DECIZIE nr. 235 din 17 iunie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 17 octombrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 31 18/02/1997
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Dezso Ana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 17 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 11 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Dezso Ana.Prin Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut ca, urmare modificării dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997 au declarat recurs, în termen legal, Dezso Ana, pentru următoarele motive: decizia este practic nemotivată, limitându-se la referiri privind o decizie anterioară, fără a tine seama „de particularităţile spetei” şi reţinându-se eronat ca excepţia invocată a rămas fără obiect prin apariţia Legii nr. 17/1997; în speta nu se discuta admisibilitatea recursului în anulare, „… ci constituţionalitatea unei dispoziţii procedurale, potrivit căreia niciodată un cetăţean al României nu va fi sigur de o hotărâre judecătorească”; conexarea eronată a cauzei cu dosare în care se invocau alte motive de neconstituţionalitate.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Nici una dintre autorităţile menţionate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunţare.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul declarat de Dezso Ana este neîntemeiat şi urmează a fi respins.În primul motiv de recurs se susţine ca Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997 este practic nemotivată, limitându-se la referiri privind o decizie anterioară. Adoptarea acestei soluţii se bazează pe art. 145 alin. (2) din Constituţie şi pe art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. De asemenea, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale prevede că aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi apreciată constituţională într-o cauza şi neconstitutionala în alta, cat timp legitimitatea sa constituţională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile sau principiile constituţionale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.În mod corect, instanţa de fond a reţinut ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă a rămas fără obiect, deoarece critica formulată de recurenta, referitoare la acest text, în redactarea iniţială – dreptul procurorului general de a declara oricând recurs în anulare – nu mai subzistă în condiţiile apariţiei Legii nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prin care s-a limitat la 6 luni termenul în care poate fi declarat recursul în anulare.Pentru considerentele expuse nu poate fi admis nici cel de-al doilea motiv de recurs, prin care este criticata constituţionalitatea unei "dispoziţii procedurale, potrivit căreia niciodată un cetăţean al României nu va fi sigur de o hotărâre judecătorească". Asa cum s-a arătat, ca urmare a modificării art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, recursul în anulare poate fi introdus într-un termen limita de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997 este criticata şi pentru ca a dispus conexarea cu alte dosare în care erau invocate alte motive de neconstituţionalitate. Şi aceasta critica urmează a fi înlăturată, deoarece art. 164 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea conexarii unor cauze atât la cererea părţilor, cat şi din oficiu, de către instanţa, atunci când exista o strânsă legătură de obiect şi cauza, care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii din Codul de procedură civilă privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Dezso Ana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 1997.–––––-Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x