în faţa instanţelor de judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este indicat art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000, în realitate, din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei rezultă ca este contestat doar alin. (1) al art. 1, text ce reglementează obligaţia de plată a cauţiunii. În consecinţa, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, text ce are următorul cuprins: „Cel care, considerându-se prejudiciat printr-o atingere adusă onoarei, demnităţii sau reputaţiei sale, vieţii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine, formulează cerere la instanţa civilă referitoare la stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daune morale trebuie să depună o cauţiune de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate.”În susţinerea excepţiei autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor dispoziţii constituţionale:– art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." … – art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – art. 43. alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";– art. 72 alin. (3) lit. h), l), r): "Prin lege organică se reglementează: […]h) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; […] … l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială; […] … r) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice."; … – art. 107 alin. (1) şi (3): "(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. […](3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta."; … – art. 114 alin. (1) şi (4): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. […](4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."; … – art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."În legătură cu motivele de neconstituţionalitate invocate Curtea constata ca unele dintre ele privesc Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 în ansamblul sau, şi deci implicit art. 1 alin. (1), iar altele se referă în mod direct la dispoziţia ce constituie obiectul excepţiei.I. Criticile aduse ordonanţei în ansamblul sau privesc inexistenta unei legi de abilitare, încălcarea interdicţiei reglementării prin ordonanţa în domeniul legilor organice şi inexistenta cazului excepţional.Examinând critica de neconstituţionalitate referitoare la inexistenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. Astfel, din prevederile art. 114 din Constituţie rezultă ca guvernul poate adopta doua tipuri de ordonanţe: ordonanţe emise în baza unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. Cerinţa existenţei unei legi speciale de abilitare, prevăzută la art. 107 alin. (3) şi art. 114 alin. (1), vizează, în mod evident, numai prima categorie de ordonanţe, iar nu şi pe cele de urgenta, sediul materiei pentru acestea din urma fiind dat de art. 114 alin. (4) din Constituţie.Referitor la susţinerea privind interdicţia reglementării prin ordonanţe în domeniul legii organice, Curtea observa ca potrivit art. 107 alin. (3) şi art. 114 alin. (1) din Constituţie aceasta interdicţie vizează doar ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, iar nu şi ordonanţele de urgenta. Ordonanţa de urgenta reprezintă o situaţie de excepţie, pentru care art. 114 alin. (4) nu prevede restrictia impusa de alin. (1) al aceluiaşi articol în materia ordonanţelor emise în temeiul unei legi de abilitare. În acest sens este şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998 sau Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000. Rezultă astfel că nu prezintă interes, din acest punct de vedere, dacă materia reglementată de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 face parte sau nu din domeniul legii organice, critica de neconstituţionalitate fiind nefondata.În ceea ce priveşte motivul de neconstituţionalitate referitor la inexistenta cazului excepţional, Curtea constata ca emiterea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 a fost justificată de numărul foarte mare de litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect cereri pentru acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite. Astfel, pentru a preintampina încărcarea nejustificată a rolului instanţelor judecătoreşti cu astfel de cereri, precum şi exercitarea abuzivă a dreptului de a pretinde despăgubiri într-o materie cu un grad ridicat de subiectivism a fost emisă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000.II. În legătură cu motivele de neconstituţionalitate ce privesc în mod nemijlocit dispoziţia art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000, Curtea constata ca susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea art. 21 din Constituţie nu poate fi primită, cerinţa depunerii unei cauţiuni neingradind în nici un fel accesul la justiţie. Accesul liber la justiţie semnifica faptul ca orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care considera ca drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionari. Prin instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate, obligaţie reglementată prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000, s-a urmărit, pe de o parte, preîntâmpinarea exercitării abuzive, cu reacredinta, a dreptului de acces la justiţie, prin introducerea unor cereri vadit nejustificate, în scop sicanatoriu, iar pe de altă parte, protejarea drepturilor şi libertăţilor celui chemat în judecata pentru plata de despăgubiri pentru daune morale. De altfel, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 cauţiunea se restituie reclamantului după rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu excepţia cazului în care cererea a fost respinsă şi pârâtul solicita despăgubiri sau cheltuieli de judecată, situaţie în care cauţiunea serveşte la dezdaunarea acestuia.Aceasta modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor subiective. Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 54, "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, sau prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingandu-se susţinerile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie.Nu se poate susţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, instituirea unei cauţiuni ca garanţie a exercitării cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti neavând legătură cu măsurile de dezvoltare economică şi protecţie socială ce trebuie luate de către stat.De asemenea, critica referitoare la încălcarea art. 20 din Constituţie urmează să fie respinsă, întrucât autorul excepţiei nu arata în nici un fel care drept fundamental este încălcat, raportat la actul internaţional în care ar fi consacrat acest drept.În legătură cu invocarea art. 150 alin. (1), Curtea constata ca acesta nu poate avea incidenţa în cazul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000, întrucât ipoteza textului constituţional vizează actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în măsura în care contravin Constituţiei.În final, în legătură cu susţinerea autorului excepţiei conform căreia art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu ar fi aplicabil în litigiul de la instanţa de fond, Curtea retine ca acest aspect reprezintă o problemă de aplicare a legii, ce nu intră în competenţa sa, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, ci în competenţa instanţelor judecătoreşti, partea nemultumita de modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţa putându-se folosi de căile de atac reglementate de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, excepţie ridicată de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecătoriei Focsani.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește