DECIZIE nr. 236 din 12 septembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin avocat. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate se arata ca prevederile art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 24, precum şi reglementările Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Se apreciază ca orice persoană care are îndoieli cu privire la imparţialitatea unui judecător trebuie să beneficieze de posibilitatea de a inlatura aceste suspiciuni prin exercitarea unor acţiuni şi cai de atac, care să îi ofere garanţia unei judecati corecte şi echitabile. Se mai arata ca art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală limitează accesul liber la justiţie, întrucât nu prevede posibilitatea atacarii cu apel sau recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei. Arata ca, prin instituirea posibilităţii atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu se restrang accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei la apărare. Se invoca în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea nr. 43 din 1 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 39/2002, Curtea Suprema de Justiţie – Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în dosarul mai sus menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 raportate la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, şi ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate şi prevederile din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.Curtea Suprema de Justiţie – Completul de 9 judecători considera prevederile art. 52 alin. 6 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală ca fiind constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a-şi exprima în scris punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca, potrivit Constituţiei, stabilirea căilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementării unei cai de atac împotriva încheierii de şedinţa este consecinţa evitării unei prelungiri inutile a procesului. Prin urmare, se apreciază ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, excepţia fiind neîntemeiată.Guvernul considera ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de natura sa aducă atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece încheierile de şedinţa pot fi atacate o dată cu sentinta sau decizia recurată, fiind deci prevăzută calea de atac împotriva acestora.Dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare, deoarece nu afectează modul în care partea îşi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziţie pentru asigurarea apărării sale. De asemenea, aceste dispoziţii nu sunt de natura a îngrădi dreptul la judecata de către un tribunal independent şi impartial, la care se referă prevederile art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dreptul la recurs, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie, acesta poate fi exercitat de orice persoană declarata vinovata de către o instanţa, iar nu pentru toate hotărârile intermediare ce se pot da în cursul procesului penal. În concluzie, se arata ca excepţia este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următoarea redactare:– Art. 52 alin. 6: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.";– Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."Autoarea excepţiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Autoarea pretinde ca interzicerea dreptului de a ataca separat încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare constituie o grava atingere a dreptului sau de a fi judecata în mod echitabil de către un tribunal impartial.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Curtea retine ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cai.În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.Referitor la susţinerile autoarei excepţiei privind încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesată îşi poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.De asemenea, Curtea retine că nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare; or, în speta, încheierea de şedinţa privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată aparţine categoriei de încheieri date în cursul judecaţii, prin care instanţa de judecată soluţionează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, şi prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată. Soluţia adoptată, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu s-au adus în dezbatere împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește