DECIZIE nr. 236 din 20 decembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Targu Secuiesc în Dosarul nr. 1.131/1999 privind pe Iosif Kerekes.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 decembrie 1999, în lipsa părţilor şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 20 decembrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 3 septembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.131/1999, Judecătoria Targu Secuiesc, judeţul Covasna, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată. Obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de contravenientul Iosif Kerekes pentru înlocuirea închisorii contravenţionale, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna.În motivarea excepţiei, instanţa arata ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii. Se susţine ca, neavând caracter penal, Legea nr. 82/1999, prin care se instituie sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul celui în cauza, se poate aplica numai pentru sancţionarea contravenţiilor săvârşite după intrarea sa în vigoare, în conformitate cu principiul constituţional al neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Dispoziţiile legii nu pot fi însă aplicate, în opinia instanţei, şi în cazul în care contravenientul a fost deja sancţionat cu închisoare contravenţională printr-o hotărâre definitivă pronunţată anterior intrării în vigoare a legii, dar încă neexecutata. În final, instanţa considera ca dispoziţiile legale criticate, neavând caracter penal, chiar dacă sunt mai favorabile contravenientului, nu pot fi aplicate retroactiv, pentru ca astfel se încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 reprezintă o măsura tranzitorie, care se aplică şi hotărârilor judecătoreşti definitive prin care contravenientul a fost obligat la închisoare contravenţională, care nu au fost puse în executare până la data intrării în vigoare a acestei legi. Se considera ca aceste situaţii juridice pot fi considerate „în curs de desfăşurare, caz în care legea noua se aplică şi acestora fără a fi considerată retroactivă, dacă nu suprima drepturi deja născute ori nu modifica situaţii juridice voluntare (subiective)”. În opinia Guvernului, dispoziţiile legale criticate „creează o noua sancţiune care se aplică numai cu acordul contravenientului” şi nu contravin dispoziţiei constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), întrucât nu sunt aplicate automat, obligatoriu şi împotriva voinţei contravenientului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 12 şi 13 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, care au următorul conţinut: „Hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a aplicat sancţiunea închisorii contravenţionale, dar care nu au fost puse în executare, la cererea contravenientului, vor fi comunicate primăriei şi organelor de poliţie în a căror rază teritorială acesta domiciliază, iar judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor va menţiona în comunicare numărul orelor de lucru rezultate din înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale, pe care contravenientul le are de efectuat. Stabilirea orelor de lucru se face în conformitate cu dispoziţiile alin. (5).”În alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede: "Înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale care nu a fost pusă în executare sau a restului de sancţiune rămas neexecutat cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face socotind o luna de închisoare pentru 50 de ore de activitate."Instanţa de judecată, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Conform motivarii instanţei, Legea nr. 82/1999, neavând caracter penal, nu poate fi aplicată decât persoanelor care au săvârşit contravenţii după data intrării în vigoare a legii, iar nu şi contravenientilor la care se referă textul de lege criticat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, în cauza nefiind vorba de aplicarea retroactivă a legii.Prin Legea nr. 82/1999 a fost introdusă în legislaţie o sancţiune alternativa – prestarea unei activităţi în folosul comunităţii -, care înlocuieşte, în condiţiile legii, închisoarea contravenţională aplicată pentru contravenţiile săvârşite. Conform art. 14 din lege, aceasta intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării sale. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 21 mai 1999. Din dispoziţiile art. 14 rezultă în mod evident ca legiuitorul a considerat necesar să se dea un ragaz pentru organizarea punerii în aplicare a legii tocmai pentru a nu contraveni dispoziţiei constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii, cuprinsă în art. 15 alin. (2) din Constituţie. Faptul ca prin textul de lege criticat s-a căutat rezolvarea raţională a unor situaţii juridice tranzitorii, şi anume a situaţiei contravenientilor deja sancţionaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, dar faţă de care sancţiunea închisorii contravenţionale nu a fost pusă în executare, nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii civile şi deci nu se încalcă principiul constituţional enuntat.Curtea Constituţională constata ca, potrivit dispoziţiilor menţionate, la cererea contravenientului, sancţiunea închisorii contravenţionale aplicate prin hotărâre judecătorească definitivă, dar care nu a fost pusă în executare, poate fi înlocuită cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Aceasta măsura se referă la o situaţie actuala, în curs de desfăşurare şi deci nu are un caracter retroactiv, pentru ca se aplică de la data intrării în vigoare a legii şi nu afectează raportul juridic de tragere la răspundere contravenţională a celui culpabil de săvârşirea contravenţiei, ci numai înlocuirea sancţiunii aplicate deja de instanţa, dar nepusa încă în executare, cu noua sancţiune alternativa şi care, în mod indiscutabil, prezintă reale avantaje de ordin educativ şi social, comparativ cu sancţiunea închisorii contravenţionale. Pe de altă parte, introducerea acestei noi sancţiuni alternative, de care contravenienţii sancţionaţi cu închisoare contravenţională, dar nepusa încă în executare, pot beneficia, la cererea lor, echivaleaza, într-o anumită măsura, cu un act de clementa din partea legiuitorului, manifestat printr-un mod evident mai uşor de executare a unei sancţiuni deja aplicate.De altfel, potrivit funcţiei sale constituţionale, de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevăzută la art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul poate oricând sa adopte legi prin care fie sa dezincrimineze anumite fapte considerate contravenţii, fie sa desfiinteze sancţiuni contravenţionale aflate în curs de executare, fie sa prevadă chiar neexecutarea acestora. Or, de vreme ce Parlamentul poate, în virtutea prerogativelor sale, sa manifeste o clementa totală faţă de cei sancţionaţi cu închisoarea contravenţională, nu ar fi raţional să se considere ca legiuitorul nu ar putea sa ia o măsura, dispusă în mod expres, de înlocuire a unei sancţiuni mai grave cu una mai uşoară. Parlamentul poate interveni, prin legile adoptate, pentru înlocuirea unei sancţiuni cu o alta sancţiune şi poate dispune sa beneficieze de aceste dispoziţii şi contravenienţii care nu au executat încă sancţiunea aplicată prin dispoziţiile legale anterioare, fără ca prin aceasta să se încalce principiul constituţional enuntat. În caz contrar s-ar putea pune în discuţie o ultraactivare a legii vechi şi deci o executare a unor sancţiuni contravenţionale care au fost desfiinţate complet sau care au fost înlocuite prin noua lege.Pentru aceste considerente, constatând ca prin dispoziţiile legale criticate nu au fost incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), Curtea urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Targu Secuiesc în Dosarul nr. 1.131/1999 privind pe Iosif Kerekes.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara ProdanOPINIE SEPARATĂ1. Dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, care prevăd incidenţa acestei legi, în raport cu fapte contravenţionale săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, au caracter vadit retroactiv şi, ca atare, ele vin în contradictie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. De aceea, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, ridicată, din oficiu, de Judecătoria Targu Secuiesc, judeţul Covasna, este intemeiata, sub acest aspect, iar Curtea Constituţională, consecventa jurisprudenţei sale, trebuie să o admită ca atare. Încercarea de a nega caracterul retroactiv al dispoziţiilor legale criticate şi de a demonstra caracterul constituţional al acestora, cu ajutorul unor construcţii teoretice artificiale, nu face decât sa creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corecta a principiului constituţional al neretroactivitatii legilor.Astfel de construcţii se întâlnesc în punctul de vedere al Guvernului, care reproseaza instanţei ca se referă la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deşi Legea nr. 82/1999 nu este nici mai favorabilă, nici mai nefavorabila decât legislaţia contravenţională anterioară, ca şi cum retroactivitatea legii ar fi determinata de caracterul sau favorabil sau nefavorabil, iar nu de incidenţa ei în raport cu fapte anterioare. De asemenea, se susţine ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 nu au un caracter retroactiv, deoarece, pe de o parte, înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se dispune numai cu acordul contravenientului, iar pe de altă parte, este vorba de o măsura tranzitorie, care se aplică şi hotărârilor judecătoreşti definitive, prin care contravenientul a fost obligat la închisoare contravenţională, care nu au fost puse în vigoare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 82/1999. Rationamentele specioase pe care se întemeiază aceasta construcţie ignora însă, cu obstinatie, caracterul retroactiv al legii. Faptul ca legea noua se aplică la cererea contravenientului, pentru o contravenţie săvârşită înainte de intrarea în vigoare a legii, nu înseamnă ca legea nu se aplică retroactiv, iar aplicarea faţă de contravenient a unei măsuri cu caracter sanctionator, care nu exista la data săvârşirii contravenţiei, reprezintă un caz tipic de retroactivitate a legii.S-a mai invocat şi argumentul ca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 [la care trebuie adăugate, credem noi, şi cele din alin. (1), care prevăd incidenţa legii noi şi în cauzele în curs de judecată] sunt norme tranzitorii care, fiind destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare, ar fi sustrase de la incidenţa principiului neretroactivitatii legii. Argumentul este însă contrar Constituţiei, care nu permite aplicarea retroactivă decât în cazul legii penale mai favorabile, dispoziţiile tranzitorii neavând acest caracter şi neputând încalcă principiul neretroactivitatii, a cărui respectare trebuie, dimpotriva, sa o asigure. Asa cum se precizează în art. 50 alin. (2) din Legea privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, recent adoptată*), „Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinata, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ sa decurgă firesc şi sa evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive”.În sprijinul soluţiei adoptate prin decizie cu care nu suntem de acord, se invoca şi argumentul ca dispoziţiile legale criticate nu au caracter retroactiv, deoarece privesc numai modul de executare a unor sancţiuni aplicate sau care urmează să fie aplicate pentru contravenţii săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii, nu şi soluţionarea conflictului de drept născut sub legea veche. Argumentul ignora însă chiar conceptul de retroactivitate a legii, care înseamnă reglementarea, prin legea noua, a unor raporturi juridice născute sub legea veche, reglementare care priveşte nu numai aplicarea sancţiunilor, dar şi executarea acestora. Referindu-se la reglementările legale în materie penală, Constituţia prevede, în art. 72 alin. (3) lit. f), ca aceste reglementări au ca obiect "infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora". Este firesc ca reglementarea unor relaţii sociale de conflict, cum sunt şi cele născute din săvârşirea unei contravenţii, să fie integral reglementate fie prin legea veche, fie prin legea noua, inclusiv în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor. De aceea, aplicarea dispoziţiilor din legea noua, privitoare la executarea sancţiunii aplicate pentru contravenţia săvârşită sub legea veche, reprezintă, indubitabil, o încălcare a principiului neretroactivitatii legii.În fine, pentru a se demonstra caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1999 se invoca şi argumentul ca, instituind un mod nou de executare a închisorii contravenţionale mai favorabil contravenientului, aceasta noua sancţiune apare ca un act de clementa pe care legiuitorul o poate acorda tot asa de firesc cum poate să abroge dispoziţiile prin care sunt sancţionate diferitele contravenţii. Invocarea acestui argument tradeaza însă intenţia de a justifica retroactivitatea legii noi datorită caracterului ei mai favorabil, deşi Constituţia admite aceasta excepţie numai pentru legea penală, iar Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, ca retroactivitatea legii mai favorabile, în materie de contravenţii, este neconstitutionala. În ceea ce priveşte compararea legii mai favorabile cu actele de clementa, aceasta este forţată, deoarece actele de clementa, prin natura lor, se aplică unor fapte sau acte realizate înainte de intrarea lor în vigoare.După cum se vede, construcţiile teoretice şi argumentele descrise se straduiesc, în general, sa demonstreze, împotriva evidentei, ca dispoziţiile legale criticate ca neconstituţionale nu au caracter retroactiv şi, în consecinţa, ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. În felul acesta însă se pune în discuţie însuşi conceptul de retroactivitate a legii, iar aceasta poate genera dăunătoare confuzii.2. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 82/1999, într-o alta viziune, ar fi putut să se întemeieze, credem noi, nu pe negarea, ci pe recunoaşterea caracterului retroactiv al acestora, având în vedere ca, deşi Constituţia admite retroactivitatea numai a legii penale, aceleaşi ratiuni exista şi pentru recunoaşterea retroactivitatii legii privitoare la contravenţii. Aceasta presupune însă o reconsiderare radicala a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a soluţionat excepţiile de neconstituţionalitate ridicate până în prezent în aceasta materie, pornind de la faptul ca, în sistemul legislaţiei noastre, contravenţiile nu sunt considerate infracţiuni, ci fapte ilicite cu caracter administrativ. Cele doua forme de ilicit juridic aparţinând unor ramuri de drept diferite, regulile care guvernează aplicarea legii penale în raport cu timpul, în special cele privind retroactivitatea legii penale mai favorabile, nu sunt aplicabile legii privitoare la contravenţii. În acest sens, este semnificativ faptul ca, prin Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, Curtea Constituţională a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 12 alin. 1 şi 2 teza întâi din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, care consacrau principiul retroactivitatii legii mai favorabile în materie de contravenţii.──────────Notă …
*) Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie 2000.Cu toate acestea, reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în sensul arătat, ni se pare necesară din cel puţin două considerente majore, care sunt, în esenta, următoarele:A. Necesitatea stabilirii unei corespondente a sistemului dreptului român cu sistemele de drept ale celorlalte tari membre ale Consiliului Europei, şi în special cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, fiind ratificată de România în 1994, face parte din dreptul intern, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituţie. După cum este cunoscut, în cele mai multe dintre legislatiile europene contravenţiile sunt incluse în categoria infracţiunilor şi sunt tratate ca atare. La rândul sau, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă nedistinct la infracţiuni, indiferent dacă acestea sunt clasificate în crime, delicte şi contravenţii, atunci când este vorba de apărarea drepturilor omului în raport cu autorităţile publice. Aceasta asimilare este întru totul de înţeles, având în vedere faptul ca şi contravenţiile pot fi sancţionate cu privatiune de libertate, astfel încât dispoziţiile din convenţie privitoare la dreptul la libertate (art. 5), la dreptul la un proces echitabil (art. 6), la legalitatea incriminării şi a pedepsei (art. 7) şi altele sunt pe deplin aplicabile şi în cazul contravenţiilor. În perspectiva integrării României în Comunitatea Europeană, aceste diferenţe de reglementare, în special atunci când este vorba de respectarea drepturilor fundamentale ale omului, pot constitui dificultăţi în soluţionarea unor probleme de drept în relaţiile dintre state şi de aceea ele trebuie să fie inlaturate sau sensibil diminuate.B. Asemanarile care exista între infracţiuni şi contravenţii, sub aspectul naturii lor juridice, impun un tratament juridic asemănător, atât în privinta sancţiunilor, cat şi a principiilor de aplicare şi executare a acestora. Ca şi infracţiunile, contravenţiile sunt fapte interzise şi sancţionate prin lege datorită pericolului pe care ele îl prezintă pentru valorile sociale, în special pentru regulile de convieţuire normală în societate. Sancţiunile prevăzute de lege pentru contravenţii, întocmai ca şi pedepsele prevăzute pentru infracţiuni, au ca unica ratiune şi finalitate prevenirea săvârşirii din nou a faptelor ilicite respective. Ele trebuie să răspundă acestei necesitaţi, iar atunci când aceasta necesitate dispare sau se schimba, este firesc sa dispara sau să se modifice şi reglementările legale respective. Dacă o lege noua nu mai incrimineaza o faptă considerată până atunci ca fiind contravenţie sau infracţiune, sau, deşi continua să le interzică, prevede, pentru aceleaşi fapte, sancţiuni mai uşoare sau instituie noi moduri de executare a sancţiunilor, care sunt mai favorabile infractorului sau contravenientului, este firesc ca legea noua sa retroactiveze. Sub acest aspect, nu se justifica soluţii diferite după cum legea se referă la infracţiuni ori la contravenţii.Trebuie menţionat ca în dreptul român, după scoaterea contravenţiilor din Codul penal, în 1955, şi considerarea lor ca forme de ilicit administrativ, s-a simtit nevoia sanctionarii cu închisoare a unor contravenţii considerate ca prezentând un pericol social aparte, cum sunt contravenţiile la regulile de călătorie cu trenul sau încălcarea unor norme de convieţuire socială. În mod firesc, a trebuit să fie elaborate norme speciale de competenţa şi de procedura în legătură cu constatarea, judecarea şi sancţionarea acestor contravenţii. S-a evidenţiat, cu acest prilej, existenta unei subramuri a dreptului administrativ şi anume dreptul contraventional, denumita uneori şi drept administrativ penal, sugerandu-se apropierea acestuia de domeniul dreptului penal.Pornind de la aceste particularităţi ale contravenţiilor, consideram ca este posibila o regandire a soluţiilor privitoare la aplicarea în timp a legilor prin care se instituie sau se sancţionează contravenţii, în sensul asimilarii acestora cu legile penale, ori de câte ori este vorba de apărarea drepturilor omului.prof.univ.dr. Costica Bulai,judecător al Curţii Constituţionale──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește